Poștașul bănuit că a furat aproape 280 de mii de lei din mașina Poștei Române pe 1 noiembrie, la Chiajna, a fost prins. Din sacul cu 278.000 de lei au fost recuperați 235.646 de lei. Bărbatul a declarat că, sătul de sărăcie, a dat din bani pe mâncare, a făcut milostenie și și-a cumpărat haine.
Polițiștii orașului Chitila și cei de la Serviciul de Investigații Criminale Ilfov l-au depistat vineri seară pe poștașul fugar în localitatea Ploiești, în scara unui bloc unde voia să închirieze un apartament.
Asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, din care lipseau puțin peste 8.000 euro.
Hoţul a spus poliţiştilor că a furat banii deoarece nu avea, și că se săturase de sărăcie. A vrut să se distreze cu prietenii, dar nu a avut complici. Din suma care a cheltuit-o a cumpărat mâncare, a făcut milostenie și și-a cumpărat haine, a declarant tânărul polițiștilor.
Acesta a mai povestit cum a fugit cu bicicleta de acasă imediat după ce a furat banii, iar la un moment dat a abandonat-o și a luat taxiul până la Ploiești.
La acest moment, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Chitila, fiind condus la sediul acestei subunități de poliție, pentru cercetări, potrivit Poliției.
Poștașul bănuit că a furat aproape 280 de mii de lei din mașina Poștei Române pe 1 noiembrie, la Chiajna, a fost prins. Din sacul cu 278.000 de lei au fost recuperați 235.646 de lei. Bărbatul a declarat că, sătul de sărăcie, a dat din bani pe mâncare, a făcut milostenie și și-a cumpărat haine.
Polițiștii orașului Chitila și cei de la Serviciul de Investigații Criminale Ilfov l-au depistat vineri seară pe poștașul fugar în localitatea Ploiești, în scara unui bloc unde voia să închirieze un apartament.
Asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, din care lipseau puțin peste 8.000 euro.
Hoţul a spus poliţiştilor că a furat banii deoarece nu avea, și că se săturase de sărăcie. A vrut să se distreze cu prietenii, dar nu a avut complici. Din suma care a cheltuit-o a cumpărat mâncare, a făcut milostenie și și-a cumpărat haine, a declarant tânărul polițiștilor.
Acesta a mai povestit cum a fugit cu bicicleta de acasă imediat după ce a furat banii, iar la un moment dat a abandonat-o și a luat taxiul până la Ploiești.
La acest moment, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Chitila, fiind condus la sediul acestei subunități de poliție, pentru cercetări, potrivit Poliției.
Polițiștii orașului Nădlac au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele unui bărbat de 46 de ani, din Nădlac, care are de exec ...
Polițiștii Secției 7 Rurală Lipova au depistat, în noaptea de 13/14 aprilie un bărbat de 57 de ani, din județul Sibiu.
Scanarea documentelor prin aplicația eDAC a relevat faptul că pe numele p ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Sântana, a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din localitate care la data de 27 martie, ar fi sustras băuturi răcoritoare și ul ...
La data de 1 aprilie, polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au fost sesizați despre faptul că, o persoană necunoscută, ar fi spart cu o piatră geamul unui magazin alimentar din Hălmagiu, de unde ar fi sus ...
Angajații Companiei Naționale Poșta Română au declanșat greva generală, din cauza salariilor prea mici, în timp ce conducerea companiei susține că a făcut tot ce este necesar pentru a evita conf ...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați, la data de 29 martie, despre faptul că, în noaptea de 28/29 martie, prin escaladarea gardului, persoane necunoscute ar fi pătruns în ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale a fost identificat un bărbat de 27 de ani, din Arad, care, la data de 26 martie, ar fi sustras dintr-un spațiu comercial ...
Polițiștii orașului Ineu au identificat și depistat un bărbat de 37 de ani, din Mocrea, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni.
Din cercetări, s-a stabilit că în seara zilei de 22 m ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Curtici a fost identificat un bărbat de 54 de ani, din Macea, care, în perioada 15 ianuarie – 9 martie, ar fi sustras dintr-o societate ...
Polițiștii Secției 2 Micălaca, cu sprijinul Secției 1 Rurală Arad, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr din Vinga, și a unui minor din aceeași localitate.
Din cercetă ...
Miercuri, 13 martie, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, o persoană de sex masculin ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras un auto ...
La data de 21 februarie, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, dintr-un imobil din Stejar, ar fi fost sustrași 1.900 de lei.
În urma investigațiilor e ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Austria, la data de 22 februarie, s ...
La data de 31 ianuarie, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin s-au sesizat din oficiu despre faptul că, persoane necunoscute ar fi tăiat fără drept și sustras aproximativ 3 metri cubi de material lem ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost identificați 3 tineri de 20, 21 și 33 de ani, toți din Arad, care, în perioada 3 – 21 decembrie 202 ...
Un bărbat a fost surprins pe camere de supraveghere în timp ce fura casserole cu sarmale și piftie de pe pervazul ferestrei unei gospodării din Drobeta-Turnu Severin.
Pe imaginile surprinse de came ...
Miercuri, 10 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele un ...
În urma investigațiilor polițiștilor Biroului de Ordine Publică au fost identificați 2 bărbați de 21 și 30 de ani, din Arad, care, la data de 7 ianuarie, ar fi sustras un aspirator, dintr-un magazin de ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost identificați 2 tineri, de 20 și 21 de ani, din Arad, care în noaptea de 2/3 ianuarie au sustras din incint ...
Polițiștii orașului Sebiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați din Gurahonț, de 37 și 30 de ani, bănuiți de 5 fapt ...
În dimineața zilei de 27 decembrie, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 26/27 decembrie, persoane necunoscute au spart geamul unui lăcaș de cult de pe str ...
Polițiștii din Vinga au fost sesizați, la data de 21 decembrie, despre faptul că, dintr-un imobil din Vinga, locuit doar în anumite perioade ale anului, ar fi fost sustrase mai multe bunuri.
Din c ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Chișineu-Criș, împreună cu cei ai Postului de Poliție Șimand, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Sântana, a fost identificat un bărbat de 53 de ani, din Olari, care, în ziua de 16 decembrie, ar fi sustras 2.000 de lei dintr-o locuin ...
În intervalul de valabilitate 22 decembrie, ora 12:00 – 24 decembrie, ora 10:00, meteorologii au emis o avertizare de cod galben de intensificări ale vântului în toată țara, viscol și nin ...
La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Rurală Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus ...
Sâmbătă, 9 decembrie, polițiștii orașului Chișineu-Criș cu sprijinul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judec ...
La data de 4 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele un ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Vlaicu a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din Peregu Mic, care, în perioada iunie-octombrie a.c., ar fi sustras din parcarea unui sp ...
În dimineața zilei de 17 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că, dintr-un imobil de pe str. Ghioceilor, din Arad, au fost sustrase mai multe unelte.
Din ce ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.