Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 14,20, un bătrân de 80 de ani, din Săvârșin, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Hăhăliș, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe D.N. 7.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în cazul octogenarului, acesta fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Bunicuțul este acum cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.