Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul

Luni, 31 Octombrie, 2022 12:00 Redactie SPORT Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactie SPORT Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 31 Octombrie, 2022 12:00 Tiparire

UTA a dezamăgit din nou în fața celor peste 7.000 de fani prezenți la stadion, părăsind terenul învinsă de FC Argeș cu scorul de 1 – 0. Partida a fost de un slab nivel tehnic, niciuna dintre cele 2 echipe nearătând mare lucru.

Diferența pe tabela de marcaj s-a produs în minutul 26, în care în urma unei gafe uriașe a lui Batha care a pierdut mingea la mijlocul terenului, a fost lansat în cursă Garita, care a trecut ca o vijelie pe lângă Erico și l-a executat pe Balauru.

Deși arădenii au avut câteva oportunități bune de a înscrie, precipitarea în execuție și-a spus cuvântul, astfel încât la finalul partidei argeșenii au fost cei ce s-au bucurat pentru victorie.

Ca de obicei fanii arădeni au creat o atmosferă frumoasă pe stadion. Deși în prima repriză tifosii de la peluza Iosif Petchovski nu au scandat și n-au cântat, supărați fiind pe abuzurile Jandarmeriei, locul lor a fost luat de suporterii de la tribuna a doua care au preluat o parte din repertoriul celor dintâi.

La finalul partidei jucătoriii UTA-ei și-au pierdut cumpătul, Șteau și Erico văzând roșu în fața ochilor, fiind astfel  trimiși mai repede la vestiare de șmecherul arbitru Georgică Găman.

”Demisia, demisia, demisia”, a fost scandarea favorită în ultima parte a unei partide în care jucătorii gazdă au rămas din nou datori sufletistului public arădean.

În urma acestui rezultat UTA se află pe locul 14, loc ce duce la barajul de menținere în prima ligă și la doar 2 puncte de locul 15 care duce direct la retrogradarea în liga inferioară.

Situația nu este deloc roză căci etapa următoare UTA se va deplasa sâmbătă, 5 noiembrie, la Ploiești unde va întâlni Petrolul, echipă greu de învins pe teren propriu.

În aceeași perioadă, 4 – 5 noiembrie,tot la Ploiești vor fi prezente și gimnastele de la secția de ritmică a CSM Arad, care vor participa la Camionatele Naționale și care, suporterițe înfocate ale Bătrânei Doamne, îi invită pe componențiii echipei de a le încuraja la Sala Polivalentă ”Olimpia”, dar totodată și pentru a învăța ce înseamnă cu adevărat dăruire și muncă până la epuizare pentru îndeplinirea obiectivului sportiv.

Echipele trimise pe teren

UTA: Balauru – Dobrescu (Matei), Erico, Benga, Abeid – Batha, Cascini (Keşeru) – Stahl (Jobello), Rareş Pop (Şteau), Otele – Postolachi. Antrenor: Ilie Poenaru

FC Argeș: Straton – Tofan, Dobrosavlevic, Cestor, Latovlevici – Njyke (Crețu), Rainov – Isfan, Calcan (Şerban), Bertrand (Jakolis) – Garita. Antrenor: Marius Croitoru

Partida a fost arbitrată de George Găman (la centru), ajutat la cele două tuşe de Adrian Popescu şi Vladimir Urzică, arbitru de rezervă fiind Kovacs Szabolcs.

Galeria Foto

Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 1
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 2
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 3
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 4
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 5
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 6
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 7
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 8
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 9
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 10
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 11
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 12
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 13
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 14
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 15
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 16
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 17
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 18
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 19
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 20
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 21
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 22
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 23
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 24
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 25
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 26
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 27
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 28
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 29
Joc haotic și drept rezultat, UTA – FC Arges 0 – 1. Fetele de la gimnastică ritmică îi invită pe fotbaliștii UTA-ei la ”Naționalele” ce vor avea loc la Ploiești în aceeași zi în care vor întâlni Petrolul FOTO - 30

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.