Ce e arta media? Ce fac creatorii media? Cum funcționează cel mai longeviv grup de artiști de pe teritoriul țării noastre: kinema ikon? Sunt doar câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri vor fi date, la finalul acestei săptămâni, în cadrul unei noi ediții a atelierelor „Interact with Kimaera”. Întâlnirile au loc în 7 și 8 octombrie, de la ora 12:00, la Complexul Muzeal Arad (piața George Enescu, nr. 1), intrarea dinspre stradă.
„După cum am mai spus atelierele din ciclul „Interact with Kimaera” au menirea de a „umaniza” actul artistic, de a-l aduce mai aproape de public, de a facilita înțelegerea sa. Îi invităm pe elevii și studenții curioși să interacționeze direct cu arta, să o descopere în moduri inedite. De data aceasta, vom explora împreună expozițiile din cadrul celui mai important festival de artă media din țară: MAFA - Media Art Festival Arad, ajuns la ediția al IX-a. Activitățile din cadrul atelierelor din această săptămână vor fi susținute de Cătălin Alb și Eduard Enache, mediatori culturali și studenți la Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București.- spune Nita Stoica, președinta asociației „Doar Mâine”, inițiatoarea proiectului.
Programul celor două zile de ateliere este următorul:
-vineri 7 octombrie, ora 12:00 - Atelier de mediere cu elevi
-sâmbătă 8 octombrie, ora 12:00 - Atelier de mediere cu studenți
„Interact with Kimaera #2 – Atelierele de mediere la MAFA IX” fac parte din proiectul „Post educația. Pedagogii ale crizei”, o componentă a programului Knowledge Fields, iar cei patru parteneri culturali sunt: Indecis, Minitremu, kinema ikon și asociația Doar Mâine.
Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.