Un accident rutier a avut loc azi, 5 octombrie, în jurul orei 12.00, pe DJ 709, între Arad și Horia, pe sensul de mers spre Horia.
Astfel, un bărbat în vârstă de 57 de ani din Pâncota aflat la volanul unui autoturism a intrat în spatele unui autoturism care circula în aceeași direcție condus de un bărbat de 45 de ani, tot din Pâncota.
În urma coliziunii au fost transportați la spital pentru o evaluare medicală doi pasageri aflați în autoturismul lovit, respectiv un bătrân de 74 de ani și o bătrână de 77 de ani.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
foto cu rol ilustrativ