Magistrații Curții de Apel Ploiești au arătat cum a fost înșelată Armata Română cu trei vapoare pline cu kerosen de proastă calitate și cum s-au stricat mai multe MIG-uri după ce au fost alimentate cu acest tip de combustibil.
Procurorii DIICOT au stabilit că siguranța națională a fost pusă în pericol, iar țara nostră ar fi fost pusă, temporar, în situația în care să nu-și poată mai îndeplini îndatoririle față de NATO, informează Gandul.ro.
În motivarea menținerii sechestrului pus pe averea unei femei, judecătorii Curții de Apel Ploiești au explicat întregul mecanism al unei afaceri prin care MApN a fost prejudiciat cu peste 6,5 milioane de euro iar mai multe avioane de vânătoare s-au stricat și au avut nevoie de reparații la Aerostar Bacău.
Concret, spun judecătorii, la data 27 februarie 2018, SC Jetfly Hub, condusă de omul de afaceri Cristian Berendel, a încheiat cu MApN, pentru o perioadă de patru ani, un acord cadru prin care societatea urma să furnizeze combustibil turboreactor de aviație pentru opt unități militare.
Prin contract, s-a convenit livrarea a două tipuri de kerosen, respectiv Jet Al şi Jet Al Premium. Conform caietului de sarcini, diferenţa între cele două tipuri de carburanţi era reprezentată de nivelurile impuse cu privire la trei parametri.
Este vorba despre punctul de îngheţ, concentraţia de hidrocarburi aromatice și concentraţia de sulf mercaptanic. În același timp, ambele tipuri de combustibil trebuiau să conţină doi aditivi obligatorii, respectiv aditiv antioxidant și aditiv antistatic.
Conform anchetatorilor, pentru a câștiga încrederea Armatei, primul transport a fost conform contractului și a fost adus în Portul Constanța cu nava Evia Petrol. Ce nu știau, însă, reprezentanții MApN, era că în același port acostase cu mult timp înainte, încă din octombrie 2017, un vapor grecesc, încărcat cu kerosen ieftin, de proastă calitate.
Ca urmare, după ce primul transport a fost livrat, afaceriștii ar fi continuat să trimită către rezervoarele MApN din această navă. Mai apoi, potrivit anchetatorilor, alte două nave au adus în țară kerosen procesat în Grecia și Turcia, neconform cu cel achitat de Armata Română.
„Neconformitățile existente, constatate cu privire la specificaţiile tehnice carburanţilor proveniţi din vasele cele trei vase, au condus la deteriorarea unor aparate de zbor tip MIG 21 Lancer, care au ajuns în custodia S.C. Aerostar S.A. Bacău, unitatea de specialitate din România responsabilă cu reparaţia şi service-ul aeronavelor militare”, se arată în documentul întocmit de judecători.
Reprezentanţii S.C. Aerostar au întocmit o adresă de informare prin care au sesizat Statul Major al Forţelor Aeriene cu privire la apariţia „unor manifestări neobişnuite” la unele echipamente.
În acest sens, la unitatea UM 01969 Câmpia Turzii într-o pompă s-a identificat şpan metalic în filtrul central din cauza lubrifierii necorespunzătoare, aceasta depinzând de proprietăţile chimice de lubrifiere ale petrolului folosit. La aceeaşi unitate militară, în două MIG -uri 21 Lancer s-au găsit probleme legate de alimentarea cu kerosen.
Concluzia specialiştilor Aerostar Bacău a fost aceea că, din cauza utilizării petrolului au rezultat pompe de combustibil deteriorate, iar cinci avioane MIG ar suferit defecțiuni.
Magistrații au precizat că aeronavele militare de luptă au suferit degradări serioase, în condițiile în care reprezintă bunuri de interes strategic, a căror avariere a constituit o ameninţare la adresa securității naţionale şi capacităţii de apărare a ţării, cu atât mai mult cu cât România şi-a asumat asigurarea securității flancului estic al NATO.
Sursa: promotor.ro
Foto: Wikipedia