Sonda spațială a NASA a lovit cu succes asteroidul Dimorphos, aflat la 11 milioane de kilometri de Pământ, în primul test de deviere al unui obiect spațial. Modificarea traiectoriei acestuia va fi confirmată sau nu, în săptămânile următoare
Azi noapte, 26/27 septembrie, la ora 2.14 minute (ora României), sonda DART, cu o greutate de 570 de kilograme a lovit cu o viteză de 24.000 de km/h asteroidul care cântărește peste 5 milioane de tone și are un diametru de peste 160 de metri.
Înainte de coliziune, un mic satelit în formă de cub a fost lansat de sonda DART, cu misiunea de a confirma impactul. NASA a confirmat faptul că DART a lovit cu o eroare de 17 metri (acceptabilă) Dimorphos și a explicat că misiunea este un succes, chiar dacă nu știm deocamdată dacă DART a deviat sau nu Dimorphos de pe traiectoria sa. Aceasta va fi recalculată de astronomi în următoarele săptămâni, dar testul în sine a constat în capacitatea unei nave terestre de a se ghida singură, la milioane de kilometri de Pâmânt, în urmărirea și interceptarea unui corp ceresc.
Oamenii de știință au explicat că, spre deosebire de scenariile de filme, o apărare eficientă a Terrei nu și-ar putea propune să distrugă un asteroid, care s-ar sparge apoi în mii de bucăți, mult mai greu de urmărit fiecare, ci doar să-i devizieze puțin traiectoria, ceea ce, pe o distanță de milioane de kilometri, ar face diferența. În cazul lui Dimorphos, NASA se așteaptă ca viteza pietrei spațiale (care are totuși mărimea unui stadion) să încetinească cu doar 1%.
Purtătorul de cuvânt al NASA, Glen Nagle a spus că testul este abia primul dintr-o serie de “misiuni de protecție planetară”: “Vrem să avem o șansă mai mare decât au avut dinozaurii în urmă cu 65 de milioane de ani. Tot ce puteau ei face era să se uite în sus și să spună vai, un asteroid!” Nagle face referire la teoria potrivit căreia dinozaurii au dispărut ca urmare a schimbărilor climatice produse de lovirea Pământului de către un asteroid.
Deși niciun asteroid cunoscut cu o dimensiune mai mare de 140 de metri nu are o șansă semnificativă de a lovi Pământul în următorul secol, se estimează că au fost identificate până acum abia 40% dintre pietrele spațiale care vor trece prin apropierea planetei noastre.
Misiunea DART nu a reprezentat nicio amenințare pentru umanitate, pentru că Dimorphos a fost ales ca țintă tocmai pentru că traiectoria sa nu se intersectează nicicum cu cea a Terrei.
sursa: biziday.ro

Polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați, în seara de 18 mai, despre un eveniment rutier, în localitate.
Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 31 de ani, din Sebiș, în timp ...
La data de 11 mai, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 64 de ani, din ...
Azi noapte, 1/2 mai, în jurul orei 01.00, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale.
Din primele cercetări a reieșit că, un bă ...
Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați, în dimineața zilei de luni, 22 aprilie, în jurul orei 08:30, despre un eveniment rutier.
Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 44 de ani, ...
L-ați văzut de nenumărate ori la televizor sau pe stradă. i-ați citit interviurile pe care le-ați comentat într-un mod mai mult sau mai puțin favorabil. L-ați lăudat pentru realizări, dar l-ați și ...
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, în localitatea Andrei Șaguna. Din cercetări, a reieșit că, duminică, 7 aprilie, în jurul orei 21:35, o tânără de ...
În weekendul 15 – 17 martie, la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 95 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunităților și a bunurilor a ...
În acest sfârșit de săptămână (08 – 10 martie), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 82 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecți ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A 1 Deva-Nădlac, la kilometrul 437, în zona localității Dumbrava din județul Timiș, s-a produs azi ...
Azi, 28 februarie, în jurul orei 14.00, s-a produs un accident rutier la Pecica în care au fost implicate un camion și un autoturism care s-au tamponat.
În urma accidentului a rezultat o ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 68A, la kilometrul 46, în zona localității Coșava, județul Timiș (ciotul lipsă din autostrada A1), s-a pr ...
Azi, 5 ianuarie, în jurul orei 14.35, o ambulanță SAJ cu asistent de la Substația Ineu aflată în misiune (cu semnalele de avertizare pornite), cu pacient spre UPU, a fost implicată într-o tamp ...
În perioada minivacanței de Revelion (29 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024) peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
&nb ...
Un pensionar în vârstă de 70 de ani, a condus un autoturism pe strada Cometei din Timișoara, iar la intersecția cu Calea Ghirodei ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat ...
Banca Comercială Română (BCR) a lansat o nouă emisiune de obligaţiuni nepreferenţiale în valoare de un miliard de lei. Emisiunea constă în obligaţiuni senior nepreferenţiale cu o maturitate ...
În această seară, 24 noiembrie, în jurul orei 17:50, a avut loc un accident rutier în Pâncota lângă stația Petrom în care a fost implicată o ambulanță de la Substația Ineu ...
În noaptea de 13/14 noiembrie, polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au fost sesizați despre un eveniment soldat exclusiv cu pagube materiale, în Tăgădău.
Din primele cercetări la fața loc ...
Un bărbat în vârstă de 69 de ani a condus un autoturism pe DN 59 dinspre Deta spre Timișoara iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu ...
O ciocnire între un tren cu pasageri și un autocamion încărcat cu porumb, a avut loc luni seara, 6 noiembrie, în jurul orei 18:40, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Nădab și Șimand ...
Un bărbat din Șicula care n-a suportat despărțirea de iubită, s-a dus la ea, i-a smuls telefonul din mână și fără permisiunea ei i-a citit mesajele personale.
Cum printre acestea se aflau dia ...
În seara zilei de sâmbătă, 28 octombrie, în jurul orei 23:00, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Pâncota, un echipaj de poliție a pornit în urmărirea unui ...
”La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 17.50, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 37 de ani, din județul Bihor, ...
În noaptea de luni spre marți, 28/29 august, în jurul orei 23:55, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier, în localitatea Pilu.
În urma c ...
Duminică dimineața, 27 august, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați de un eveniment rutier fără victime, pe Bd. Decebal din Arad. Din cercetări, s-a stabilit că un arădean de 32 de ani, în tim ...
Azi dimineață, 8 august, în jurul orei 07.00 în zona stadionului Francisc Neuman din Arad s-a produs o coliziune între o motocicletă și un autoturism.
La fața locului s-a deplasat un ...
În după-amiaza zilei de 17 iunie, o femeie de 35 de ani, din Sebiș, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând &ici ...
În după-amiaza zilei de duminică, 18 iunie, în jurul orei 16,20, o femeie de 69 de ani, din Arad, în timp ce ieșea dintr-o parcare de pe D.N. 7, sens de mers Păuliș-Lipova, având intenț ...
Vineri, 9 iunie, în jurul orei 13.45, pe autostrada A1, km. 531, sensul de mers Timișoara spre Arad calea 1, a avut loc un accident rutier.
Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 29 de ani, din ...
În noaptea de 4/5 iunie, în jurul orei 0:15, un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, dinspre UTA spre Fortuna, a pătruns pe banda 2, intr&a ...
Planul Roșu de intervenție a fost activat astăzi, 24 mai 2023, în cadrul unui exercițiu desfășurat în apropierea Gării CFR din municipiul Arad, Calea 6 Vânători.
Scenariul stabilit ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.