Arad Fashion Days a devenit un eveniment cu tradiție în Arad. Anul acesta nu face excepție, astfel că de Zilele Aradului, orașul de pe Mureș se transformă pentru două zile într-o mică, capitală a modei.
După succesul răsunător al ediției de anul trecut desfășurată sub titulatura “Fashion on the Bridge”, organizatorii în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad promit o nouă ediție memorabilă. De data aceasta locația aleasă este Vechiul Cazino.
22 de designeri își vor prezenta colecțiile la Arad într-un show de excepție care se va întinde pe durata a două zile: 23 și 24 august 2022. Ca o noutate, anul acesta, designerilor consacrați li se vor alătura studenți ai facultăților de profil din Arad și Timișoara.
„Suntem în continuare parteneri ai acestui eveniment care dă o notă distinctă Zilelor Aradului. Anul trecut am ales o locație inedită, pasarela peste râul Mureș, anul acesta Vechiul Cazino. Ne propunem ca de fiecare dată locul de desfășurare al evenimentului să fie unul special pentru că în acest fel vom reuși să punem în valoare locurile frumoase din oraș.”, a declarat primarul Călin Bibarț cu ocazia conferinței de presă organizate marți, 23 august 2022.
„Sunt onorat tot timpul când vin la Arad. Ne bucurăm de susținerea Primăriei Arad în organizarea acestui eveniment, motiv pentru care nu putem decât să fim recunoscători. Pentru noi, designerii, susținerea autorităților locale înseamnă foarte mult, iar la Arad am avut parte de așa ceva de fiecare dată.”, a mărturisit Cătălin Botezatu, unul dintre designerii consacrați prezenți la Arad Fashion Days.