Spectacolul Lipova Symphonic, organizat la sfârşitul săptămânii trecute de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, la mănăstirea Maria-Radna, a depăşit şi cele mai optimiste prognoze! Aprox. două mii de persoane au venit să vadă concertul, un succes la care nici organizatorii nu s-au aşteptat. Nu doar că toate locurile pe scaune au fost ocupate, dar au fost zeci, poate chiar sute de persoane care au urmărit spectacolul din picioare şi nu au plecat până după ultimul „bis”!
Pe scenă au evoluat Paula Seling, Andrei Lazăr – tenor, Claudia Diaconu Iordache – nai, Orchestra Filarmonicii Arad, sub bagheta dirijorului Dan Crișan.
„Festivalul Lipova Simfonic a fost un pariu al Consiliului Județean. Am știut că putem organiza un eveniment de amploare națională într-un spațiu emblematic al județului Arad și că putem convinge arădenii să vină la 20 km de municipiu pentru un spectacol de calitate. A patra ediție a festivalului ne confirmă că am mizat corect atunci când am decis să punem în valoare potențialul Văii Mureșului, al Mănăstirii Maria-Radna, al Cetății Șoimoș.
Festivalul acesta crește de la an la an. La doi pași de Lipova, Consiliul Județean Arad a construit un pol al tineretului, la Ghioroc. La Lipova, putem construi un pol cultural și istoric, pentru că aici, poate mai mult ca oriunde în județ și în județele din jur, fiecare colț de stradă și fiecare obiectiv au o poveste deosebită”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Spectacolul Lipova Symphonic, organizat la sfârşitul săptămânii trecute de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, la mănăstirea Maria-Radna, a depăşit şi cele mai optimiste prognoze! Aprox. două mii de persoane au venit să vadă concertul, un succes la care nici organizatorii nu s-au aşteptat. Nu doar că toate locurile pe scaune au fost ocupate, dar au fost zeci, poate chiar sute de persoane care au urmărit spectacolul din picioare şi nu au plecat până după ultimul „bis”!
Pe scenă au evoluat Paula Seling, Andrei Lazăr – tenor, Claudia Diaconu Iordache – nai, Orchestra Filarmonicii Arad, sub bagheta dirijorului Dan Crișan.
„Festivalul Lipova Simfonic a fost un pariu al Consiliului Județean. Am știut că putem organiza un eveniment de amploare națională într-un spațiu emblematic al județului Arad și că putem convinge arădenii să vină la 20 km de municipiu pentru un spectacol de calitate. A patra ediție a festivalului ne confirmă că am mizat corect atunci când am decis să punem în valoare potențialul Văii Mureșului, al Mănăstirii Maria-Radna, al Cetății Șoimoș.
Festivalul acesta crește de la an la an. La doi pași de Lipova, Consiliul Județean Arad a construit un pol al tineretului, la Ghioroc. La Lipova, putem construi un pol cultural și istoric, pentru că aici, poate mai mult ca oriunde în județ și în județele din jur, fiecare colț de stradă și fiecare obiectiv au o poveste deosebită”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Consiliul Județean Arad a mai făcut un pas pentru a obține finanțarea modernizării drumului Lipova-limită județ spre Timiș prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
&Icir ...
Azi dimineață, 01 februarie, în jurul orei 08.40 s-a produs un accident rutier pe DN7 în Lipova la cariera Pletl.
S-a produs o tamponare între 2 autocamioane (1 tir și 1 trucker) î ...
Polițiștii din municipiu și cei ai orașului Lipova au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, câte o acțiune „fulger”, pe raza de competență.
Pe parcursul ...
O melodie de o frumusețe obsedantă constituie piatra de temelie a uneia dintre cele mai celebre partituri ale muzicii clasice, Adagio în sol minor pentru orgă și orchestră de coarde, un ópus atribu ...
Proiectul de management al lui Laurenţiu Muntean, „Filarmonica de Stat Arad – Reconnect Cultural Pentru Generația Tânără” a fost desemnat câștigătorul concursulului pentru funcţi ...
Tragică, enigmatică și plină de forță, lipsită de egal în tradiția simfonică universală, Simfonia a VI-a de Piotr Ilici Ceaikovski marchează punctul de culminație al programelor lunii ianuarie, rev ...
Consiliul Județean a obținut fonduri din PNRR pentru reabilitarea energetică a Bibliotecii Județene A. D. Xenopol Arad, clădire care găzduiește și o parte a Complexului Muzeal Arad. Proiectul a fost depus &i ...
În seara zilei de joi, 19 ianuarie, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un eveniment rutier, în localitate.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 42 de ani, din ...
Într-o atmosferă plină de entuziasm, a avut loc joi, 19 ianuarie, o reuniune a unui grup de inventatori arădeni ce lucrează în sectoare și domenii diferite, dar care sunt animați de realizarea unui ...
„Este un proiect derulat pe fonduri europene, prin POR, în valoare totală de 5.374.051,12 lei, care odată finalizat va oferi pentru copilașii orașului nostru o nouă grădiniță cu program nor ...
În noaptea de 16/17 ianuarie, în jurul orelor 02:30, Polițiștii Orașului Lipova au depistat în trafic pe raza orașului, un bărbat de 33 de ani din localitate, care în urma testării cu a ...
Polițiștii din Arad și din orașele Lipova, Curtici și Sântana, împreună cu cei ai secțiilor de poliție urbane și rurale, au desfășurat, de la începutul acestei săptămâni ( 09 &nd ...
Centrul Cultural Județean Arad, Școala Populară de Arte Arad, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Complexul Muzeal Arad și Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad organiz ...
Consiliul Județean își propune să schimbe și... aerul din Muzeu, din sălile unde nu s-au mai făcut lucrări majore de renovare și modernizare de peste o jumătate de secol!
Consiliul Județean ...
Anul în care a sărbătorit 30 de ani de existenţă a fost şi unul dintre cei mai buni din istoria Consiliului Judeţean Arad! Instituţia a dirijat 60% din bugetul său pentru investiţii şi a cerut şi un ...
La solicitarea Centrului Cultural Județean Arad, Consiliul Județean Arad a preluat în patrimoniu Centrul de Informare și Educare în Protecția Mediului de la Căsoaia, constituind, totodată, și drep ...
Consiliul Județean Arad a aprobat reperele tehnice și economice pentru noile investiții de la cele două tabere arădene: Căsoaia și Moneasa. La Moneasa sunt vizate căile de acces, spațiile verzi și montarea ...
Consiliul Județean Arad a fost gazda unui schimb de experiență inițiat de asociația „Arad, trecut, prezent și viitor” pentru a crea premisele unor colaborări culturale între orașul nostru ...
O colaborare culturală între județele Arad și Brașov a fost inițiată, vineri, 16 decembrie, de Consiliul Județean Arad, Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” din Brașov și Asociația &b ...
În data de 20 decembrie, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează un eveniment internațional pentru a marca un sfert de secol de activitate a județului Arad în cadrul Eur ...
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică a Județului Arad, în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad, Primăria comunei Petriș și Asociația Zărand organizează un tur gastronomic de ...
Un nou proiect care vizează învățământul special a fost câștigat de către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Arad.
Astfel, pe parcusul a 15 luni, un ...
Concertul de colinde „Colindă-ne Doamne”, susținut de membrii Coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului și membrii Coralei Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” di ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7 Deva-Arad, sâmbătă dimineața, 03 decembrie, în jurul orei 09.00, la kilometrul 499+800 de metri, &ic ...
Consiliul Județean a finanțat construirea unei platforme-ponton pe malul Lacului Ghioroc, pentru a impulsiona și mai mult turismul din această zonă. Tot la Plaja Ghioroc funcționează și un punct de informare ...
După doi ani de pauză, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează în 30 noiembrie, în Municipiul Arad, începând cu ora 15.00, Parada Portului Popular, evenim ...
Fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii culturale au fost subiectul principal abordat de vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, în conferința de presă organizată la sediul ...
După doi ani de pauză, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează în 30 noiembrie, în Municipiul Arad, începând cu ora 15.00, Parada Portului Popular, evenim ...
Aproximativ 360 de burse sociale și de merit sunt acordate elevilor cu nevoi speciale din unitățile de învățământ special, aflate în administrarea Consiliului Județean Arad, în anul ș ...
Ediția a IX-a a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Arădeană începe joi, 17 noiembrie, cu un concert vocal simfonic.
Organizatorii propun o deschidere de Festival cu Beethoven și Brahms! ...
Un grupul de ONG-uri şi-a propus găsirea de soluţii pentru salvarea monumentului istoric Teatrul Vechi…..și au gasit-o se pare. Anunțul initial a fost făcut de Ciprian Cristea la o ...
Compania de Apă Arad anunță programul de citire a contoarelor de apă rece în municipiu în perioada 30 ianuarie – 04 februarie, astfel:
Luni 30.01.2023 Grivite ...
Duminică seara, în jurul orei 22:45, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială pentru salvare la în ...
O tânără de 20 de ani a murit sâmbătă, 28 ianuarie, după ce ar fi căzut de la etajul întâi al blocului în care locuia, în municipiul Târgu Jiu.&nbs ...
“În ziua de 29 Ianuarie a.c., în jurul orei 11:25, o femeie de 38 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada N. Grigorescu, din municipiu, a pătruns &i ...
Digitalizarea și reducerea birocrației sunt ținte obligatorii pentru Guvern, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„În era tehnologiei, trebuie să folosim mijloac ...
Comunicat de presă
„Mobilitate urbană durabilă – tramvaie eficiente energetic pentru Municipiul Arad”, cod C10-I1.1-3
Cu o preocupare continuă pentru m ...
29 ianuarie - Jandarmii arădeni aniversează 104 ani de la înființare ca structură pe teritoriul județului Arad Prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 10 din 07.02.2018, ...
Iertați-mi titlul ironic dar UTA are nevoie de doar 3 meciuri câștigate pentru a-și adjudeca Cupa României și din păcate este din ce în ce mai aproape de Liga a 2-a.
  ...
Contactul sexual anal este considerat ca fiind cel mai nesigur tip de sex, fiind asociat cu diferite riscuri potentiale ce nu sunt prezente în cazul sexului vaginal sau oral.
Lipsa ...
Proiectul de management al lui Laurenţiu Muntean, „Filarmonica de Stat Arad – Reconnect Cultural Pentru Generația Tânără” a fost desemnat câștigătorul concursu ...
Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fișelor de analiză și determinarea sumelor ce se cuv ...
Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 14.00, a avut loc un incident rutier la iesirea din localitatea arădeană Sintea Mare spre Chișineu-Criș. În incidental ruti ...
În conversaţiile noastre cu trecutul, nu putem să trecem cu vederea unul dintre obiectivele emblemă: Cetatea Aradului, una dintre cele cinci fortificaţii de tip vauban din Romania
&nbs ...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.