Complexul Muzeal Arad prezintă valori de patrimoniu din colecția de Științe ale Naturii / “IERBAR” în expoziția “TIPURI DE FRUNZĂ”, deschisă în cadrul Muzeului de Științe ale Naturii (Palatul Cultural - intrarea dinspre Parcul Copiilor) până la finele lunii septembrie, orar de vizitare: marți-duminică, 09.00-17.00.
Expoziția “Tipuri de frunză” dorește să aducă în atenția publicului vizitator un efemer vegetal al plantei și anume frunza. Acest organ al plantei este capabil de creștere rapidă dar limitată, metamorfoze incredibile, fotosinteză, transpirație, respirație, adaptare la mediu. Astfel prin intermediul a 42 de planșe din ierbarul muzeului, material ilustrat, mulaj, text, se încearcă să se scoată în evidență caracteristicile frunzei.
Text oferit de Dr. Camelia Patko, muzeograf:
“Frunza, un organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, îndeplinește funcția fundamentală în procesul de fotosinteză, dar servește și la respirație și transpirație. Se deosebește de celelalte două organe vegetative normale (rădăcina și tulpina) nu numai prin formă, ci și prin simetria bilaterală, creștere definită (limitată), durată scurtă de viață, structură dorsiventrală.
După apariție, frunzele se maturizează în câteva zile și ating dimensiunile specifice unor frunze mature, toate țesuturile meristematice suferă diferențiere celulară, trec în țesuturi definitive și creșterea încetează. Astfel se explică una dintre proprietățile frunzei, aceea de a prezenta o creștere limitată.
Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteza, transpirația și respirația.
O frunză completă este formată din trei părți: limb, pețiol și bază (teacă). Limbul este partea verde cea mai importantă a frunzei.
După alcătuirea limbului, frunzele sunt de două categorii: simple și compuse. Pețiolul servește, pe de-o parte, la circulația sevei brute spre limb și a celei elaborate spre tulpină, iar pe de altă parte, la orientarea limbului în poziția cea mai favorabilă în raport cu lumina.
Pețiolul are și rol mecanic, de susținere a limbului când acesta este lovit de stropii de ploaie, de gheață sau când este bătut de vânt.
Când pețiolul lipsește, frunzele se numesc sesile. Baza frunzei (teaca) se fixează de tulpină. Uneori ea este o simplă dilatație a părții inferioare a pețiolului, alteori ea se dezvoltă într-o teacă, care înconjoară tulpina pe o anumită lungime.
Inserția frunzelor pe tulpină se face în dreptul nodurilor, la un nod se pot insera una sau mai multe frunze.
1.Dispunerea alternă (în spirală) a frunzelor se caracterizează prin inserția la fiecare nod a unei singure frunze.
2.Dispunerea opusă a frunzelor se caracterizează prin inserția la același nod a două frunze, în mod opus, de o parte și de alta a tulpinii.
3.Dispunerea verticilată se caracterizează prin inserția la fiecare nod a trei sau a mai multor frunze.
Nervațiunea frunzei reprezintă modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conducătoare) în limb. În funcție de grosimea și de poziția lor în limb, nervurile sunt: principale, secundare, terțiare ș.a.m.d. , iar cele de ultim ordin se anastomozează în mare proporție.
Adaptarea frunzei la mediu: ca urmare a acțiunii factorilor de mediu apar frunzele metamorfozate, cu roluri fiziologice diferite: frunzele transformate parțial sau total în spini, frunzele agățătoare sau transformate în cârcei, frunzele cu funcție de nutriție mixotrofă, frunzele cu rol de depozitare, frunzele mirmecofile, frunzele reduse, frunzele submerse, frunzele transformate în urne cu substanțe hrănitoare.
Eliminarea apei se face fie sub formă de vapori prin fenomenul de transpirație prin stomatele din plante, fie sub formă de picături prin fenomenul de gutație.
Fotosinteza este un proces de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele verzi (cu clorofilă), în prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine).
Exista doua tipuri de respiratie la plante: aerobă și anaerobă.
Prin respiratia aeroba sunt degradate substantele organice proprii cu consum de oxigen si rezultă compuși anorganici H20 si CO2 + energie. Acest tip de respirație are loc doar când oxigenul lipsește și poate satisface nevoile organismului un timp limitat și scurt. Respirația anaerobă degradează incomplet substanțele organice proprii rezultând alte substanțe organice (cu moleculă mai mică) + energie. De aceea energia produsă este foarte mică.”
Echipa proiectului expozițional:
Dr. Camelia Patko, muzeograf
Carmen Danciu, conservator, responsabil colecție
Complexul Muzeal Arad prezintă valori de patrimoniu din colecția de Științe ale Naturii / “IERBAR” în expoziția “TIPURI DE FRUNZĂ”, deschisă în cadrul Muzeului de Științe ale Naturii (Palatul Cultural - intrarea dinspre Parcul Copiilor) până la finele lunii septembrie, orar de vizitare: marți-duminică, 09.00-17.00.
Expoziția “Tipuri de frunză” dorește să aducă în atenția publicului vizitator un efemer vegetal al plantei și anume frunza. Acest organ al plantei este capabil de creștere rapidă dar limitată, metamorfoze incredibile, fotosinteză, transpirație, respirație, adaptare la mediu. Astfel prin intermediul a 42 de planșe din ierbarul muzeului, material ilustrat, mulaj, text, se încearcă să se scoată în evidență caracteristicile frunzei.
Text oferit de Dr. Camelia Patko, muzeograf:
“Frunza, un organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, îndeplinește funcția fundamentală în procesul de fotosinteză, dar servește și la respirație și transpirație. Se deosebește de celelalte două organe vegetative normale (rădăcina și tulpina) nu numai prin formă, ci și prin simetria bilaterală, creștere definită (limitată), durată scurtă de viață, structură dorsiventrală.
După apariție, frunzele se maturizează în câteva zile și ating dimensiunile specifice unor frunze mature, toate țesuturile meristematice suferă diferențiere celulară, trec în țesuturi definitive și creșterea încetează. Astfel se explică una dintre proprietățile frunzei, aceea de a prezenta o creștere limitată.
Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteza, transpirația și respirația.
O frunză completă este formată din trei părți: limb, pețiol și bază (teacă). Limbul este partea verde cea mai importantă a frunzei.
După alcătuirea limbului, frunzele sunt de două categorii: simple și compuse. Pețiolul servește, pe de-o parte, la circulația sevei brute spre limb și a celei elaborate spre tulpină, iar pe de altă parte, la orientarea limbului în poziția cea mai favorabilă în raport cu lumina.
Pețiolul are și rol mecanic, de susținere a limbului când acesta este lovit de stropii de ploaie, de gheață sau când este bătut de vânt.
Când pețiolul lipsește, frunzele se numesc sesile. Baza frunzei (teaca) se fixează de tulpină. Uneori ea este o simplă dilatație a părții inferioare a pețiolului, alteori ea se dezvoltă într-o teacă, care înconjoară tulpina pe o anumită lungime.
Inserția frunzelor pe tulpină se face în dreptul nodurilor, la un nod se pot insera una sau mai multe frunze.
1.Dispunerea alternă (în spirală) a frunzelor se caracterizează prin inserția la fiecare nod a unei singure frunze.
2.Dispunerea opusă a frunzelor se caracterizează prin inserția la același nod a două frunze, în mod opus, de o parte și de alta a tulpinii.
3.Dispunerea verticilată se caracterizează prin inserția la fiecare nod a trei sau a mai multor frunze.
Nervațiunea frunzei reprezintă modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conducătoare) în limb. În funcție de grosimea și de poziția lor în limb, nervurile sunt: principale, secundare, terțiare ș.a.m.d. , iar cele de ultim ordin se anastomozează în mare proporție.
Adaptarea frunzei la mediu: ca urmare a acțiunii factorilor de mediu apar frunzele metamorfozate, cu roluri fiziologice diferite: frunzele transformate parțial sau total în spini, frunzele agățătoare sau transformate în cârcei, frunzele cu funcție de nutriție mixotrofă, frunzele cu rol de depozitare, frunzele mirmecofile, frunzele reduse, frunzele submerse, frunzele transformate în urne cu substanțe hrănitoare.
Eliminarea apei se face fie sub formă de vapori prin fenomenul de transpirație prin stomatele din plante, fie sub formă de picături prin fenomenul de gutație.
Fotosinteza este un proces de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele verzi (cu clorofilă), în prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine).
Exista doua tipuri de respiratie la plante: aerobă și anaerobă.
Prin respiratia aeroba sunt degradate substantele organice proprii cu consum de oxigen si rezultă compuși anorganici H20 si CO2 + energie. Acest tip de respirație are loc doar când oxigenul lipsește și poate satisface nevoile organismului un timp limitat și scurt. Respirația anaerobă degradează incomplet substanțele organice proprii rezultând alte substanțe organice (cu moleculă mai mică) + energie. De aceea energia produsă este foarte mică.”
Echipa proiectului expozițional:
Dr. Camelia Patko, muzeograf
Carmen Danciu, conservator, responsabil colecție
4.756 ron
4.194 ron
