Șoseaua dintre Arad și Șiria face din nou victime. Dacă înainte de reabilitarea drumului șoferii circulau cu viteza melcului pentru a-și proteja mașinile, în pezent, după ce drumul a fost complet refăcut, asistăm la adevărate curse de viteză, care duc implicit la numeroase accidente.
Astfel, astăzi în jurul orei 13 avut loc un nou accident pe drumul Arad-Șiria, în care au fost implicate mai multe autovehicule. Din primele informații este vorba despre o tamponare între patru autovehicule, dintre care o furgonetă.
Din fericire, deși furgoneta s-a răsturnat nu au existat victime.
La fața locului s-au deplasat echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, cât și polițiștii.
Circulația pe porțiunea de drum unde s-a produs accidentul a fost blocată momentan.