România are de aproape 10 ori mai mulți kilometri de drumuri de pământ decât de autostradă. Cum stau țările vecine

Luni, 25 Aprilie, 2022 11:37 Bruno Biringer NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Bruno Biringer NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 25 Aprilie, 2022 11:37 Tiparire

Institutul Național de Statistică a publicat cele mai recente date privind starea drumurilor publice, reflectând situația la finalul anului 2021.

Potrivit datelor INS, avem 86.199 kilometri de drumuri publice, dintre care o cincime - 17.530 km - sunt drumuri naționale, restul împărțindu-se în mod egal între drumuri publice și drumuri comunale. 28,4% din totalul drumurilor, adică 24.516 km, erau drumuri pietruite și de pământ.

Din aceștia, 8.331 de kilometri sunt drumuri doar de pământ, dintre care 18 kilometri sunt chiar drumuri naționale, iar peste 1.500, drumuri județene. Teoretic, ultimul drum național de pământ a fost asfaltat în 2018.

Pe de altă parte, la 31 decembrie 2021 aveam și 931 de kilometri de autostradă - adică puțin peste 1% din totalul drumurilor publice.

Care este situația drumurilor în țările vecine

Bulgaria avea la sfârșitul anului 2020, 19.917 kilometri de drumuri publice, adică mai puțin de un sfert din cât are România. Din aceștia, însă, doar 318 sunt de drumuri neasfaltate și 170 de drumuri pietruite. Pe de altă parte, 806 sunt de autostradă, adică aproximativ 4% din totalul drumurilor publice.

Tot la nivelul anului 2020, Ungaria avea 32.395 de kilometri de drumuri naționale. Autostrăzile reprezentau, în total, 2.253 km, iar drumurile de pământ sau pietruite, sub 300 km.

De asemenea, regiunea capitalei Budapesta este în topul european al densității rețelei de autostrăzi, cu 120 de kilometri de autostradă pe mia de kilometri pătrați, depășind astfel chiar și Berlinul. La acest parametru, din România doar regiunea București-Ilfov are cifre ce merită menționate - 46 de kilometri de autostradă pe mia de kilometri pătrați.

Serbia avea, în martie 2022, 936 de kilometri de autostrada, adică aproximativ 2% dintr-o rețea de drumuri publice de peste 45.000 de kilometri, dintre care 16.358 km reprezintă echivalentul drumurilor noastre naționale. Din celelalte drumuri, catalogate de vecini drept ”municipale”, peste 15.000 km erau de drum nepavat, aproximativ jumătate fiind de pământ - însă datele în acest sens sunt destul de vechi, din 2015.

Comparația cu Ucraina este mai dificilă, deoarece aici autostrăzile (catalogate drept ”auto-magistrale”) sunt practic segmente de drum național și deci nu sunt calculate separat în statisticile oficiale. În 2017 erau 163.118 kilometri de drumuri publice, dintre care 159.595 km asfaltați. Teoretic, sunt peste 9.300 de kilometri de auto-magistrale, dar practic, cam un sfert sunt, de fapt, autostrăzi după definiția folosită în România și în statele UE.

Ca suprafață, Serbia este de 3 ori mai mică decât România, Ungaria, de 2,6 ori, Bulgaria are cam jumătate din suprafața României iar Ucraina este de două ori și jumătate mai mare.

Sursa:wall-street.ro

Stiri asemanatoare

Symphonic Experience - un eveniment premium, cu monștri sacri ai muzicii românești, așteptat de arădeni de 30 de ani

Vineri, 05 August, 2022 17:01

Symphonic Experience - un eveniment premium, cu monștri sacri ai muzicii românești, așteptat de arădeni de 30 de ani

Astăzi, 5 august, în conferința de presă primarul Călin Bibarț, împreună cu organizatorii Symphonic Experience au anunțat detaliile evenimentului care va avea loc în peri ...

S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Radioterapiei noului spital oncologic

Vineri, 05 August, 2022 18:46

S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Radioterapiei noului spital oncologic

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii compartimentului de Radioterapie, car ...

Zile cu temperaturi ridicate! COD GALBEN în județul Arad până marți

Sambata, 06 August, 2022 12:15

Zile cu temperaturi ridicate! COD GALBEN în județul Arad până marți

Urmează zile cu temperaturi ridicate! COD GALBEN în județul Arad în intervalul 6-9 august.   În următoarele zile, valul de căldură se va extinde și va persista, dis ...

Jurnal de expediție - După 8 zile de așteptare la granița cu Mauritania, au început marea încercare de a traversa deșertul Sahara

Sambata, 06 August, 2022 14:30

Jurnal de expediție - După 8 zile de așteptare la granița cu Mauritania, au început marea încercare de a traversa deșertul Sahara

După opt zile de așteptare în orașul de graniță algerian Tindouf, pentru  rezolvarea permiselor de trecere în Mauritania, Adi și Alecsandra au reușit să îndeplineas ...

Razie de amploare ale polițiștilor în Arad pentru combaterea cerșetoriei și a vagabondajului

Vineri, 05 August, 2022 09:54

Razie de amploare ale polițiștilor în Arad pentru combaterea cerșetoriei și a vagabondajului

Joi, 04 august a.c., în intervalul orar 8.30-11.30, 16.30-18.30, polițiștii arădeni împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Direcției Generale Poliție Locală Arad au desfă ...

Jurnalistul arădean Ioan Weisl a murit la 68 de ani, din cauza unei boli

Sambata, 06 August, 2022 09:31

Jurnalistul arădean Ioan Weisl a murit la 68 de ani, din cauza unei boli

Ioan Weisl a murit vineri, 5 august, la vârsta de 68 de ani din cauza uneii boli necruțătoare.   De profesie inginer, Ioan Weisl a lucrat în administrația arădeană (la Pre ...

Start la Zilele Aradului 2022

Miercuri, 03 August, 2022 15:59

Start la Zilele Aradului 2022

Astăzi, 03 august, în cadrul conferinței de presă, primarul municipiului, Călin Bibarț, împreună cu directorul C.M.C.A., Dana Andreica, au anunțat evenimentele care vor avea lo ...

Un palat din centrul Aradului cumpărat de Consiliul Județean, va fi transformat în muzeu

Vineri, 05 August, 2022 18:24

Un palat din centrul Aradului cumpărat de Consiliul Județean, va 
 fi transformat în muzeu

Consiliul Județean Arad a preluat astăzi, oficial, un palat de pe strada Unirii, din municipiu. Clădirea a aparținut Universității de Vest „Vasile Goldiș”. Aici a funcționat F ...

Față nouă pentru scuarul din proximitatea Tribunalului Arad

Vineri, 05 August, 2022 16:10

Față nouă pentru scuarul din proximitatea Tribunalului Arad

Asociația Rubio Pro Copilărie Pro Viață cu sprijinul Primăriei municipiului va crea o nouă imagine scuarului din proximitatea Tribunalului Arad.   Lucrarea de artă propusă &ic ...

Atletul Mihai Motorca a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”

Miercuri, 03 August, 2022 13:23

Atletul Mihai Motorca a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”

Arădeanul Mihai Damian Motorca a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene de Under-18 de la Ierusalim (Israel), în proba de aruncarea discului. Performanța deosebită a f ...

Primul laborator de extragere secundară a cocainei descoperit în Bihor. Cocaina era extrasă din cafea

Marti, 12 Iulie, 2022 12:13

Primul laborator de extragere secundară a cocainei descoperit în Bihor. Cocaina era extrasă din cafea

Poliția Română și DIICOT au anunțat, marți dimineață, că a fost identificat primul laborator de extragere secundară a cocainei, în Bihor, într-o cabană izolată,  ...

Refoma învăţământului este o prioritate pentru guvernare

Vineri, 05 August, 2022 15:48

Refoma învăţământului este o prioritate pentru guvernare

Specialiştii PNL în educaţie au organizat o conferinţă de presă în care au prezentat stadiul dezbaterii cu privire la reforma sistemului de învăţământ. Inspectorul ...

A crezut că Șimandul este pistă de curse, polițiștii l-au lăsat fără carnet 150 de zile și are de plătit o amendă de 3045 de lei

Duminica, 31 Iulie, 2022 16:46

A crezut că Șimandul este pistă de curse, polițiștii l-au lăsat fără carnet 150 de zile și are de plătit o amendă de 3045 de lei

În dimineața zilei de 31 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 32 de ani, din localitatea Beiuș, județul Bihor care conducea un autoturism pe D.N.79, &ici ...

Iustin Cionca: „Zona metropolitană Arad a fost definită cu 24 de orașe și comune din jurul municipiului”

Vineri, 05 August, 2022 15:34

Iustin Cionca: „Zona metropolitană Arad a fost definită cu 24 de orașe și comune din jurul municipiului”

Zona metropolitană Arad cuprinde un număr de 24 de comune, respectiv orașe, alături de municipiul Arad. Așa prevede Legea nr. 246 din 20 iulie 2022 privind zonele metropolitane, publicată & ...

Alte 7 victime pe ”drumul expres” Arad-Horia-Șiria. Deși patrulează non-stop, Poliția pare neputincioasă pe această șosea

Joi, 04 August, 2022 20:25

Alte 7 victime pe ”drumul expres” Arad-Horia-Șiria. Deși patrulează non-stop, Poliția pare neputincioasă pe această șosea

În această seară, 4 august, în jurul orei 19:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui a ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.