Datorită vântului puternic, a zonelor greu accesibile în care se manifestau focarele și a suprafețelor întinse, în incendiul de la Tauț au ars mai bine de 300 de ha de lizieră, arboret și vegetație uscată, astfel:
-Zona forestieră Ocolul Silvic Beliu: aproximatv 12 ha
-Zona forestieră a Ocolului Silvic Zarand: aproximativ 120 ha
-Zona neîmpădurită Taut: aproximatv 170 ha
După aproximativ 20 de ore de luptă cu focul, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad împreuna cu sprijinul SVSU Tauț, Ocolul Silvic și militari, au reușit să oprească înaintarea flăcărilor și să lichideze incendiul.
Inspectoratul pentru Situații de Urgentă Arad, a raportat pe anul trecut un număr de 226 de solicitări privind incendiile de vegetație uscată, în care au ars aproximatv 260 ha.
STOP INCENDIILOR DE VEGETAŢIE USCATĂ! FIȚI RESPONSABILI!
În luna martie incendiile de vegetație uscată și fond forestier au afectat peste 600 ha, provocând incendierea unei biserici monument istoric , a 3 locuințe și mari pagube materiale.
Incendierea terenurilor este INTERZISĂ și se pedepsește conform legislației in vigoare prin neacordarea subvențiilor APIA si cu amenzi!
Update:
În acest moment subofițerii Detașamentului Ineu intervin din nou în zona Baraj Tauț pentru un alt incendiu de vegetație uscată