O zi specială. E ziua celor care își asumă, seară de seară, identități noi și sentimente puternice. A celor care au învățat să dăruiască necondiționat - bucurie. A celor pentru care teatrul este viață. O viață trăită pe scenă. La mulți ani, dragi actori,scenografi, tehnicieni! La mulți ani, dragi oameni de teatru!
„Trăim ani tulburi. Vremuri antipatice în care bucuriile sunt mai puține, dar cu atât mai prețioase. Timpuri în care grija pentru propriul „eu” pare să fie mai puțin importantă decât grijile de zi cu zi. Vremuri în care poveștile câștigă cu greu teren în fața realității. Zile în care noi, oamenii de teatru, avem poate cel mai greu rol de până acum: acela de a vindeca. De a construi, a modela și a dărui istorii menite să bucure mintea și sufletul vostru, al spectatorilor noștri. Teatrul înseamnă viață. Înseamnă actori, regizori, scenografi, dar și tehnicieni, oameni din spatele scenei. Teatrul înseamnă magie și sentimente dăruite. Indiferent de vreme. Indiferent de vremuri. La mulți ani! de Ziua Mondială a Teatrului.” – Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Ziua Mondială a Teatrului se sărbătoreşte din 1962, la iniţiativa Institutului Internaţional de Teatru (ITI). În fiecare an, Institutul Internaţional de Teatru invită o personalitate sau mai multe să redacteze un mesaj cu acest prilej. Mesajul Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului îi aparține, în 2022, lui Peter SELLARS (SUA) regizor de operă și teatru, director de festival. Iată care este aceasta:
”Dragi prieteni,
Acum, când lumea stă agăţată, oră de oră şi minut de minut, de un flux continuu de ştiri, aş putea eu oare să ne invit pe noi toţi – creatorii – să pătrundem în propria noastră privire, propria noastră realitate şi propria noastră perspectivă în legătură cu un timp epic, o schimbare epică, o conştiinţă epică, o viziune epică? Trăim într-o perioadă epică a istoriei omenirii, iar schimbările profunde şi masive pe care le resimţim în relaţiile fiinţelor umane cu ele însele, în relaţiile unora cu altele, precum şi în relaţiile cu lumile non-umane tind să depăşească puterea noastră de a simţi, de a articula şi de a exprima.
Noi nu trăim cu adevărat în ciclul de ştiri 24 din 24 de ore; noi trăim la marginea timpului. Ziarele şi mediile de informare sunt total nepregătite şi incapabile să vorbească despre ceea ce trăim.
Unde este limbajul, care sunt gesturile şi care sunt imaginile ce ne-ar putea permite să înţelegem schimbările şi prăbușirile pe care le trăim? Şi cum am putea să convertim conţinutul imediat al vieţilor noastre, nu în reportaj de presă, ci în experienţă trăită?
Teatrul este forma artistică a experienţei omeneşti.
Într-o lume copleşită de ample campanii mediatice, de experienţe simulate şi de prorociri înspăimântătoare, cum putem trece dincolo de repetarea nesfârşită de cifre pentru a resimţi caracterul sacru şi infinit al unei anumite vieţi, al unui anumit ecosistem, al unei prietenii sau calitatea luminii unui cer ciudat? Doi ani de COVID-19 au întunecat simţurile oamenilor, le-au restrâns vieţile, au rupt legături şi ne-au împins la un bizar nivel zero al existenţei.
Ce seminţe trebuie plantate şi replantate în aceşti ani? Care sunt speciile invazive şi invadatoare care trebuie să fie eliminate complet şi definitiv? Atât de mulţi oameni au ajuns la limită. Atât de multă violenţă izbucneşte brusc, iraţional şi neaşteptat. Atât de multe sisteme, până mai ieri solide, s-au dovedit a fi structuri de o nesăţioasă cruzime.
Unde sunt ceremonialurile noastre de comemorare? Ce trebuie să ne amintim? Care sunt ritualurile ce ne-ar îngădui, în fine, să reimaginăm şi să începem să parcurgem drumuri încă niciodată explorate de noi?
Teatrul de viziune epică, de intenţie, de reparaţie, de vindecare are nevoie de ritualuri noi. Nu avem nevoie să ni se ofere distracţie. Avem nevoie să ne strângem laolaltă. Avem nevoie să împărtăşim acelaşi spaţiu – şi avem nevoie să cultivăm spaţiul împărtăşit. Avem nevoie de spaţii ocrotite în care să fim egali și în care să ne ascultăm unii pe alții.
Teatrul reprezintă un spațiu, creat pe pământ, al egalității între ființe umane, zei, plante, animale, picături de ploaie, lacrimi, un spațiu al regenerării. Spaţiul de egalitate şi ascultare reciprocă profundă este iluminat de o frumuseţe ascunsă şi e păstrat viu printr-o adâncă interacţiune între primejdie, ecuanimitate, înţelepciune, acţiune şi răbdare.
În Sutra Podoabei Înflorite, Buddha înşiruie zece feluri de răbdare supremă în viaţa omului. Unul dintre cele mai puternice se numeşte Răbdarea de a percepe totul ca pe un miraj. Teatrul a prezentat întotdeauna viaţa acestei lumi ca fiind asemănătoare unui miraj, făcându-ne să străvedem cu limpezime şi forţă eliberatoare prin iluzia, deziluzia, orbirea şi negarea umană.
Suntem atât de siguri de ceea ce privim şi de felul în care privim totul, încât suntem incapabili să vedem şi să simţim realităţi alternative, posibilităţi noi, abordări diferite, relaţii invizibile şi legături dincolo de timp.
Aceasta este clipa în care trebuie să ne împrospătăm profund minţile, simţurile, istoriile şi viitorul. Și această muncă nu poate fi făcută de oameni izolaţi, lucrând singuri. Este o muncă pe care trebuie să o facem împreună. Teatrul este invitaţia de a face această muncă împreună.
Vă mulţumesc din adâncul inimii pentru munca voastră”.
Peter Sellars
Regizor de teatru și operă, director de festival
*Peter Sellars, născut la Pittsburgh, în Pennsylvania (SUA) este regizor de operă și director de festival. Și-a câștigat recunoaștere internațională datorită interpretărilor sale revoluționare, transformatoare ale clasicilor, datorită modului în care s-a angajat în beneficiul muzicii contemporane a secolului 20 și datorită proiectelor în care s-a implicat împreună cu o extraordinară diversitate de artiști creativi. Întreaga sa operă evidențiază puterea artei ca mijloc de exprimare morală și acțiune socială.
Sellars a colaborat la realizarea mai multor creații ale compozitorului John Adams, printre care se numără Nixon in China, The Death of Klinghoffer, El Niño, Doctor Atomic, The Gospel According to the Other Mary și The Girls of the Golden West. Inspirat de compozițiile Kaijei Saariaho, a realizat producții după operele ei (L’Amour de loin, Adriana Mater, Only the Sound Remains), care au îmbogățit repertoriul operei moderne.
Printre spectacolele recente (pre-pandemice), se numără noua montare cu Doctor Atomic la Santa Fe Opera, Kopernikus, de Claude Vivier, realizat pentru Festival D’Automne (Paris) și spectacolul după Idomeneo, de Mozart, pentru festivalul de la Salzburg.
La finalul lui 2020 a conceput și regizat “This body is so impermanent …” un film creat ca răspuns la pandemia globală, inspirat de texte din Vimalakirti Sutra. Printre proiectele în curs de realizare se numără montarea după Roman du Fauvel, în colaborare cu Benjamin Bagby, muzicolog și fondator al ansamblului Sequentia ; reluarea celebrei sale producții cu Tristan și Isolda, poveste căreia videografia creată de artistul Bill Viola îi conferă o lumină și o profunzime deosebite, și Perle Noire, meditations for Josephine, pe muzica lui Tyshawn Sorey, compozitor și multi-instrumentist, interpretată de uluitoarea vocalistă Julia Bullock.
Sellars a fost director al mai multor mari festivaluri, printre care festivalurile de la Los Angeles din 1990 și 1993 și Festivalul de Arte Adelaide din 2002. În 2006 a fost director artistic al New Crowned Hope, festival de la Viena, unde a invitat atât artiști foarte tineri cât și artiști consacrați din diverse medii culturale, pentru a crea lucrări noi în domeniile muzicii, teatrului, dansului, filmului, artelor vizuale și arhitecturii, cu ocazia celebrării celei de-a 250-a aniversări a lui Mozart. A fost, de asemenea, director muzical al Festivalului de Muzică Ojai 2016.
Sellars este profesor emerit la Departamentul de Arte și Culturi Mondiale de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), directorul fondator al Institutului Boethius din cadrul UCLA, curator rezident al Festivalului de Film de la Telluride și a fost mentor pentru Inițiativa Rolex Arts. Este laureat al unei burse MacArthur, a fost recompensat cu Premiul Erasmus pentru contribuții la cultura europeană, este laureat al Premiului Gish și este membru al Academiei Americane de Arte și Științe. A fost distins cu prestigiosul premiu Polar Music și a fost ales Artistul Anului de către Musical America.
Versiunea română (traducere): Ozana Oancea
O zi specială. E ziua celor care își asumă, seară de seară, identități noi și sentimente puternice. A celor care au învățat să dăruiască necondiționat - bucurie. A celor pentru care teatrul este viață. O viață trăită pe scenă. La mulți ani, dragi actori,scenografi, tehnicieni! La mulți ani, dragi oameni de teatru!
„Trăim ani tulburi. Vremuri antipatice în care bucuriile sunt mai puține, dar cu atât mai prețioase. Timpuri în care grija pentru propriul „eu” pare să fie mai puțin importantă decât grijile de zi cu zi. Vremuri în care poveștile câștigă cu greu teren în fața realității. Zile în care noi, oamenii de teatru, avem poate cel mai greu rol de până acum: acela de a vindeca. De a construi, a modela și a dărui istorii menite să bucure mintea și sufletul vostru, al spectatorilor noștri. Teatrul înseamnă viață. Înseamnă actori, regizori, scenografi, dar și tehnicieni, oameni din spatele scenei. Teatrul înseamnă magie și sentimente dăruite. Indiferent de vreme. Indiferent de vremuri. La mulți ani! de Ziua Mondială a Teatrului.” – Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Ziua Mondială a Teatrului se sărbătoreşte din 1962, la iniţiativa Institutului Internaţional de Teatru (ITI). În fiecare an, Institutul Internaţional de Teatru invită o personalitate sau mai multe să redacteze un mesaj cu acest prilej. Mesajul Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului îi aparține, în 2022, lui Peter SELLARS (SUA) regizor de operă și teatru, director de festival. Iată care este aceasta:
”Dragi prieteni,
Acum, când lumea stă agăţată, oră de oră şi minut de minut, de un flux continuu de ştiri, aş putea eu oare să ne invit pe noi toţi – creatorii – să pătrundem în propria noastră privire, propria noastră realitate şi propria noastră perspectivă în legătură cu un timp epic, o schimbare epică, o conştiinţă epică, o viziune epică? Trăim într-o perioadă epică a istoriei omenirii, iar schimbările profunde şi masive pe care le resimţim în relaţiile fiinţelor umane cu ele însele, în relaţiile unora cu altele, precum şi în relaţiile cu lumile non-umane tind să depăşească puterea noastră de a simţi, de a articula şi de a exprima.
Noi nu trăim cu adevărat în ciclul de ştiri 24 din 24 de ore; noi trăim la marginea timpului. Ziarele şi mediile de informare sunt total nepregătite şi incapabile să vorbească despre ceea ce trăim.
Unde este limbajul, care sunt gesturile şi care sunt imaginile ce ne-ar putea permite să înţelegem schimbările şi prăbușirile pe care le trăim? Şi cum am putea să convertim conţinutul imediat al vieţilor noastre, nu în reportaj de presă, ci în experienţă trăită?
Teatrul este forma artistică a experienţei omeneşti.
Într-o lume copleşită de ample campanii mediatice, de experienţe simulate şi de prorociri înspăimântătoare, cum putem trece dincolo de repetarea nesfârşită de cifre pentru a resimţi caracterul sacru şi infinit al unei anumite vieţi, al unui anumit ecosistem, al unei prietenii sau calitatea luminii unui cer ciudat? Doi ani de COVID-19 au întunecat simţurile oamenilor, le-au restrâns vieţile, au rupt legături şi ne-au împins la un bizar nivel zero al existenţei.
Ce seminţe trebuie plantate şi replantate în aceşti ani? Care sunt speciile invazive şi invadatoare care trebuie să fie eliminate complet şi definitiv? Atât de mulţi oameni au ajuns la limită. Atât de multă violenţă izbucneşte brusc, iraţional şi neaşteptat. Atât de multe sisteme, până mai ieri solide, s-au dovedit a fi structuri de o nesăţioasă cruzime.
Unde sunt ceremonialurile noastre de comemorare? Ce trebuie să ne amintim? Care sunt ritualurile ce ne-ar îngădui, în fine, să reimaginăm şi să începem să parcurgem drumuri încă niciodată explorate de noi?
Teatrul de viziune epică, de intenţie, de reparaţie, de vindecare are nevoie de ritualuri noi. Nu avem nevoie să ni se ofere distracţie. Avem nevoie să ne strângem laolaltă. Avem nevoie să împărtăşim acelaşi spaţiu – şi avem nevoie să cultivăm spaţiul împărtăşit. Avem nevoie de spaţii ocrotite în care să fim egali și în care să ne ascultăm unii pe alții.
Teatrul reprezintă un spațiu, creat pe pământ, al egalității între ființe umane, zei, plante, animale, picături de ploaie, lacrimi, un spațiu al regenerării. Spaţiul de egalitate şi ascultare reciprocă profundă este iluminat de o frumuseţe ascunsă şi e păstrat viu printr-o adâncă interacţiune între primejdie, ecuanimitate, înţelepciune, acţiune şi răbdare.
În Sutra Podoabei Înflorite, Buddha înşiruie zece feluri de răbdare supremă în viaţa omului. Unul dintre cele mai puternice se numeşte Răbdarea de a percepe totul ca pe un miraj. Teatrul a prezentat întotdeauna viaţa acestei lumi ca fiind asemănătoare unui miraj, făcându-ne să străvedem cu limpezime şi forţă eliberatoare prin iluzia, deziluzia, orbirea şi negarea umană.
Suntem atât de siguri de ceea ce privim şi de felul în care privim totul, încât suntem incapabili să vedem şi să simţim realităţi alternative, posibilităţi noi, abordări diferite, relaţii invizibile şi legături dincolo de timp.
Aceasta este clipa în care trebuie să ne împrospătăm profund minţile, simţurile, istoriile şi viitorul. Și această muncă nu poate fi făcută de oameni izolaţi, lucrând singuri. Este o muncă pe care trebuie să o facem împreună. Teatrul este invitaţia de a face această muncă împreună.
Vă mulţumesc din adâncul inimii pentru munca voastră”.
Peter Sellars
Regizor de teatru și operă, director de festival
*Peter Sellars, născut la Pittsburgh, în Pennsylvania (SUA) este regizor de operă și director de festival. Și-a câștigat recunoaștere internațională datorită interpretărilor sale revoluționare, transformatoare ale clasicilor, datorită modului în care s-a angajat în beneficiul muzicii contemporane a secolului 20 și datorită proiectelor în care s-a implicat împreună cu o extraordinară diversitate de artiști creativi. Întreaga sa operă evidențiază puterea artei ca mijloc de exprimare morală și acțiune socială.
Sellars a colaborat la realizarea mai multor creații ale compozitorului John Adams, printre care se numără Nixon in China, The Death of Klinghoffer, El Niño, Doctor Atomic, The Gospel According to the Other Mary și The Girls of the Golden West. Inspirat de compozițiile Kaijei Saariaho, a realizat producții după operele ei (L’Amour de loin, Adriana Mater, Only the Sound Remains), care au îmbogățit repertoriul operei moderne.
Printre spectacolele recente (pre-pandemice), se numără noua montare cu Doctor Atomic la Santa Fe Opera, Kopernikus, de Claude Vivier, realizat pentru Festival D’Automne (Paris) și spectacolul după Idomeneo, de Mozart, pentru festivalul de la Salzburg.
La finalul lui 2020 a conceput și regizat “This body is so impermanent …” un film creat ca răspuns la pandemia globală, inspirat de texte din Vimalakirti Sutra. Printre proiectele în curs de realizare se numără montarea după Roman du Fauvel, în colaborare cu Benjamin Bagby, muzicolog și fondator al ansamblului Sequentia ; reluarea celebrei sale producții cu Tristan și Isolda, poveste căreia videografia creată de artistul Bill Viola îi conferă o lumină și o profunzime deosebite, și Perle Noire, meditations for Josephine, pe muzica lui Tyshawn Sorey, compozitor și multi-instrumentist, interpretată de uluitoarea vocalistă Julia Bullock.
Sellars a fost director al mai multor mari festivaluri, printre care festivalurile de la Los Angeles din 1990 și 1993 și Festivalul de Arte Adelaide din 2002. În 2006 a fost director artistic al New Crowned Hope, festival de la Viena, unde a invitat atât artiști foarte tineri cât și artiști consacrați din diverse medii culturale, pentru a crea lucrări noi în domeniile muzicii, teatrului, dansului, filmului, artelor vizuale și arhitecturii, cu ocazia celebrării celei de-a 250-a aniversări a lui Mozart. A fost, de asemenea, director muzical al Festivalului de Muzică Ojai 2016.
Sellars este profesor emerit la Departamentul de Arte și Culturi Mondiale de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), directorul fondator al Institutului Boethius din cadrul UCLA, curator rezident al Festivalului de Film de la Telluride și a fost mentor pentru Inițiativa Rolex Arts. Este laureat al unei burse MacArthur, a fost recompensat cu Premiul Erasmus pentru contribuții la cultura europeană, este laureat al Premiului Gish și este membru al Academiei Americane de Arte și Științe. A fost distins cu prestigiosul premiu Polar Music și a fost ales Artistul Anului de către Musical America.
Versiunea română (traducere): Ozana Oancea
4.756 ron
4.194 ron
