Agresiunea regimului Putin asupra Ucrainei pune urgent problema orientării strategice pentru România. Deputatul Sergiu Bîlcea a susținut printr-o declarație politică în Camera Deputaților nevoia de a consolida parteneriatul cu occidentul și a reamintit valorile europene, orientate spre pace și cooperare.
„Este impresionantă solidaritatea de care dă dovadă opinia publică din România cu poporul ucrainean, victima agresiunii regimului Putin. Pe bună dreptate, imaginea țării invadate, a căminelor distruse și a refugiaților – femei, copiii – care caută salvarea cu câteva lucruri pe care le pot duce cu ei, au produs o mare emoție. Este o dramă pe care noi nu o credeam posibilă, nu aproape de noi și cu siguranță nu la noi acasă.
Conflictul din Ucraina ne afectează și pe noi și ne va lovi în continuare, prin consecințele sale economice în primul rând. Dar România este în siguranță, sub protecția NATO, prin apartenența la Uniunea Europeană. Poate că pentru opinia publică, aceste instituții au părut abstracte, departe, pentru unii poate chiar inutile. Astăzi cred că este evident că drumul european și parteneriatul transatlantic sunt corect alese și trebuie consolidate.
Poate că mulți au ignorat în ultimele decenii valorile care stau la fundamentul Uniunii Europene: unitate în diversitate. Deschiderea și dialogul, diversitatea, solidaritatea, dezvoltarea prin cooperare, respectul reciproc sunt valori care, dacă ar fi acceptate universal, astăzi nu ar fi război în Ucraina.
În fața războiului, ne întrebăm poate ce este de făcut? Răspunsul îl găsesc foarte clar: România trebuie să consolideze identitatea europeană și parteneriatul transatlantic. Valorile europene nu sunt idei abstracte și nici vorbe goale: sunt calea sigură spre o lume mai bună, nu perfectă dar mai bună, în care respectul pentru demnitatea umană, pentru diversitatea culturală și dreptul fiecăruia de a alege sunt fundamentale. Calea europeană înseamnă o preocupare pentru lumea pe care o construim copiilor noștri: pace, democrație, libertate, mediu sănătos și dezvoltare echilibrată”, a susținut deputatul PNL Sergiu Bîlcea.