„Întrucât Federația Rusă a invadat Ucraina în mod neprovocat și nejustificat la 24 februarie 2022, marți, 1 martie, am votat în Parlamentul European o Rezoluție pentru a ne exprima susținerea față de Ucraina. Consiliul European a adoptat o serie inițială de sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv sancțiuni individuale specifice, sancțiuni economice și financiare și restricții comerciale, și continuă să pregătească noi sancțiuni în strânsă coordonare cu aliații transatlantici și cu alți parteneri internaționali care împărtășesc aceeași viziune. Așadar, condamnăm în cei mai fermi termeni posibili agresiunea și invazia militară ilegală, neprovocate și nejustificate ale Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și implicarea Belarusului în această agresiune.
Solicităm expres Federației Ruse să înceteze imediat toate activitățile militare din Ucraina, să își retragă necondiționat toate forțele militare și paramilitare și echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei recunoscut la nivel internațional.
Îndemnăm la continuarea eforturilor diplomatice pentru a opri agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și a găsi o soluție pașnică bazată pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și a principiilor dreptului internațional, precum și a dreptului Ucrainei de a decide cu privire la viitoarele alianțe fără ingerințe externe; îndemnăm Federația Rusă să revină la calea dialogului și a diplomației pentru a salva populația din Ucraina și din afara acesteia, precum și propriul său popor, de la flagelul războiului.
NATO reprezintă fundamentul apărării colective pentru statele membre care sunt aliate în cadrul NATO. Subliniez că în urma acestui atac, UE și NATO trebuie să se pregătească pentru toate eventualitățile.
Insistăm că este necesar ca UE, NATO și partenerii internaționali care le împărtășesc viziunea să își intensifice asistența în materie de securitate cibernetică acordată Ucrainei. UE trebuie să devină și mai reziliență la atacurile hibride, iar statele sale membre să pregătească un plan de asistență și redresare în valoare de mai multe miliarde de euro pentru Ucraina”, a punctat europarlamentarul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE).
Rezoluția europeană a fost semnată de toți parlamentarii PNL din România.