La nivel national s-au înregistrat 716 cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 110 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare. Tot la nivel national, s-au înregistrat 60 decese, iar dintre cele 4.055 persoane internate, 722 se află în secțiile ATI. Dintre cei 834 de pacienți internați la ATI, 75 au certificat care atestă vaccinarea.
Dintre cele 60 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.
57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 60 pacienți decedați, 57 erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 2 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.
Din totalul pacienților internați, 90 sunt minori, 84 fiind internați în secții și 6 la ATI.
La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore, 50 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 14 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.
Rata incidenţei în judeţ este de 2,03 în ușoară scădere față ziua precedentă.
Rata de infectare raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 2,43 în ușoară creștere față de ziua precedentă. 428 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.
14 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar 16 localități se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Zimandu Nou, 8,01.
1 deces asociat cu Covid 9 a fost înregistrat la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 44 persoane vindecate şi 806 cazuri active.
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:
Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 42134-DSP
Număr de infectări de la ultima raportare*: 53–DSP
Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 39706
Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 44
Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1614
Număr persoane decedate de la ultima raportare: 1
Număr total cazuri active în prezent: 814
Număr persoane internate în spital (izolare): 161
Număr persoane în izolare la domiciliu (pozitive): 653
Număr persoane în carantină: 319
*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.
SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 12.12.2021
SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 12.12.2021, ora 10.10
Nr.
|
U.A.T.
|
POPULAŢIE U.A.T.
|
NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI
|
INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE
|
1
|
ZIMANDU NOU
|
5120
|
41
|
8.01
|
2
|
IRATOŞU
|
2596
|
19
|
7.32
|
3
|
IGNEŞTI
|
683
|
4
|
5.86
|
4
|
BÂRSA
|
1796
|
9
|
5.01
|
5
|
APATEU
|
3414
|
16
|
4.69
|
6
|
ORAŞ CURTICI
|
8981
|
37
|
4.12
|
7
|
FRUMUŞENI
|
2797
|
11
|
3.93
|
8
|
FÂNTÂNELE
|
3728
|
14
|
3.76
|
9
|
CERMEI
|
2700
|
10
|
3.7
|
10
|
MIŞCA
|
3896
|
13
|
3.34
|
11
|
DOROBANŢI
|
1573
|
5
|
3.18
|
12
|
GHIOROC
|
4105
|
13
|
3.17
|
13
|
SĂVÂRŞIN
|
2904
|
9
|
3.1
|
14
|
ŞAGU
|
4215
|
13
|
3.08
|
15
|
MACEA
|
7252
|
21
|
2.9
|
16
|
LIVADA
|
4260
|
12
|
2.82
|
17
|
GRĂNICERI
|
2492
|
7
|
2.81
|
18
|
PILU
|
2158
|
6
|
2.78
|
19
|
ARCHIŞ
|
1451
|
4
|
2.76
|
20
|
DIECI
|
1468
|
4
|
2.72
|
21
|
ORAŞ SEBIŞ
|
6304
|
17
|
2.7
|
22
|
ORAŞ PECICA
|
14297
|
38
|
2.66
|
23
|
HĂLMAGIU
|
2356
|
6
|
2.55
|
24
|
OLARI
|
2000
|
5
|
2.5
|
25
|
VÂRFURILE
|
2447
|
6
|
2.45
|
26
|
MUNICIPIUL ARAD
|
176167
|
428
|
2.43
|
27
|
ŞILINDIA
|
869
|
2
|
2.3
|
28
|
ZĂDĂRENI
|
3056
|
7
|
2.29
|
29
|
PEREGU MARE
|
1777
|
4
|
2.25
|
30
|
PĂULIŞ
|
4473
|
10
|
2.24
|
31
|
SELEUŞ
|
3006
|
6
|
2
|
32
|
TAUŢ
|
1519
|
3
|
1.97
|
33
|
ZĂBRANI
|
4467
|
8
|
1.79
|
34
|
CRAIVA
|
2879
|
5
|
1.74
|
35
|
BIRCHIŞ
|
1798
|
3
|
1.67
|
36
|
VINGA
|
7237
|
11
|
1.52
|
37
|
COVĂSINŢ
|
2745
|
4
|
1.46
|
38
|
ŞICULA
|
4213
|
6
|
1.42
|
39
|
ZERIND
|
1482
|
2
|
1.35
|
40
|
ŞIMAND
|
4465
|
6
|
1.34
|
41
|
SEMLAC
|
4287
|
5
|
1.17
|
42
|
ORAŞ INEU
|
9516
|
11
|
1.16
|
43
|
VLADIMIRESCU
|
14755
|
17
|
1.15
|
44
|
ŞIRIA
|
9208
|
10
|
1.09
|
45
|
SINTEA MARE
|
3860
|
4
|
1.04
|
46
|
ORAŞ PÂNCOTA
|
8328
|
8
|
0.96
|
47
|
HĂLMĂGEL
|
1059
|
1
|
0.94
|
48
|
CĂRAND
|
1071
|
1
|
0.93
|
49
|
FELNAC
|
3215
|
3
|
0.93
|
50
|
CONOP
|
2198
|
2
|
0.91
|
51
|
DEZNA
|
1096
|
1
|
0.91
|
52
|
BUTENI
|
3322
|
3
|
0.9
|
53
|
ORAŞ SÂNTANA
|
15661
|
14
|
0.89
|
54
|
HĂŞMAŞ
|
1196
|
1
|
0.84
|
55
|
SECUSIGIU
|
6176
|
5
|
0.81
|
56
|
ORAŞ NĂDLAC
|
7756
|
6
|
0.77
|
57
|
ORAŞ LIPOVA
|
11155
|
8
|
0.72
|
58
|
BELIU
|
2972
|
2
|
0.67
|
59
|
ŞOFRONEA
|
2988
|
2
|
0.67
|
60
|
ŞEITIN
|
3153
|
2
|
0.63
|
61
|
BOCSIG
|
3249
|
2
|
0.62
|
62
|
ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ
|
8151
|
5
|
0.61
|
63
|
SOCODOR
|
2323
|
1
|
0.43
|
64
|
ŞEPREUŞ
|
3014
|
1
|
0.33
|
65
|
TÂRNOVA
|
6294
|
2
|
0.32
|
66
|
ALMAŞ
|
2477
|
0
|
0
|
67
|
BÂRZAVA
|
2418
|
0
|
0
|
68
|
BATA
|
1062
|
0
|
0
|
69
|
BRAZII
|
1183
|
0
|
0
|
70
|
CHISINDIA
|
1181
|
0
|
0
|
71
|
GURAHONŢ
|
3718
|
0
|
0
|
72
|
MONEASA
|
814
|
0
|
0
|
73
|
PETRIŞ
|
1338
|
0
|
0
|
74
|
PLEŞCUŢA
|
1048
|
0
|
0
|
75
|
ŞIŞTAROVĂŢ
|
371
|
0
|
0
|
76
|
USUSĂU
|
1432
|
0
|
0
|
77
|
VĂRĂDIA DE MUREŞ
|
1641
|
0
|
0
|
78
|
ZĂRAND
|
2908