Parlamentarul conservator David Amess a murit vineri, 15 octombrie, după ce fost înjunghiat de mai multe ori în timpul unei audiențe de la o biserică metodistă în localitatea Leigh on Sea, comitatul Essex, relatează BBC și The Guardian.
Poliția locală a anunțat pe Twitter arestarea unui suspect, precizând că nu caută „pe nimeni altcineva”.
David Amess, în vârstă de 69 de ani „a primit îngrijiri de la serviciile de urgență, dar, din păcate, a murit la fața locului”, au adăugat reprezentanții poliției, citați de Sky News.
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost arestat în legătură cu această crimă. „Nu căutăm pe altcineva în legătură cu incidentul și nu credem că există o amenințare continuă pentru publicul larg. Vrem să mulțumim publicului care ne-a alertat atât de repede despre incident”, a mai precizat poliția din Essex.
David Amess anunțase pe Twitter întâlnirea de vineri cu cetățenii din circumscripția sa.
Audiențele precum cea în timpul căreia a fost înjunghiat David Amess sunt deschise publicului și nu este prima dată când o astfel de întâlnire este marcată de incidente tragice. În 2016, deputatul laburist Jo Cox a fost înjunghiat mortal de un adept al extremei drepte, chiar înainte de a începe să primească cetățeni în birou.
Sursa:libertatea.ro
Foto:Profimedia