La nivel national s-au înregistrat 2.648 de cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. Tot la nivel national, s-au înregistrat 47 decese, iar din cele 4454 internate, 581 se află în secțiile ATI.
Dintre cele 47 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Din totalul pacienților internați, 116 sunt minori, 106 fiind internați în secții și 8 la ATI.
La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore, 45 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 3 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.
Rata incidenţei în judeţ este de, 0,61, în creștere față ziua precedentă.
Rata de infectare raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 0,80, în creștere față de ziua precedentă. 141 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.
Patru localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, Ignești, Dezna, Cărand și Conop iar Frumușeni și Archiș au intrat în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Ignești, 8,71.
Niciun deces deces asociat cu Covid 19 nu a fost înregistrat la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 20 persoane vindecate şi 358 cazuri active.
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:
Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 24379-DSP
Număr de infectări de la ultima raportare*: 45–DSP
Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 23037
Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 20
Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 984
Număr persoane decedate de la ultima raportare: 0
Număr total cazuri active în prezent: 358
Număr persoane internate în spital (izolare): 88
Număr persoane în izolare la domiciliu (pozitive): 270
Număr persoane în carantină: 321.
*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.
SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 11.09.2021
SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 11.09.2021, ora 10.20
Nr.
|
U.A.T.
|
POPULAŢIE U.A.T.
|
NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI
|
INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE
|
1
|
IGNEŞTI
|
689
|
6
|
8.71
|
2
|
CĂRAND
|
1076
|
8
|
7.43
|
3
|
DEZNA
|
1129
|
4
|
3.54
|
4
|
CONOP
|
2216
|
7
|
3.16
|
5
|
FRUMUŞENI
|
2791
|
6
|
2.15
|
6
|
ARCHIŞ
|
1476
|
3
|
2.03
|
7
|
GURAHONŢ
|
3765
|
7
|
1.86
|
8
|
CHISINDIA
|
1198
|
2
|
1.67
|
9
|
BIRCHIŞ
|
1806
|
3
|
1.66
|
10
|
BRAZII
|
1215
|
2
|
1.65
|
11
|
ALMAŞ
|
2505
|
4
|
1.60
|
12
|
VLADIMIRESCU
|
14695
|
19
|
1.29
|
13
|
MONEASA
|
836
|
1
|
1.20
|
14
|
ŞILINDIA
|
879
|
1
|
1.14
|
15
|
BATA
|
1084
|
1
|
0.92
|
16
|
BOCSIG
|
3275
|
3
|
0.92
|
17
|
ŞIMAND
|
4480
|
4
|
0.89
|
18
|
FÂNTÂNELE
|
3729
|
3
|
0.80
|
19
|
MUNICIPIUL ARAD
|
176456
|
141
|
0.80
|
20
|
ZERIND
|
1488
|
1
|
0.67
|
21
|
ŞEPREUŞ
|
3018
|
2
|
0.66
|
22
|
TAUŢ
|
1559
|
1
|
0.64
|
23
|
ORAŞ PECICA
|
14302
|
9
|
0.63
|
24
|
ŞEITIN
|
3154
|
2
|
0.63
|
25
|
FELNAC
|
3230
|
2
|
0.62
|
26
|
ZIMANDU NOU
|
5090
|
3
|
0.59
|
27
|
VINGA
|
7252
|
4
|
0.55
|
28
|
LIVADA
|
4166
|
2
|
0.48
|
29
|
ORAŞ SEBIŞ
|
6330
|
3
|
0.47
|
30
|
TÂRNOVA
|
6387
|
3
|
0.47
|
31
|
ORAŞ SÂNTANA
|
15668
|
7
|
0.45
|
32
|
ORAŞ CURTICI
|
9008
|
4
|
0.44
|
33
|
BÂRZAVA
|
2433
|
1
|
0.41
|
34
|
CERMEI
|
2710
|
1
|
0.37
|
35
|
ORAŞ LIPOVA
|
11195
|
4
|
0.36
|
36
|
ZĂDĂRENI
|
3046
|
1
|
0.33
|
37
|
SECUSIGIU
|
6195
|
2
|
0.32
|
38
|
ŞIRIA
|
9234
|
3
|
0.32
|
39
|
ORAŞ INEU
|
9547
|
3
|
0.31
|
40
|
APATEU
|
3433
|
1
|
0.29
|
41
|
MIŞCA
|
3906
|
1
|
0.26
|
42
|
SINTEA MARE
|
3864
|
1
|
0.26
|
43
|
GHIOROC
|
4088
|
1
|
0.24
|
44
|
ŞICULA
|
4233
|
1
|
0.24
|
45
|
ZĂBRANI
|
4481
|
1
|
0.22
|
46
|
MACEA
|
7281
|
1
|
0.14
|
47
|
ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ
|
8201
|
1
|
0.12