Elevii ar putea primi burse majorate de la 100, până la 500 de lei, începând din 10 ianuarie 2022, a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul conferinței de presă care a avut loc joi,26 august, la Guvern.
„Pot să vă spun că propunerea este ca începând din ianuarie 2022 să avem creșteri semnificative ale cuantumului minim. Dacă vreți să vă spun ce înseamnă cu titlu de propunere, creșteri semnificative, pot să vă spun că de la 100 de lei cuantumul bursei de performanță, elevii au cerut 300 de lei, Ministerul Educației a propus 500 de lei. Pentru bursa de merit, care este acum 100 de lei la nivel de cuantum minim, există în procesul de negociere cu Consiliul Național al Elevilor propunerea să crească, să fie diferențiată de merit I și de merit II și să aibă o valoare de 200 de lei de la 100 de lei – merit I – și de 250 de lei în raport cu 100 de lei – merit II.
Pentru bursa de studiu, care în interior are și un pronunțat caracter de sprijin social, putem lua în considerare un cuantum – vom fundamenta bugetar – de 150 de lei, iar pentru bursa de ajutor social, care are în spate puternice motive medicale, este vorba de acei elevi bolnavi cronici sau acei elevi care sunt orfani de ambii părinți, considerăm că și acolo este nevoie de o creștere, de o dublare de la un cuantum minim de 100 de lei la 200 de lei.
De asemenea, o precizare importantă: cel puțin pentru bursele de merit și de studiu, condiția va fi foarte clar stipulată – maximum 10 absențe nemotivate pe semestru. În acest fel răspundem și întrebării adresate de colegul dumneavoastră și răspundem și nevoii de încurajare a prezenței în școli, de diminuare a ratei de părăsire timpurie a școlii. Este un prim pas și ne dorim ca aceste lucruri să fie continuate.
Acest pas ar putea să înceapă, dacă vom agrea la această formă de hotărâre de guvern, începând cu semestrul II din anul școlar 2021-2022, mai exact din 10 ianuarie 2022. Condiția, v-am spus, maximum 10 absențe. În felul ăsta va exista o motivație în plus, îmi place să cred, pentru a merge la școală”, a mai spus Cîmpeanu.
Sursa:edupedu.ro