E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.
Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul, transmit reprezentanții E-Distribuţie Banat SA.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
Ziua / Data
|
Localitatea, strada afectata
|
Orar
|
|
Joi , 22 Iulie 2021
|
Pancota(P) Zona fost CAP Pancota
|
11:00 - 15:00
|
|
Vineri , 23 Iulie 2021
|
Sagu -IKEM Vinga
|
09:00 - 17:00
|
Nadas(Valea Cigheri)