Percheziții de amploare în Arad – Capul traficanților a dispărut cu 2 ore înainte de venirea polițiștilor! Alte personaje importante săltate la 6 dimineața!
„În această dimineață, Poliția Română, prin Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și Direcția de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 157 de percheziții, în municipiul Arad și în alte 8 județe, la un grup infracțional organizat, specializat în contrabandă cu țigareteși spălare de bani.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2017, în municipiul Arad a fost constituit un grup infracțional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferența semnificativă a prețului de piață a țigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, față de prețul celor din spațiul Uniunii Europene, ar fi achiziționat cantități importante de țigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal și comercializarea lor în România și alte țări vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului și obținând sume impresionante de bani.
Țigările achiziționate din Ucraina, Republica Moldova și Serbia ar fi fost încărcate în autotrenuri aparținând unor societăți de transport, controlate de segmentul extern al grupării – cetățeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de către membrii grupării.
O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) și, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia, autoritățile engleze reușind să captureze, până în prezent, țigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și la sediul I.P.J. Arad, vor fi conduse, în vederea audierii, 90 de persoane.
Documentarea activității infracționale a fost realizată în colaborare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie (HMRC), din Ungaria (NTCA), Franța și Germania, precum și cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere și Control Vamal și al Direcției Regionale a Vămilor Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, Biroul Operațiuni Speciale Cluj, Biroul Operațiuni Speciale Timișoara și Biroul Operațiuni Speciale Oradea.
De asemenea, la percheziții sunt angrenate efective ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Ploiești, Pitești, Craiova, Brașov, Alba Iulia, Oradea, Cluj-Napoca și ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Gorj și Caraș-Severin.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.Tranmite Poliția Română prin intermediul unui comunicat de presă.
Cosmin Mladin, unul din cei vizați în aeste percheziții, nu a mai fost de găsit de către polițiștii care au descins la domiciliul acestuia la ora 6 dimineața, acesta fiind văzut cu două ore înainte încărcând mai multe bagaje într-un autoturism, după care a părăsit domiciliul.

Lungmetrajul „Totul despre familia Lefkovics“ (r. Ádám Breier), un film despre întâlnirea a două generații cu mentalități diferite, va fi proiectat, în premieră ...
Sala Palatului Cultural din Arad a găzduit în 5 iunie, o zi simbol pentru educația românească, evenimentul organizat cu prilejul lansării programului pentru educație non-formală STEM s.y.S.T.E.M.s. ...
Joi, 6 iunie, în jurul orei 20.50, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de ...
Lungmetrajul „Totul despre familia Lefkovics“ (r. Ádám Breier), un film despre întâlnirea a două generații cu mentalități diferite, va fi proiectat, în premieră ...
Duminică este o zi importantă: alegem primarii și consiliile locale, consilierii județeni și președintele CJA, reprezentanții României în Parlamentul European! Aradul este în mod tradiționa ...
În data de 07.06.2024, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și intervenție din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat și sancționat o persoană de sex feminin pent ...
Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” invită arădenii la un one-woman show cu actrița Imola Kézdi. Reprezentația spectacolului „Shirley Valentine” va avea loc s&ac ...
Comisia de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad a fost informată de către ATRIUM MALL SRL că în perioada 07-24.06.2024 se va restricționa traficul pe drumul către parcarea etajată (domen ...
Având în vedere faptul că duminică, 09.06.2024 va avea loc procesul electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, respectiv a alegerilor pentru autoritățile adm ...
Azi, dis de dimineață, un șofer, poate încă buimac de somn sau din alte cauze, a doborât ca pe niște popice stâlpișorii din spatele Primăriei Arad și s-a urcat cu mașina pe trotuar.
...
Duminică, 9 iunie, sunt programate alegerile locale și cele pentru Parlamentul European. Arădenilor li s-au pus la dispoziție la nivelul județului 440 secții de vot din care 115 se află în Municipiul Ar ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale a fost identificată o femeie de 48 de ani, din Arad, care, în perioada 17 aprilie – 31 mai a.c., ar fi distru ...
Oamenii din Livada și Sânleani sunt scandalizați de comportamentul lui Adrian Țolea, fost președinte interimar al Consiliului Județean Arad și actual candidat PSD la primăria Livada. Țolea și-a folosi ...
Un investitor în industria cosmetică și farmaceutică își deschide fabrică în Zona Liberă Curtici-Arad, unde a concesionat cea mai mare platformă disponibilă. Suprafața concesionată este d ...
Institutul Francez din România sărbătorește anul acesta o sută de ani și este încântat să vă prezinte cele mai bune filme de maxim patru minute din lume cu ocazia celei de-a 26-a ediții a F ...
În această seară, în intervalul orar 19:25 - 20:30 este valabilă o avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU de fenomene meteorologice periculoase - grindină, vijelii și descărcări electrice, pent ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de PNL, este cel mai ma ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autovehicul ce se a ...
Particles anunță programul complet pentru cele trei zile de festival (14-16 iunie, Parcul Micălaca din Arad). Printre headlineri se numără Robin and the Backstabbers, Luiza Zan Quintet și Delta Pe Obraz
  ...
Președintele PNL Nicolae Ciucă și secretarul general Lucian Bode s-au întâlnit cu candidații și militanții PNL. Sala Filarmonicii a fost ca de obicei plină și entuziastă iar cuvântul de or ...
Asociația Foto Club Arad (fondată în 1968) vă invită să participați la Salonul Internațional Ars Fotografica Arad – 2024, Ediția a XXIV-a.
Salonul are două secțiuni: liber color şi liber mono ...
La data de 05 Iunie 2024, în cultura grâului de toamnă, gradul de aprovizionare cu apă, pe adâncimea de sol 0-100 cm prezintă valori satisfăcătoare și apropiate de optim în Maramureș ...
Castelul și Grădina botanică universitară de la Macea au fost animate recent de o serie de evenimente organizate aici în contextul Zilelor Academice Arădene. Studenții Facultăților Universității de V ...
La data de 04 iunie procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combat ...
Vineri, 7 iunie 2024, începând cu orele 17:00, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea volumului de poezii cu titlul „Sacralitatea visului: visuri &icir ...
La data de 4 iunie, în jurul orei 03.30, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat un bărbat de 26 de ani, din Felnac, în timp ce conducea un autoturism în localitate.
Testarea cu ...
Alegerile locale din 9 iunie pun în balanță un model de dezvoltare și un model de stagnare, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Pun în balanță o comună mică, Socod ...
Primăria Municipiului Arad, prin operatorul economic contractat în acest scop, va derula o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Arad. Pentru o mai mare eficiență, se ...
Adolescentul de 17 ani care a fost rănit, sâmbătă, de o copertină răsturnată de vânt, la evenimentul Drag Racing desfășurat pe Aeroportul Arad, este în stare gravă, fiind transferat î ...
Ziua Internațională a Copiilor este un prilej de bucurie pentru marea majoritate a copiilor din Arad, din țară și din lume. Din nefericire, mai sunt situații în care copilăria este încărcată de ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.