Update: Mașina aparține lui Ioan Crișan - Un autoturism arde ca o torță în fața magazinului Profi de pe Calea Aurel Vlaicu! În interior o persoană decedată!
Update 3: Crișan Ioan, 66 de ani, fostul socru al deputalui Sergiu Bîlcea, este victima exploziei din parcarea de la supermarketului PROFI. Incendiul s-a produs în urma unei explozii, după ce victima s-a urcat în mașină.
Suflul exploziei l-a proiectat pe conducătorul auto în portbagajul mașinii.
****
Un autoturism a luat foc sâmbătă dimineața în fața magazinului Profi de pe Calea Aurel Vlaicu. În interiorul acestuia se află o persoană decedată.
Este vorba de un autoturism Mercedes, până la această oră nu se cunosc cauzele inmcediului.
Detașamentul de Pompieri Arad intervine pentru stingerea incendiului.
Autoturismul aparține fostului socru a deputatului Sergiu Bîlcea, este vorba despre Ioan Crișan.
Update1: “În această dimineață în jurul orei 7, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism.
La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba de despre un autoturism incendiat iar în interior se afla un bărbat decedat.
În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.” transmite IPJ Arad.
Update2: “În momentul sosiri echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violență si generalizat.
Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute.
După stingerea incendiului a fost găsită în interiorul mașini o victimă.
Victima, decedata, nu a putut fi identificată din cauza deteriorării cadavrului în urma incendiului.
Cauza este în curs de stabilire” transmite ISU Arad.
I.G.P.R. trimite de urgență la Arad specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru a sprijini ancheta.
“ Având în vedere evenimentul din județul Arad, Centrul de Informare și Relații Publice al I.G.P.R. este abilitat să comunice următoarele:
Conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus deplasarea, de urgență, la fața locului, a unor specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru a sprijini ancheta.
Echipa de specialiști este coordonată de adjunctul directorului Direcției de Investigații Criminale, comisar-șef de poliție Cristian GHEORGHE.” transmite IPJ Arad.

Pompierii arădeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, în ultimul weekend, 20 - 22 mai, ei acționând la nu mai puțin de 82 de intervenții, dintre care:
-72 de cazuri SMURD, pentru ...
Un accident rutier a avut loc azi după masă, 21 mai, pe Calea Aurel Vlaicu, în zona Reprezentanței BMW.
S-au ciocnit două autoturisme, în urma căreia o victimă, conștientă, a rămas &ici ...
În primele 4 zile ale acestei săptămâni, 16 – 19 mai, pompierii arădeni au efectuat nu mai puțin de 151 de misiuni, dintre care:
-132 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și ...
Un accident rutier grav a avut loc azi, 18 mai, pe DN69, în zona comunei Șagu, între un microbuz și un autoturism care s-au ciocnit. 3 victime, conștiente, dintre care una în microbuz și 2 &ici ...
Astăzi, 16 mai a.c., în jurul orei 10.50, a avut loc un accident rutier ușor pe Bulevardul General Dragalina, din municipiul Arad.
Din cercetări a reieșit că o arădeancă de 19 ani, care conduce ...
Sâmbătă seara, 14 mai, în jurul orei 21.30, a avut loc un accident rutier grav pe D.C.29, în afara localității Ineu, la intersecția cu D.J.792.
Din cercetări a reieșit că un bărba ...
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene, din cadrul Serviciului Rutier, au oprit un autoturism condus cu viteză pe D.J. 709, în afara localității Horia, de o tânără de 30 de ani, din V ...
Detașamentul de pompieri Ineu a intervenit sâmbătă, 07 mai 2022, în jurul orei 20:30, între localitățile Beliu și Vasile Goldiș pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autotur ...
În aceasta dimineață, 5 mai, în jurul orei 09:40, intre localitățile Târnova și Măderat un autoturism s-a răsturnat in afara părții carosabile.
A intervenit SVSU Pâncota, un ...
Șoseaua dintre Arad și Șiria face din nou victime. Dacă înainte de reabilitarea drumului șoferii circulau cu viteza melcului pentru a-și proteja mașinile, în pezent, după ce drumul a fost complet ...
La data de 28 aprilie a.c., au fost identificați de polițiștii Secției 1 Vlaicu 3 tineri de 17, 25 și 28 de ani, din municipiul Arad, bănuiți de comiterea mai multor furturi din autoturisme parcate pe raza mu ...
Polițiștii Orașului Ineu au depistat la data de 25 aprilie a.c., un tânăr de 18 ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe raza localității Ineu.
Testarea cu aparatul DrugTest ...
Duminică, 24 aprilie, în jurul orelor 15.30, un echipaj al Gărzii de Intervenție nr.2 Ch.Cris s-a deplasat în localitatea Zărand pentru a intervenii la un incendiu ce se manifesta la o stivă de cond ...
În noaptea de 22/23 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza satului Dorobanți au descoperit o persoană de se ...
Detașamentul de pompieri Arad a intervenit azi, 20 aprilie, în jurul orei 15.00, în Vladimirescu, în sensul giratoriu din zona Via Carmina, pentru o solicitare privind un incendiul al unui autotur ...
Aseară, 15 Aprilie, în jurul orei 22,30, pe Calera Zimandului din Grădiște a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, dar și un TIR.
Două autoturisme, ambele ...
Un incendiu puternic a izbucnit joi după-masă, 14 aprilie, la ieșire din Timișoara spre Săcălaz. Pompierii au fost chemați să intervină după ce flăcările au cuprins o hală din incinta fostei fabrici de ...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat la data de 13 aprilie a.c., doi arădeni de 20 și 28 de ani, care la data de 31 martie a.c., ar fi sustras folosind o platformă auto, un autoturism p ...
Polițiștii Orașului Ineu au depistat la data de 12 aprilie a.c., un ineuan de 28 de ani care conducea un autoturism în aceeași localitate.
Testarea cu aparatul DrugTest a indicat o valoare p ...
Polițiștii Orașului Pâncota au identificat la data de 12 aprilie a.c., doi bărbați de 33 și 43 de ani, din localitățile Pâncota și Dieci, care în noaptea de 10/11 aprilie ar fi sustras un ...
Polițiștii municipiului Arad cercetează un arădean de 24 de ani care, în ziua de 5 aprilie a.c., ar fi luat, fără drept, autoturismul care aparține concubinei sale pe care ulterior, fără a avea accept ...
Joi seara, 7 aprilie, pe D.J.792, la ieșirea din Ineu, în zona fabricii Delphi, un bărbat de 64 de ani din localitate a intrat pe contrasens cu mașina și s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat d ...
Azi dimineață, 6 aprilie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la vo ...
Marți 05 aprilie a.c., în jurul orei 23.10, a avut loc un eveniment rutier în Arad.
Din cercetări a reieșit că o tânără de 26 de ani, din localitatea Șimand care conducea un autotur ...
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, în ziua de 5 aprilie a.c., în jurul orei 10,10, un autoturism care se deplasa cu viteză pe D.N 79, în afara localită ...
O bătrână a dorit să traverseze Calea Aurel Vlaicu în zona mall-ului Galleria, dar nu pe trecerea de pietoni ci pe liniile de cale ferată care străbat strada.
Îndrăzneala a costat-o ...
Azi, 4 aprilie, în jurul orelor amiezii, în zona Colegiului Național “Moise Nicoară” din Arad, s-au ciocnit două autoturisme, iar în urma impactului unul dintre autoturisme ar fi ric ...
În seara zilei de 31 martie a.c., un bărbat de 59 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eftimie Murgu din municipiu, a intrat în coliziune cu o autoutilitară parcată pe p ...
Polițiștii orașului Ineu cercetează o tânără de 31 de ani, din Brăila, care, în seara zilei de 31 martie a.c., ar fi sustras un autoturism lăsat neasigurat și cu cheile în contact, din par ...
Polițiștii Secției 2 Micălaca cercetează un arădean de 39 de ani, depistat în flagrant delict, de o patrulă de ordine publică aflată în serviciul de patrulare, în timp ce distrugea parbriz ...
În contextul viitoarei Președinții a Uniunii Europene pe care o va prelua Cehia, Grupul Partidului Popular European are o reuniune extraordinară la Praga.
„Alături de col ...
În România a fost raportat până acum un caz al unei fetițe în vârstă de 5 ani, cu simptomatologie de hepatită de cauză necunoscută. Este internată la un spita ...
În noaptea de 27/28 aprilie a.c., în jurul orei 01.50, a avut loc un accident rutier ușor pe D.N.7, în comuna Vladimirescu.
Din cercetări a reieșit că un t&ac ...
Arădenii au beneficiat de căldură și apă caldă în această iarnă cu sprijinul Guvernului. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a amintit într-o conferință de presă că orașul ...
În perioada 15 martie -15 aprilie 2022, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au desfășurat acțiuni de monitorizare a platformelor gospodărești de pe raza municip ...
Chiar dacă e greu de crezut, în meciul patru al finalei Ligii Națioanle de Baschet Feminin, dintre FCC Baschet UAV Arad și Sepsi Sfântu Gheorghe, Sala Sporturilor „Victoria&r ...
Lazăr Faur, viceprimarul Aradului, a prezentat situația investițiilor în derulare în municipiul Arad.
„Am vorbit despre proiectele de viitor, acum prezentăm lucrăr ...
Echipa Delta Force de la Liceul Național de Informatică din Arad a scris istorie la Campionatul Mondial de Robotică din Houston (SUA). Tinerii arădeni sunt marii câștigători ai compet ...
În această dimineață în jurul orei 7.30, a avut loc un accident rutier ușor pe D.J.709 în afara localității Horia.
Din cercetări a reieșit că un bărbat de 62 ...
În contextul viitoarei Președinții a Uniunii Europene pe care o va prelua Cehia, Grupul Partidului Popular European are o reuniune extraordinară la Praga.
„Alături de col ...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că România va fi prima țară din Europa care va avea o centrală cu SMR - reactor modular cu fisiune nucleară de mici dimensiuni.
...
Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” organizează, în zilele de 28 și 30 aprilie, o serie de activități dedicate sărbătoririi celei mai numeroase categorii de f ...
Prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă a efectuat, la 26 aprilie 2022, o vizită de lucru în Ucraina, la Kiev, pe parcursul căreia a fost însoțit de președintele Camere ...
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat, la Europa FM, că persoanele pentru care au trecut mai mult de 9 luni de la efectuarea dozei doi ar trebui să-și facă doza booster p ...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.