CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Vinicius, Ben Youssef, Camora – Deac, Bordeianu, Gîdea(Păun 9) – Chipciu(Hoban 78), Debeljuh(Rondon 78), Costache(Itu 77); Rezerve: Sandomierski, Susic, Latovlevici, D. Ciobotariu, Hoban, L. Aurelio, Itu, Păun, Rondon
Prima repriză a fost săracă în ocazii, iar cele două echipe au amenințat în puține momente poarta adversă, iar rima jumătate de oră s-a scurs fără ocazii clare de gol și nici cea a lui Păun, din minutul 38, nu a fost foarte mare.
Ceferistul a încercat să-l surprindă pe Balauru cu un lob de la marginea careului, dar portarul UTA-ei s-a redresat la timp și a respins. În schimb, gazdele și-au trecut în cont una dintre ratările campionatului. Buhăcianu a păstruns din stânga, i-a pasat lui Roger în careu, acesta a pasat șutat la colțul lung, de unde Adi Petre a reluat incredibil pe lângă colțul lunf cu toată poarta în față. Ultimul cuvânt al reprizei l-a avut echipa din Dealul Gruia, dar Erico a apătut providențial în fața lui Debeljuh, care reluase puternic din 9 metri.
La vestiare s-a intrat fără niciun gol, iar unicul gol a fost înscris dintr-o fază fixă în minutul 68, când Deac a centrat din corner, iar Vinicius, pierdut din marcaj de Erico, a trimis cu capul în plasă din 6 metri. Două minute mai târziu, Debeljuh putea închide conturile, dar a reluat slab exact pe direcția lui Balauru din careul mic. Pe o contră în superioritate numereică, Peteleu a ajuns până în careul advers, dar a greșit ultima pasă.
În ultimele 5 minute, clujenii puteau să-și majoreze avantajul, dar Deac și mai ales Itu au reluat lamentabil alături din poziții ideale.
Edi Iordănescu n-a prins pe bancă finalul partidei, protestând vehement la jumătatea reprizei secunde (66) pentru un corner care i s-ar fi cuvenit echipei sale.
Scor final 0-1, scor la care clujenii trec pe primul loc până la meciul de duminică al celor de la FCSB cu Gaz Metan, iar, „Bătrâna Doamnă” mai păstrează mici șanse de play-off.
Foto: Viorel Muscă
UTA – CFR Cluj 0-1. CFR s-a impus la Arad și a depășit-o în clasament pe FCSB.

Danemarca şi Slovenia au făcut parte din aceiaşi grupă de calificare la EURO 2024. Danemarca a câștigat grupa cu 22 de puncte iar Slovenia a terminat pe locul secund cu același număr de puncte. Danezii ...
Partida a început furtunos, albanezii deschizând scorul prin golul reușit de Bajrami în secunda 24, acesta fiind cel mai rapid gol înscris în istoria Campionatelor Europene de Fotbal.
...
Spania a avut nevoie doar de o repriză pentru a explica adversarului cine este șeful!
După o repriză magnifică, în care pasele mânjilor iberici au curs lin și totodată incisiv, amintindu- ...
Căpitanul naționalei U20 a României, Robert Popa, este noul portar al UTA-ei!
Născut pe 5 martie 2003, Popa a început fotbalul la CSM Râmnicu Vâlcea de unde a trecut la FC Argeș. ...
Compania de Apă Arad anunță că joi, 13.06.2024, vor avea loc lucrări de întreținere și mentenanță la rețeaua de distribuție în zona localității Curtici.
Din cauza acestor lucrări, ...
În perioada 19-30 iunie, "Bătrâna Doamnă" va lua drumul Sloveniei pentru cantonamentul din această vară.
La Rogla, UTA are programate nu mai puțin de patru partide de verificare:
2 ...
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Hunedoara efectuează verificări pentru depistarea unei tinere care a fost dată dispărută.
„În data de 10 iunie 2024, în ...
Atacantul Andrei Dumiter a semnat astăzi, 11 iunie, cu UTA o întelegere pe două sezoane cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
În vârstă de 25 de ani, noul vârf de at ...
Fii parte din acțiune și trăiește emoția fiecărui gol al Campionatului European de Fotbal la Atrium Mall! Te invităm să urmărești cele mai tari meciuri ale sezonului alături de noi! Am pregăti ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale a fost identificată o femeie de 48 de ani, din Arad, care, în perioada 17 aprilie – 31 mai a.c., ar fi distru ...
În materialul de mai jos vă transmitem comunicatul primit de la CFR Călători care se laudă cu 6 vagoane și 2 locomotive modernizate din fonduri proprii. Concluziile vă lăsăm să le trageți dumneavoast ...
Vineri, 7 iunie 2024, începând cu orele 17:00, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea volumului de poezii cu titlul „Sacralitatea visului: visuri &icir ...
Începând de miercuri, 5 iunie, ora 13:00, până vineri, 21 iunie se pot reînnoi abonamente online pentru cei care au adresa de email înregistrată în baza noastră de date.
  ...
Azi noapte pe DN6, în zona viaductului Bahna, un autotren înmatriculat în județul Arad care circula dinspre Drobeta Turnu-Severin spre Orșova a lovit un parapet, după care a căzut în Dun ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Pecica a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din localitate, care duminică 2 iunie, ar fi sustras un autoturism de la o cunoștință, ulteri ...
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a susținut luni, 3 iunie 2024 o conferință de presă pe Arena Francisc Neuman. Cu această ocazie edilul a dat asigurări că Primăria Municipiului Arad va rămân ...
Polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara efectuează cercetări pentru găsirea unei tinere în vârstă de 16 ani, pe care mama din străinătate a dat-o dispărută.
„La data de 2 iunie, &ici ...
Asociația Suporter Club UTA demarează o nouă acțiune de sprijinire a copiilor din Academia UTA, oferindu-le acestora cadouri cu ocazia „Zilei Internaționale a Copilului”.
Este vorba despre ...
Joi, 30 mai, polițiștii orașului Nădlac au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani și două luni, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele unui bărbat de 30 ...
Agenda sportivă liberală are o largă paletă de investiții, ținte concrete și semnificative deoarece sportul este la el acasă aici, în Arad.
Cel mai important proiect cu care venim în fața arăd ...
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit repreze ...
Universitatea de Vest din Timișoara pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră.
Platforma YTM este o plat ...
DRDP Timişoara face angajări pentru Agențiile de Control și Încasare Nădlac II și Vărșand.
Sunt vacante 3 posturi de controlor trafic la Nădlac II și 1 post la Vărșand. Sunt necesa ...
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.
...
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au probat activitatea infracțională a unei femei de 43 de ani, din județul Maramureș.
Din cercetări, a reieșit că cea în cauză, ...
În cadrul unei acțiuni inedite a celor de la Asociația Turism Alternativ, peste o sută de arădeni au avut ocazia să viziteze Penitenciarul Arad.
Evenimentul „În spatele ușilor î ...
Miercuri, 22 mai, în jurul orei 9, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată de o femeie din oraş în legătură cu faptul că a fost contactată de concubinul fiicei sale care i-a spus că tână ...
Lucrările pe drumul Seleuș-Șicula, finanțate de Consiliul Județean Arad, au ajuns la faza realizării acostamentelor.
Lucrările fac parte din proiectul strategic de modernizare a 70 de kilometri de drumuri di ...
O performanță povestită de protagoniști, așa poate fi sintetizată conferința de presă de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în care a fost prezentă parte din echipa de fotbal a UAV c ...
Deputatul liberal Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu, deputat neafiliat, fost PNL, că l-a agresat fizic și că „în mod golănesc” l-a lovit cu genunchiul în nas, confor ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.