CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Vinicius, Ben Youssef, Camora – Deac, Bordeianu, Gîdea(Păun 9) – Chipciu(Hoban 78), Debeljuh(Rondon 78), Costache(Itu 77); Rezerve: Sandomierski, Susic, Latovlevici, D. Ciobotariu, Hoban, L. Aurelio, Itu, Păun, Rondon
Prima repriză a fost săracă în ocazii, iar cele două echipe au amenințat în puține momente poarta adversă, iar rima jumătate de oră s-a scurs fără ocazii clare de gol și nici cea a lui Păun, din minutul 38, nu a fost foarte mare.
Ceferistul a încercat să-l surprindă pe Balauru cu un lob de la marginea careului, dar portarul UTA-ei s-a redresat la timp și a respins. În schimb, gazdele și-au trecut în cont una dintre ratările campionatului. Buhăcianu a păstruns din stânga, i-a pasat lui Roger în careu, acesta a pasat șutat la colțul lung, de unde Adi Petre a reluat incredibil pe lângă colțul lunf cu toată poarta în față. Ultimul cuvânt al reprizei l-a avut echipa din Dealul Gruia, dar Erico a apătut providențial în fața lui Debeljuh, care reluase puternic din 9 metri.
La vestiare s-a intrat fără niciun gol, iar unicul gol a fost înscris dintr-o fază fixă în minutul 68, când Deac a centrat din corner, iar Vinicius, pierdut din marcaj de Erico, a trimis cu capul în plasă din 6 metri. Două minute mai târziu, Debeljuh putea închide conturile, dar a reluat slab exact pe direcția lui Balauru din careul mic. Pe o contră în superioritate numereică, Peteleu a ajuns până în careul advers, dar a greșit ultima pasă.
În ultimele 5 minute, clujenii puteau să-și majoreze avantajul, dar Deac și mai ales Itu au reluat lamentabil alături din poziții ideale.
Edi Iordănescu n-a prins pe bancă finalul partidei, protestând vehement la jumătatea reprizei secunde (66) pentru un corner care i s-ar fi cuvenit echipei sale.
Scor final 0-1, scor la care clujenii trec pe primul loc până la meciul de duminică al celor de la FCSB cu Gaz Metan, iar, „Bătrâna Doamnă” mai păstrează mici șanse de play-off.
Foto: Viorel Muscă
UTA – CFR Cluj 0-1. CFR s-a impus la Arad și a depășit-o în clasament pe FCSB.

Părăseste scena vietii unul din idolii copilăriei noastre, Salvatore ”Toto” Schilacci!! Salvatore de la patria a fost doborat de cancerul la colon la vârsta de 59 de ani!
Toto Schillaci ...
Drumarii de la DRDP Timișoara realizează în aceste zile, în regie proprie, reparații izolate pe autostrada A1, sectoarele Nădlac – Arad și Remetea Mare – Traian Vuia.
De la fine ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
Rar mi-a fost dat să asist la o partidă în care jucătorii UTA-ei să practice un joc atât de slab pe întreaga ei durată! Recunosc că fac parte dintre cei care au avut mare încredere &ici ...
Din dorința de a fi și mai aproape de comunitatea locală, reprezentanții companiei Atrium Mall au decis să încheie un parteneriat de sponsorizare cu clubul UTA pentru sezonul 2024-2025.
Cu ocazia ...
Anunțul decesului marelui fost fotbalist a fost făcut de Ionel Culina, ofițerul de presă de la CS Dinamo, pe pagina sa de Facebook: „Câine și după moarte! Îți mulțumim, Gigi Mulțescu&ldquo ...
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei minore în vârstă de 14 ani, dispărută de pe raza municipiului Lugoj.
Tânăr ...
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul din etapa a 9-a a Supeligii, în care UTA va da piept cu AFC Hermannstadt.
Partida este programată luni, 16 septembrie, de la ora 18:00, pe Arena F ...
Petrom a ieftinit din nou, în această dimineață (10 septembrie), benzina și motorina vândută în stațiile proprii, la doar o zi de la precedenta scădere de preț.
Practic, evoluți ...
UTA și atacantul cu dublă cetățenie româno-maghiară, Daniel Zsori, în vârstă de 23 de ani, au ajuns la un acord, acesta devenind jucătorul Aradului, iar de mâine (10 septembrie) intră ...
Cursurile anului școlar 2024-2025 încep luni, 9 septembrie, iar primul modul de cursuri durează până pe 25 octombrie, când toți elevii intră în prima vacanță, de o săptămână, ...
Asociaţia Druckeria, care sprijină clubul Politehnica Timișoara îşi doreşte ca pe arena „Electrica” să atragă la stadion cât mai mulţi tineri, mai ales că în viitor oraşul va ...
Începând cu anul 2000, tot mai multe sărbători internaționale au luat amploare. Printre acestea se enumeră și Ziua Citirii Cărților, celebrată în data de 6 septembrie. Deși pare că nu ți ...
Biroul Politic Județean al PNL Arad a votat astăzi lista candidaților pentru alegerile parlamentare. Candidații au depus în prealabil o cerere de candidatură, conform procedurilor statutare.
&bdq ...
Lotul selecționatei Under 20 a României va avea parte de două partide dificile în luna septembrie, cu Germania şi Anglia.
Astfel, România Under 20 întâlneşte Germania, la 5 ...
În contextul începerii anului școlar, pentru facilitarea călătoriei elevilor cu trenul spre/dinspre localitatea în care învaţă, CFR Călători reamintește că:
Elevii din ...
Unul dintre medicii emblematici ai Spitalului Județean Arad, fost director medical și medic șef al Secției Clinice Ortopedie, doctorul Adrian Țărnău a murit la vârsta de 71 de ani.
”Cu pr ...
Vot în favoarea pensionarilor în Camera Deputaților: plafonul peste care sunt impozitate pensiile crește la 3.000 de lei, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea!
„Am votat pentru c ...
Fotbalistul Florinel Coman, component al reprezentativei de fotbal a României, fost jucător la FCSB si actualmente la echipa Al-Gharafa din Qatar, a fost condamnat la 11 luni de inchisoare cu suspendare pentr ...
Pentru unii preșcolari din Arad a început, deja, grădinița! Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a fost invitat astăzi la festivitatea de deschidere a unei grădinițe de cartier, care prime ...
Zece deputați din USR, PNL, AUR și UDMR au decis să se înscrie Partidul D.R.E.P.T (Dreptate și Respect în Europa pentru Toți). Noua formațiune politică este condusă de fostul europarlamentar USR ...
În perioada 02 – 05 septembrie se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Arad – DN7 – Ilia – A1 – Centura Sibiu – A1 – Boița – DN7 – ...
Deputatul liberal Glad Varga, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic anunță că finanțarea pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice crește cu 10.000 de lei.
„Îmbunătă ...
Sumele necesare pentru plata pensiilor majorate din septembrie au fost virate de Ministerul de Finanțe, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„În acest fel, toți cei care beneficiază de major ...
La data de 28 august a.c., minorele Nicolici Ionela și Varga Ruth-Maria au plecat dintr-un centru creștin din localitatea Vladimirescu, fără a se întoarce la ora specificată în biletul de voie.
&nb ...
Prioritățile legislative ale Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților în sesiunea de toamnă 2024:
1.Neimpozitarea pensiilor cu valoarea până la 3000 lei
2. Eliminarea dublei impozit ...
UTA și clubul THSE Szabadkikötő din Ungaria au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al jucătorului de 17 ani, Abris Samson.
Mijlocașul maghiar de bandă a început fotbalul în A ...
Doar 7 puncte a acumulat UTA după primele 7 etape ale SuperLigii, la jumătatea partidelor din tur.
Cu doar o victorie obținută în fața nou promovatei Unirea Slobozia, cu 2 înfrângeri ...
Sprijinul pentru cei mai mulți pensionari și eliminarea inechităților sunt obiectivele principale ale recalculării pensiilor, apreciază deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„O reașezare a pensiilor &icir ...
Azi, 26 august, la orele amiezii, s-a produs un grav accident rutier pe autostrada A1 între aeroport și coborârea de la ieșirea din Arad pe DN 7, sensul de mers Arad spre Nădlac.
În acc ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.