Un bebeluș din Suceava a fost botezat. Doar că imediat după ce preotul l-a scos din cristelniță copilului i s-a făcut rău.
Acesta ar fi înghițit foarte multă apă și a fost resuscitat de medicii de pe ambulanța SMURD ajunsă de urgență la fața locului. Incidentul a avut loc la biserica „Sfinții Constantin și Elena” din oraș.
Bebelușul a început să dea semne că se simte rău imediat după ce a fost scos din cristelniță. Alarmați, părinții au sunat la 112.
Tatăl bebelușului: „Am observat că ceva e în neregulă și imediat a început să îi curgă sânge pe nas la copil. L-am pus cu fața în jos, dar nu și-a revenit. Într-adevăr, îi bătea inima, dar un puls foarte scăzut.”
Medicii de pe ambulanță au preluat bebelușul în stop respirator și l-au dus de urgență la spital, unde a fost stabilizat. A fost internat la Terapie Intensivă, conectat la aparatul de oxigen.
Bebelușul din Suceava, internat la terapie intensivă după ce a fost botezat, a murit azi-noapte, au anunțat reprezentanții poliției.
Copilul ar fi inhalat o cantitate mare de apă cât a fost cufundat în cristelniță.
Oficialii Protopopiatului din Suceava spun că preotul care a creștinat bebelușul este unul cu multă experiență și nu-și pot explica nenorocirea, însă explicațiile sunt tardive după decesul micuțului.