Lipsa Cărților de Imobil sancționată de Poliția Locală Arad

Marti, 26 Ianuarie, 2021 10:19 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Marti, 26 Ianuarie, 2021 10:19 Tiparire

Polițiștii locali cu atribuții de evidența persoanelor au inițiat, în a doua jumătate a lunii ianuarie a.c., o acțiune pe termen lung de verificare și control al cărților de imobil. De la jumătatea lunii ianuarie s-au verificat 37 imobile în cartierele Aurel Vlaicu, Micălaca, precum și pe B-dul Revoluției, respectiv strada Caius Iacob. În acest an vor fi verificate toate asociațiile de proprietari, cel puțin odată.

Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, au fost aplicate 13 sancțiuni responsabililor cărților de imobil. Totodată au fost constatate și sancționate 85 de persoane care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad. Cuantumul amenzilor aplicate este de 8.440 lei.

Având în vedere constatarea într-un timp scurt a unui număr mare de persoane care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad, în scopul evitării măsurilor sancționatorii, DGPL Arad informează cetățenii care au domiciliul sau reședința în municipiul Arad, cu privire la îndatoririle ce le revin conform actului normativ sus-menționat.

Titularul cărții de identitate este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate în termen de 15 zile de la schimbarea domiciliului (adresa unde persoana fizică declară că are locuința principală).

Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu. Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței, dacă locuiește în continuare la adresa respectivă.

De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate:

- persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;

- persoanele internate într-o unitate sanitară/medicală.

Persoana care găzduiește o altă persoană (proprietarul), în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor din localitatea unde este situat imobilul.

Cartea de imobil se întocmește și se actualizează de către persoana anume desemnată, cu acordul acesteia, de către proprietarul imobilului sau de asociația de proprietari. În cazul asociației de proprietari, responsabilul cărții de imobil este, de regulă, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociației.

Responsabilul cărții de imobil are obligația de a înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv (locuiesc în fapt în imobil). Cartea de imobil se întocmește într-un singur exemplar, care se păstrează la responsabilul cărții de imobil.

Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința la o nouă locuință sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil în termen de 15 zile de la mutare.

Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărții de imobil, la solicitarea acestuia, în vederea actualizării cărții de imobil.

La hoteluri și în alte locuri de cazare în comun, înscrierea în cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau a administratorului acestora, după caz.

Stiri asemanatoare

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   
Recons mai preia 2.600 de locuri de parcare pe care le va licita. Vezi în ce zone

Luni, 22 Februarie, 2021 11:59

Recons mai preia 2.600 de locuri de parcare pe care le va licita. Vezi în ce zone

Recons S.A., societatea care administrează parcările din municipiul Arad, mai preia 2600 de locuri de parcare finalizate de primăria Municipiului Arad, în mai multe cartiere din oraș. E ...

12.454 de arădeni vaccinați până în 21 februarie din care 580 în ultimele 24 de ore

Luni, 22 Februarie, 2021 11:33

De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate doze de vaccin unui număr de 12.454 persoane. În ultimele 24 ore au fost vaccinate  580 persoane. Dintre acestea&nb ...

Bilanţ Pandemie 22 februarie: 3 decese, 74 vindecate şi 654 cazuri active la nivelul judeţului Arad

Luni, 22 Februarie, 2021 18:40

Bilanţ Pandemie 22 februarie: 3 decese, 74 vindecate şi 654 cazuri active la nivelul judeţului Arad

Autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în  ultimele 24 de ore, 41 de noi cazuri  de persoane infectate cu SARS – CoV &ndash ...

Pasajul din zona „MARANATA” închis circulaţiei auto se redeschide!

Luni, 22 Februarie, 2021 14:10

Pasajul din zona „MARANATA” închis circulaţiei auto se redeschide!

„În urma concluziilor primite de la Grupul de lucru și analiză constituit pentru a găsi soluții eficiente în privința pasajului închis traficului auto din zona Marana ...

Marcă înregistrată. Din nou fără victorie acasă. UTA- Botoșani 0-0

Luni, 22 Februarie, 2021 19:45

Marcă înregistrată. Din nou fără victorie acasă. UTA- Botoșani 0-0

  Echipele de start:   UTA: Balauru - Peteleu, Erico Da Silva, Albu, Shliakov - Antal, Isac, Vorobjovas, D. Rusu - Roger Rodrigues – Hora Rezerve: Mociu, Tomozei, F. Ilie, ...

Iubiți și câinii vagabonzi

Duminica, 21 Februarie, 2021 19:53

Iubiți și câinii vagabonzi

”Iubiți și câinii vagabonzi” este una dintre piesele de rezistență ale regretatului Mihai Constantinescu. ”Tremură de frică, vai de el...ce viață necăjită de că ...

Accident cu victimă pe strada Pădurii

Luni, 22 Februarie, 2021 13:19

Accident cu victimă pe strada Pădurii

Astăzi, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier pe strada Pădurii din municipiu. La fața locului au fost identificate două auto ...

Patru tineri cu vârste între 18 și 22 de ani prinşi în flagrand de poliţiştii din Ineu

Duminica, 21 Februarie, 2021 21:32

Patru tineri cu vârste între 18 și 22 de ani prinşi în flagrand de poliţiştii din Ineu

În urma investigațiilor efectuate, în noaptea de 20/21.02.2021, polițiștii orașului Ineu au organizat o prindere în flagrant a 4 persoane bănuite de furt de catalizatoare. ...

12.454 de arădeni vaccinați până în 21 februarie din care 580 în ultimele 24 de ore

Luni, 22 Februarie, 2021 11:33

12.454 de arădeni vaccinați până în 21 februarie din care 580 în ultimele 24 de ore

De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate doze de vaccin unui număr de 12.454 persoane. În ultimele 24 ore au fost vaccinate  580 persoane. Dintre acestea&nb ...

Deputatul Bîlcea a cerut reducerea birocraţiei pentru investiţii

Miercuri, 17 Februarie, 2021 13:03

Deputatul Bîlcea a cerut reducerea birocraţiei pentru investiţii

Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a susținut miercuri, printr-o declarație politică, că reducerea birocrației pentru investiții trebuie definită ca o prioritate pentru Guvern și Parlament ...

UTA Arad – FC Hermannstadt 1 – 1, încă o remiză acasă

Duminica, 07 Februarie, 2021 16:45

UTA Arad – FC Hermannstadt 1 – 1, încă o remiză acasă

Aproximativ 300 de suporteri ai „Bătrânei Doamne” au răspuns prezent apelului lui Laszlo Balint, care își dorea ca elevii săi să simtă susținerea și atașamentul n ...

Guvernul Cîțu reduce drastic bugetul bisericilor pentru a investi în spitale

Sambata, 20 Februarie, 2021 08:35

Guvernul Cîțu reduce drastic bugetul bisericilor pentru a investi în spitale

Guvernul a tăiat aproximativ 89% din bugetul bisericilor față de anul trecut. Astfel fondurile destinate pentru construcția și restructurarea lăcașurilor de cult vor fi anul acesta de doar ...

Atenție!!! CADEEEE tencuiala!Cad Ornamentele! acum de pe CENAD... ghinionul e că mai nou cade pe mașinile parcate!

Luni, 15 Februarie, 2021 14:12

Atenție!!! CADEEEE tencuiala!Cad Ornamentele! acum de pe CENAD... ghinionul e că mai nou cade pe mașinile parcate!

Atenție, cade tencuiala! ne-am obișnuit deja cu plăcuțele avertizoare cu acest mesaj de pe clădirile din centrul Aradului, ce e drept, în ultimul an, s-au mai renovat câteva faț ...

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită

Joi, 11 Februarie, 2021 07:56

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită

Florin Cîţu a transmis miercuri, 10 februarie, că starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită. Conform informațiilor transmise de premier, formula de calcul a ratei ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.