Până în prezent, au fost confirmate 3 seruri anti-COVID-19 care vor fi utilizate în campania de vaccinare din România: Pfizer-BioNTech, Moderna și Oxford-AstraZeneca. Cele 3 vaccinuri prezintă diferențe în ceea ceea ce privește tehnologia de obținere, condițiile de transport și de depozitare, eficacitatea declarată și mai ales, în ceea ce privește prețul/doză.
Vaccinul Pfizer-BioNTech deja se administrează populaţiei din România, primele doze de vaccin de la compania Moderna vor ajunge miercuri în ţară, ambele vaccinuri fiind obținute printr-o tehnologie mai nouă, ceea ce și face prețul de 7-8 mai mare.
Vaccinul celor de la Oxford-AstraZeneca este mult mai ieftin, presupune o singură doză, iar condițiile de transport și de depozitare sunt mult mai simple.
Dacă în cazul primelor două, condiţiile de transport şi depozitare sunt mai speciale, Pfizer necesită o temperatură de -70 de grade Celsius, iar cel de la Moderna de -20 de grade Celsius, vaccinul celor de la Oxford necesită o temperatură de transport şi depozitare de 2-6 grade Celsius, iar pentru a obţine imunitatea cu acest vaccin este nevoie de o singură doză.
România ar mai putea semna angajamente și cu alte companii producătoare de vaccin anti-COVID-19, cu acordul Uniunii Europene. Acest aspect depinde de mai multe variabile, de la capacitatea de distribuție a producătorilor menționați, de mobilizarea statului român în efectiva vaccinare a populației, respectiv de deschiderea cetățenilor pentru administrarea serului.
Deşi în final românii vor avea posibilitatea să se vaccineze cu toate cele trei variante de vaccine anti-Covid, cetățenii nu vor putea alege vaccinul care li se va administra.