Grupul consilierilor USR-Plus Arad din Consiliul Local Municipal Arad, au convocat o şedinţă extraordinară, cu un singur punct pe ordinea de zi, şi anume Alexandru Meszar, cel care este cunoscut ca unul din părinţii echipei de fotbal UTA, ajuns consilier local municipal din partea UDMR, Meszar fiind singurul consilier care încă nu a depus jurământul şi nu şi-a preluat mandatul. La sedinţa festivă în care au depus jurământul toţi consilierii, acesta a lipsit, UTA avea meci în ziua respectivă, iar la prima şedinţă a CLM acesta a lipsit motivat, a fost chemat la Bucureşti de către ministrul ministrul Tineretului şi Sportului.
De ce au convocat USR-istii şedinţa special pentru a depune jurământul Meszar? N-au mai putut de grija lui? Conform legii, acesta poate absenta de la depunerea jurământul maxim de 2 ori, a treia oară îşi pierde mandatul. În cazul în care Meszar ar fi absentat şi de această dată, îşi pierdea mandatul.
Sedinţa a fost convocată vineri, la ora 16.00, deşi aparatul primăriei îşi încheie vinerea programul la ora 14.00, dar nici asta nu era o problemă dacă sedinţa era una de mare interes cu puncte urgente şi importante pe ordinea de zi, însă această şedinţă avea un singur punct, depunerea jurământului de către consilierul UDMR convocată de USR, şi încă un detaliu important, şi de cei ai PMP...... interesantă asocierea, dar voi reveni la acest aspect.
Şedinţa însă, nu a mai avut loc, motivul a fost lipsa cvorumul, la şedinţă au fost prezenţi consilierii USR-Plus, cei ai PMP şi subiectul în cauză, Alexandru Meszar, care nu putea să rişte să nu fie prezent în cazul în care exista cvorum. La şedinţă nu au venit nici consilierii PNL, nici cei ai PSD, şi nici măcar cel de-ai doilea consilier UDMR, Levente Bognar, iar Alexandru Meszar tot nu a ajuns consilier cu acte în regulă.
“Suntem în prezența unei ședințe care nu se poate desfășura în mod legal din cauza lipsei de cvorum. Pentru a se putea desfășura legal, era nevoie de minimum 12 consilieri locali.”, a explicat secretarul general al Municipiului Arad, Lilioara Stepănescu.
Şi acum să revin la asocierea dintre USR şi PMP, sau mai exact USR şi Galea Cristian, candiat al PMP la fotoliul de primar la alegerile din 27 septembrie, însă din postura de Pastor la o biserică neoprotestantă din Arad. Ne dă cu virgulă mare de tot această “prietenie” a lui Cristian Galea care vine din zona creştină, şi USR, cei care în mai multe oraşe din România au refuzat să depună jurământul de investire în forma religiaosă cu mâna pe Biblie, şi cei care sustin o serie de drepturi pentru comunitatea LGBTI.
Să nu fim înţeleşi greşit, nu avem nicio problemă cu comunitatea LGBTI, este treaba fiecăruia ce face, însă biserica creştină are o poziţie destul de fermă şi intransigentă cu această comunitate, iar Galea, care vine din comunitatea creştină, se pliază vedem, destul de repede pe trendul USR din CLM, deşi aceştia ca partid, promovează valori care contravin total cu ceea ce a promovat Cristian Galea atâta vreme în comunitatea unde serveste ca Pastor.
Nu ştim exact ce-l mână în asocierea asta pe Galea, însă bănuim că este vorba de un joc pur politic, care-l poate duce în scaunul de viceprimar, chiar mergând la brat cu cei care promovează valori total opuse cu ale lui Galea, sau cel puţin asta ne spune logica. Ce ţi-e şi politica asta….ce ţi-e şi ciolanul astă….
T.B.