La PSD-isti am mai văzut astfel de practici, ei discutau dar se înregistrau, iar apoi trimiteau înregistrările la prsă să-şi omoare competitorii din partid.
Într-o înregistrare, senatorul Cristian Ghica, membru al taberei nicuşoriste din USR, le povesteşte colegilor de filială cum negociază cu tabăra Barna locuri eligibile pentru alegerile parlamentare în Capitală.
Discuţia se pare că a avut loc înainte de alegerile locale, în care se împărţeau deja locurile eligibile pe Bucureşti pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Cristian Ghica la Senat şi Cristian Seidler la Camera Deputaţilor, semn că înţelegerea a fost în final respectată. Chipurile, cei doi şi-au câştigat locurile în urma unor alegeri interne desfăşurate sâmbătă.
Se pare că nu este o practică singulară, astfel de înţelegeri au mai ajuns în public, la diferite filiale USR, însă neavând dovezi de genul celor prezentate în acest material, o să evităm să dăm nume, însă pronosticuri am mai dat, exeplu este pronosticul legat de câştigătorul competiţiei interne de la filiala din Arad pentru candidatul la Primăria Arad. Atunci, noi spuneam că ştim deja rezultatul, şi se pare că am nimerit perfect câştigătorul.
Ce le spunea Cristian Ghica colegilor din filiala USR Sector 6 în vară:
”O spun cât se poate de clar: am o susţinere de la oamenii cei mai grei din tabăra liberală (tabăra lui Dan Barna din USR - n.r), pentru că, de-a lungul acestor patru ani, chiar dacă ne-am luptat şi ne-am dat cu capul de pereţi, eu am fost om de cuvânt. Din păcate, nu prea m-au ascultat ăştia din noul Birou Naţional. Le-am spus: bă, vorbiţi cu liberalii (din USR - n.r.), că nu puteţi să fiţi contra chiar pe toate punctele. Dacă vorbiţi între voi, eu sunt sigur că există un mod de a ajunge la o înţelegere pe 3 din 7 subiecte. Pe 3 vă înţelegeţi, pe 4 vă f...ţi, săriţi la bătaie. Eu aşa am procedat din 2016 până în ziua de azi. Spre bucuria mea, dar şi spre surpiza neplăcută, oameni grei de la liberali (din tabără Barna - n.r.) mă respectă mai mult decât oamenii noştri. Sunt unii care mă sprijină şi fac presiuni la Barna, la Ghinea, la Năsui.
Prin prisma acestui lucru cred că am o şansă - n-am nicio garanţie pentru nimeni, ca să fie foarte clară treaba asta, şi nu mă încred în cuvântul nimănui: nici al lui Năsui, nici al lui Barna, al nimănui. Dar cred că am o şansă să continui (în Parlament - n.r.). Lupta mea însă este pentru mai mulţi oameni. La scorul pe care se presupune că l-am lua, spre 30%, USR şi PLUS ar avea cam 16 parlamnetari (pe Bucureşti - n.r.). L-am întrebat pe Năsui câte locuri se gândeşte să le dea la PLUS şi a zis: 7-8. Prima dată am căzut de pe scaun. Dai jumate? Eşti întreg la minte? E inadmisibil. Mi s-ar părea corect să fie proporţia de 11 la 5, dar hai să zicem că ar fi 10 la 6, că ăla care e mai mare lasă de la el. Şi atunci ar fi fair în opinia mea, asta am vorbit-o şi cu Năsui şi cu Barna, să fie 5 la noi, 5 la voi.
Accept că voi sunteţi la butoane şi că voi semnaţi şi că fără semnătura aia nu se întâmplă nimic, deci ar fi corect ca noi să avem cel puţin patru parlamentari din opoziţie (din tabără nicuşoristă, din care face parte, teoretic, şi Cristian Ghica - n.r.).
Eu asta am pus pe masă la discuţiile pe care le-am avut până acum. În clipa asta, Năsui s-a pus pe picioarele din spate şi a zis că 4 e prea mult, că doi ar fi... Pentru mine, doi e ca şi când ... nu chiar nimic, dar aproape.
N-am o soluţie în clipa asta şi nici nu ştiuu cum ne vom putea lupta. Există varianta să ne înţelegem în trei, pentru că dacă Năsui se înţelege doar cu Voiculescu, ceea ce e foarte probabil, pentru că ei sunt prieteni dinainte de politică, atunci suntem pa cu toţii”, le-a spus senatorul USR Cristian Ghica, în vară, colegilor din filiala sector 6.

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 10:30, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 79, în apropierea localității Zimand Cuz. Posibil o victimă &ici ...
“PRIN NOI ÎNȘINE!” (Vasile Goldiș)
Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad a fost fondată la 2 mai 1990 - în urma unui miting al tinerilor arădeni - organizat ...
În perioada Sfintelor Sărbători Pascale,
Bisericuța din Campusul UVVG, deschisă pentru credincioși
În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, Biserica din Campusul Universității d ...
În data de 7 mai, marți, de la ora 19, la invitația Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház” publicul arădean îl poate întâlni din nou pe Montanaro, muzicianul o ...
AJOFM ARAD organizează, Bursa generală a locurilor de muncă, în data de 17.05.2024, începând cu orele 09:00 la sediul AJOFM ARAD.
Bursa generală a locurilor de muncă va av ...
Pompierii. Eroi în fiecare zi. Eroi chemați mereu în situații limită,întotdeauna la datorie. Eroi care apără viața, riscându-și propria existență.Eroi care demonstrează profesionali ...
Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș" Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă" ...
Marți, 30 aprilie, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că, două persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept, în curtea unui imobil din municipiu, de unde ar fi sustras mai ...
În perioada 26 aprilie – 01 mai 2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al Județului Arad, împreună cu polițiști din ...
În perioada minivacanței prilejuită de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va monitoriza permanent ...
Ziua de 1 Mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urma unor incidente violente produse în SUA, în 1886, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru, şi s-a transf ...
În perioada 01-06 mai, echipajele Jandarmeriei Arad, vor asigura măsuri de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale, atât independent cât și în siste ...
În perioada 01 – 06 mai, mai mult de 100 de polițiști, de la toate structurile, vor fi la datorie în fiecare zi, suplimentar față de efectivele zilnice, pentru menținerea ordinii publice și p ...
În data de 9 mai 2024, în centrul Aradului, Ziua Europei va fi sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, care va promova tradițiile și cultura românească, precum ș ...
În perioada 01 - 06.05.2024, traficul va fi restricționat pe str. Hatman Arbore, tronsonul cuprins între str. Alexandru cel Bun și str. Dunării. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat ...
În urma mai multor runde de negocieri între reprezentanții Primăriei Arad, Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (U.L.A.L.A.), RETIM Ecologic Service și nu în ultimul rând ai ADI De ...
Pentru județul Arad, pentru comunitățile din nordul județului, pentru aprox. 20.000 de arădeni, ziua de astăzi, 30 aprilie, este o zi pe care au așteptat-o de foarte mulți ani. Consiliul Județean Arad a sem ...
În data de 23.04.2024, în jurul orei 01:35, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad ce patrula în zona străzii Banu Mărăcine, a identificat un autoturi ...
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu" Arad, a fost inaugurat, în prezența oficialităților Aradului.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Jude ...
În ultimele weekend, polițiștii rutieri arădeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către par ...
Magazinele PPC Energie din judeţele Timiş, Caraş–Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise miercuri, 1 Mai 2024, respectiv în intervalul 3-6 mai, în perioada Paștelui, zile libere legale ...
Delegația politică a fost condusă de Miao Yanhong și a discutat crearea unui grup de lucru care să pregătească pentru anul viitor programul prin care Aradul să fie promovat în Hainan, iar Hainanul &ici ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 29 aprilie, începând cu ora 20:00, se vor deplasa 5 transporturi agabaritice care vor străbate județ ...
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, la nivelul județului Arad, au fost înregistrate 1.839 de fapte, dintre care 989 de infracțiuni judiciare, 247 de natură economico-financiară și 603 d ...
S.C. RECONS S.A. ARAD, prin serviciul Parcări de Reședință, aduce la cunoștință că din data de 07.05.2024 începe preluarea și înregistrarea de documente pentru licitatii privind parcările ...
Sâmbătă, 27 aprilie, polițiștii orașului Sebiș au depistat un bărbat de 52 de ani, din Bârsa, în timp ce conducea un autoturism în Cuied. Testare cu aparatul alcooltest a indicat o &ic ...
Un lac de o culoare deosebită, situat în comuna Bačka Topola din Serbia a devenit anul acesta una dintre cele mai interesante destinaţii din Voivodina, unde se adună turiştii din întreaga ţară, da ...
Astăzi, 29 aprilie, între orele 12 – 21 pe autostrada A1 km 540 – km 560, Arad – Pecica, se execută lucrări de reparații la partea carosabilă.
Se circulă pe banda 2. Banda 1 ș ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.