Tarifele pentru închirierea stadionului „Francisc Neuman“, supuse votului

Tarifele pentru închirierea stadionului „Francisc Neuman“, supuse votului

Tarifele pentru ├«nchirierea stadionului ÔÇ×Francisc NeumanÔÇť, supuse votului

Miercuri, 07 Octombrie, 2020 16:58 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Miercuri, 07 Octombrie, 2020 16:58 Tiparire

Având în vedere informa╚Ťiile ap─ârute în spa╚Ťiul public în leg─âtur─â cu proiectul de hot─ârâre privind aprobarea tarifelor pentru exploatarea Stadionului Municipal Arena Francisc Neuman ce va fi supus votului în ╚Öedin╚Ťa extraordinar─â a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 9 octombrie 2020, Prim─âria Arad face urm─âtoarele preciz─âri:

În vederea stabilirii tarifelor de utilizare a Stadionului Municipal în conformitate cu prevederile legii, Prim─âria Arad, prin serviciul de specialitate, a ╚Ťinut cont de cheltuielile  estimative pe care le presupune între╚Ťinerea stadionului. Astfel,  s-a ajuns la valoarea de 13.500 lei, tarif pentru închirierea bazei pentru o competi╚Ťie sportiv─â, antrenament oficial ╚Öi meci oficial ╚Öi include posibilitatea folosirii suprafe╚Ťei de joc, a dou─â vestiare, a cabinetului medical ╚Öi a celui antidopping. Rezult─â astfel un tarif de 1.928,57 lei/or─â pentru închirierea Arenei Francisc Neuman.

În ╚Ťar─â, închirierea în condi╚Ťii similare a Stadionului Ilie Oan─â din Ploie╚Öti ar însemna 17.500 lei, a Stadionului Municipal Târgu Jiu 35.000 lei,  la care se adaug─â 50 % din valoarea biletelor vândute. Tarife incomparabil mai mari g─âsim la Cluj Napoca unde Arena Cluj se închiriaz─â pentru evenimente fotbalistice cu 9.000 euro, iar  în capital─â Stadionul Ion Oblemenco pratic─â un tarif de 8.200 euro pentru g─âzduirea unui meci Liga 1.

Stiri asemanatoare

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   
Accident spectaculos pe Calea Timi┼čorii! ┼×oferul e de neg─âsit

Vineri, 16 Octombrie, 2020 22:51

Accident spectaculos pe Calea Timi┼čorii! ┼×oferul e de neg─âsit

Un accident spectaculos a avut loc vineri seara pe Calea Timi┼čorii din cartierul Aradul Nou.   Un automobil a p─âr─âsit carosabilul rulând pe sensul de mers spre Podul Traian, iar & ...

HEINEKEN România, noul partener a clubului UTA

Sambata, 17 Octombrie, 2020 11:43

HEINEKEN România, noul partener a clubului UTA

Clubul UTA are un nou partener, iar anun┼úul concretizarii unui nou parteneriat a fost anun┼úat în casdrul unei conferin┼úe de pres─â sus┼úinut─â de Codru Gr─âdinar, directorul general UTA, ...

Coronavirus la C.J. Arad. Vicepre┼čedintele R─âzvan Cadar testat pozitiv la Covid 19!

Vineri, 16 Octombrie, 2020 16:49

Coronavirus la C.J. Arad. Vicepre┼čedintele R─âzvan Cadar testat  pozitiv la Covid 19!

Vicepre┼čedintele Consiliului Jude┼úean Arad, R─âzvan Cadar, a fost testat pozitiv la noul coronavirus. Anun┼úul a fost f─âcut chiar de el pe contul de Facebook printr-o postare în cursul z ...

Nici chefurile lui Io┼úcu nu mai sunt ce-au fost odat─â. Descinderi la ÔÇťMoara cu NorocÔÇŁ, amenzi ┼či bairam spart vineri seara...cadou de onomastic─â

Sambata, 17 Octombrie, 2020 12:49

Nici chefurile lui Io┼úcu nu mai sunt ce-au fost odat─â. Descinderi la ÔÇťMoara cu NorocÔÇŁ, amenzi ┼či bairam spart vineri seara...cadou de onomastic─â

Nici chefurile lui Nicolae Io┼úcu, fostul pre┼čedinte al Consiliului Jude┼úean Arad nu mai sunt ce-au fost odat─â.   Ghinionul se ┼úine scai de Nicolae Io┼úcu, fostul pre┼čedinte al Consil ...

O profesoar─â a Colegiul Na╚Ťional ÔÇťMoise Nicoar─âÔÇŁ din Arad a fost accidentat─â pe o trecere de pietoni

Vineri, 16 Octombrie, 2020 20:20

O profesoar─â a Colegiul Na╚Ťional ÔÇťMoise Nicoar─âÔÇŁ din Arad a fost accidentat─â pe o trecere de pietoni

Profesorul de fizic─â Simona Arsenov, de la Colegiul Na╚Ťional “Moise Nicoar─â” din Arad a fost accidentat─â, în cursul zilei de vineri, pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul ...

Aten┼úie ┼×oferi! Ce ma╚Öini nu mai pot fi ├«nmatriculate de la 1 ianuarie 2021

Sambata, 17 Octombrie, 2020 14:18

Aten┼úie ┼×oferi! Ce ma╚Öini nu mai pot fi ├«nmatriculate de la 1 ianuarie 2021

Se schimb─â regulile de înmatriculare începând cu 1 ianuarie 2021, iar cei mai lovi╚Ťi sunt ╚Öoferii interesa╚Ťi de autoturismele importate din Marea Britanie.    &I ...

Este oficial - Racordarea la gaze a tuturor clien╚Ťilor casnici va fi gratuit─â. Marii distribuitori ├«ns─â au obiec┼úii

Miercuri, 14 Octombrie, 2020 17:18

Este oficial - Racordarea la gaze a tuturor clien╚Ťilor casnici va fi gratuit─â. Marii distribuitori ├«ns─â au obiec┼úii

ANRE a adoptat vineri un ordin, publicat de e-nergia.ro, care prevede că operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale va suporta costurile necesare racordării la gaze, iar ele vor f ...

Minciuna PSD a ie╚Öit la iveal─â! Documentul confiden╚Ťial care dovede╚Öte c─â nici PSD nu voia s─â creasc─â pensiile cu 40%!

Marti, 08 Septembrie, 2020 15:28

Minciuna PSD a ie╚Öit la iveal─â! Documentul  confiden╚Ťial care dovede╚Öte c─â nici PSD nu voia s─â creasc─â pensiile cu 40%!

Ministrul Finan╚Ťelor, Florin Cî╚Ťu a publicat un document confiden╚Ťial în care fostul ministru al Finan╚Ťelor, Eugen Teodorovici, recomanda guvernului s─â recalculeze cre╚Öterea de ...

Poli┼úia Local─â cu ochii ┼čoferii care opresc ├«n locuri nepermise

Vineri, 16 Octombrie, 2020 19:30

Poli┼úia Local─â cu ochii ┼čoferii care opresc ├«n locuri nepermise

Direc╚Ťia General─â Poli╚Ťia local─â Arad continu─â activit─â╚Ťile privind descurajarea conduc─âtorilor auto care aleg s─â sta╚Ťioneze sau s─â parcheze neregulamentar pe pistele obligatorii pentr ...

Teodor ╚Üigan director al Regiei Na╚Ťionale a P─âdurilor ÔÇô Romsilva p├ón─â la sf├ór┼čitul lui 2021

Miercuri, 14 Octombrie, 2020 16:00

Teodor ╚Üigan director al Regiei Na╚Ťionale a P─âdurilor ÔÇô Romsilva p├ón─â la sf├ór┼čitul lui 2021

Consiliul de administra╚Ťie al Regiei Na╚Ťionale a P─âdurilor – Romsilva, întrunit mar╚Ťi, 13 octombrie, l-a numit pe Teodor ╚Üigan în func╚Ťia de director general, cu un mandat ...

Cine se lupt─â pentru Prim─âria Arad

Vineri, 04 Septembrie, 2020 10:54

Cine se lupt─â pentru Prim─âria Arad

În 28 august a început oficial campania electoral─â pentru alegerile locale, cu o întârz─âiere generat─â de pandemia de coronavirus.   13 candida╚Ťi vom avea pe bul ...

Accident în faţă la RAR, două autoturisme avariate serios

Miercuri, 09 Septembrie, 2020 16:56

Accident în faţă la RAR, două autoturisme avariate serios

Miercuri, în jurul orei 15.30, pe Calea Aurel Vlaicu, în dreptul Registrului Auto Român, a avut loc un incident rurtier în care au fost implicate dou─â autoturisme, dintre ...

O pia╚Ť─â modern─â ├«n zona central─â a municipiului(P)

Miercuri, 09 Septembrie, 2020 13:17

O pia╚Ť─â modern─â ├«n zona central─â a municipiului(P)

Pia╚Ťa de pe strada Ioan Rusu ╚śirianu, în care urmeaz─â s─â se mute comercian╚Ťii din Pia╚Ťa Catedralei, este aproape gata. Având dou─â paliere, parter ╚Öi etaj, cu câte 85 de ...

Grav accident pe DN7 l├óng─â domeniul Lupa┼č! ┼×oferul extras din autotursim ├«n stare de incon┼čtien┼ú─â!

Sambata, 07 Martie, 2020 15:10

Grav accident pe DN7 l├óng─â domeniul Lupa┼č! ┼×oferul extras din autotursim ├«n stare de incon┼čtien┼ú─â!

Un grav accident rutier a avut loc sâmb─ât─â în jurul orei 12:00, pe DN79 langa Domaniul Lupas.    În incidental rutier au fost implicate intre un autoturism ┼či un a ...

Acest site folose┼čte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.