Dacă săptămâna trecută primeam mulţi dintre noi arădenii, ziarul USR în poştă, cu reclama la candidatul lor Sergiu Vlad pentru Primăria Arad, probabil săptămâna următoare vom primi un alt ziar cu alt candidat al USR la Primăria Arad, căci în această seară de la ora 18.00, cei de la USR au sedinţă de partid, subiectul principal este anunţarea schimbării.
Mulţi vor crede că este o mutare în urma schimbărilor de la PNL, unde candidatul pentru fotoliul de primar a fost anunţat la sfârşitul săptămânii trecute, actualul primar Călin Bibarţ propus de Sergiu Bîlcea, care a renunţat în favoarea acestuia la candidatură, însă de fapt, realitatea este că Sergiu Vlad, cel care urmează să fie anunţat ca înlocuit, stă mai mult decât prost în sondaje, pe surse am aflat că intenţia de vot pentru Sergiu Vlad este mult sub scorul partidului, ceea ce înseamnă că nu va fi deloc un motor pentru partid şi pentru aspiraţiile USR-ului pentru Consiliul Local Municipal, ba din contră, îi va trage în jos.
Soluţia, unica de altfel, este senatorul Adrian Wiener, care speră USR-ul să adune mai multe voturi în contul partidului decât Sergiu Vlad.
Nici Wiener însă nu stă cu mult mai bine în sondaje, tot pe surse ştim asta, însă din păcate pentru USR, alt candidat nu au în tolbă, mai ales că Wiener are şi puţină experienţă, a mai fost candidat la Primăria Arad acum patru ani, la precedentele alegeri locale din 2016, unde a candidat la fotoliul de primar din partea formaţiunii M10, reuşind atunci un scor de 2,28%.