Verificări în zonele aglomerate din județul Arad a respectării măsurilor de protecție sanitară

Miercuri, 15 Iulie, 2020 16:15 Redactia LOCALE Comentarii 470 vizualizari  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Miercuri, 15 Iulie, 2020 16:15 470 vizualizari Tiparire

Sub autoritatea Instituției Prefectului, începând cu data de 3 iulie a.c., timp de două săptămâni, polițiști din cadrul I.P.J. Arad, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului desfășoară, în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, zone de agrement și cluburi în aer liber.

În cadrul activităților desfășurate ieri, 14 iulie, până în această dimineață, la nivelul județului nostru au fost verificate 32 de obiective/locații. De asemenea, au fost verificate și 319 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 201 de persoane fizice, iar 16 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de prevenire în contextul stării de alertă. Nu s-au înregistrat apeluri la linia Tel Verde pentru semnalarea nerespectării măsurilor stabilite în contextul stării de alertă.

În urma tuturor verificărilor au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, valoarea totală a amenzilor fiind de 3500 lei.

Atragem atenţia tuturor proprietarilor de restaurante, terase ori localuri unde se organizează evenimente private să asigure cu bună credinţă respectarea tuturor măsurilor de protecţie şi restricţiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii  virusului SARS-CoV-2.

Astfel de activități vor avea loc zilnic, în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Amintim că situațiile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară pot fi semnalate la numărul Tel Verde (apel gratuit) 0800800165.

De asemenea, precizăm că persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină, în situația în care în decursul celor 14 zile de la revenirea în țară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, devin pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 și nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii bolii, riscă să intre sub incidența legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (Infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) și să sufere consecințele săvârșirii acestei fapte.

De aceea, este important ca persoanele care au fost în contact cu un caz confirmat de COVID-19, cei care nu au finalizat cele 14 zile de carantină sau izolare la domiciliu precum și  persoanele care se întorc în țară dintr-o zonă considerată cu risc epidemiologic ridicat, să respecte autoizolarea la domiciliu pe o perioadă de 14 zile, cu următoarele recomandări: purtarea corectă a măștii de protecție în spații închise, spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și folosirea de soluții dezinfectante pe bază de alcool,  păstrarea distanței de 1,5 metri între persoane, curățarea periodică a suprafețelor de contact. În cazul apariției simptomatologiei, se va apela numărul unic de urgență 112.

Stiri asemanatoare

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   
PNL Arad şi-a prezentat echipa de campanie pentru alegerile locale din 27 septembrie

Joi, 02 Iulie, 2020 14:16

PNL Arad şi-a prezentat echipa de campanie pentru alegerile locale din 27 septembrie

Joi, 2 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Naţional Liberal filiala Arad, a prezentat echipa care va coordona alegerile locale care sunt programate pe 27 septembrie, at&a ...

Bizon de Zalău cu tonaj pe asfaltul proaspăt de pe Pâncota-Buteni

Joi, 02 Iulie, 2020 17:02

Bizon de Zalău cu tonaj pe asfaltul proaspăt de pe Pâncota-Buteni

Un camion de mare tonaj a trecut astăzi peste stratul de asfalt proaspăt turnat pe o porțiune a drumului județean Pâncota-Buteni. Anvelopele au lăsat urme în asfaltul proaspăt, ...

„Litoralul Vestului” devine, oficial, stațiune turistică de interes local!

Joi, 02 Iulie, 2020 15:13

„Litoralul Vestului” devine, oficial, stațiune turistică de interes local!

Comuna Ghioroc a primit aprobarea pentru a devenit stațiune de interes local! După două zile de vizite la fața locului, reprezentanții ministerului au dat verdictul final: „procedura d ...

Rezultatele relaxării: 450 noi cazuri de coronavirus şi 20 de decese în România în ultimele 24 de ore!

Joi, 02 Iulie, 2020 13:34

Rezultatele relaxării: 450 noi cazuri de coronavirus şi 20 de decese în România în ultimele 24 de ore!

Până astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, ...

Meciul UTA – Petrolul de sâmbătă va putea fi urmărit pe un ecran mare, în Piața Avram Iancu

Marti, 30 Iunie, 2020 09:26

Meciul UTA – Petrolul de sâmbătă va putea fi urmărit pe un ecran mare, în Piața Avram Iancu

Centrul Municipal de Cultură Arad va organiza, sâmbătă, de la ora 16.30, o vizionare a meciului dintre UTA și Petrolul, pe un ecran mare, în Piața Avram Iancu din orașul nostru. ...

Numire nouă în fruntea conducerii Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad

Joi, 02 Iulie, 2020 17:54

Numire nouă în fruntea conducerii Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad

Teodor Petroman Pătrăuță (44 de ani) este noul şef  al Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad de joi, 02 iulie 2020.   Acesta î-l înlocuieşte pe Petru ...

Aradul fără niciun caz nou de infectare cu Covid-19 în ultimele 7 zile!

Joi, 02 Iulie, 2020 12:52

Aradul fără niciun caz nou de infectare cu Covid-19 în ultimele 7 zile!

Numărul cazurilor noi de infectări cu noul coronavirus se menține constant în România, peste 300 de îmbolnăviri pe zi.  Distribuția cazurilor diferă de la un județ l ...

Canalizare care nu a mai făcut faţa în unele zone, copaci căzuţi peste maşini, asta ne-a adus codul roşu

Joi, 02 Iulie, 2020 22:29

Canalizare care nu a mai făcut faţa în unele zone, copaci căzuţi peste maşini, asta ne-a adus codul roşu

Aradul s-a aflat joi seara sub avertizare de cod roşu de grindină, vant puternic şi averse torenţiale, averse ce vor cumula 35...45 l/mp.   Dacă în zonele “clasice” ...

S-a oficializat prietenia Fifor-Pistru, mai de voie mai de disperare

Miercuri, 24 Iunie, 2020 13:35

S-a oficializat prietenia Fifor-Pistru, mai de voie mai de disperare

Miercuri, la ora 11.00, a avut loc conferința de presă a PSD Arad, care a confirmat mai multe zvonuri, mai ales cel principal, Eusebiu Pistru membru PSD.   Conferința PSD Arad a fost un ...

Arădeni cu care ne mândrim: elevii de 10 la Evaluarea Naţională premiați

Joi, 25 Iunie, 2020 09:13

Arădeni cu care ne mândrim: elevii de 10 la Evaluarea Naţională premiați

„Am acordat elevilor de 10 la Evaluarea Naţională diploma „Arădeni cu care ne mândrim”. Performanţa şi excelenţa în educaţie trebuie răsplătite şi recunosc ...

Ionel Bulbuc: “PSD s-a opus dezinsecției în Municipiul Arad!”

Joi, 25 Iunie, 2020 18:06

Ionel Bulbuc: “PSD s-a opus dezinsecției în Municipiul Arad!”

„Dacă veți avea surpriza  ca orașul să fie murdar, plin de insecte, rozătoare și mormane de gunoi să știți că se datorează consilierilor PSD! Aceștia s-au abținut la vot & ...

Gala Dynamite Fighting Show la Arad ne-a arătat un Eduard Gafencu de excepţie

Vineri, 06 Martie, 2020 20:47

Gala Dynamite Fighting Show la Arad ne-a arătat un Eduard Gafencu de excepţie

Joi seara, 5 matie, a avut loc în Sala Polivalentă din Arad, Gala Dynamite Fighting Show, organizată de către Cătălin Moroșanu. Arădenii prezenţi au avut parte de zece meciuri, din ...

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Sambata, 07 Martie, 2020 15:10

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă în jurul orei 12:00, pe DN79 langa Domaniul Lupas.    În incidental rutier au fost implicate intre un autoturism şi un a ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.