Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, ascunși în interiorul unei autoutilitare conduse de un cetăţean bulgar, douăzeci şi unu de cetăţeni din Siria şi Palestina, care încercau să iasă ilegal din România.
În data de 25.06.2020, în jurul orei 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul bulgar A.A., în vârstă de 42 ani, conducând o autoutilitară marca Renault, înmatriculată în Turcia, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pe ruta Turcia - Austria.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al autoutilitarei, au fost descoperiţi ascunşi douăzeci şi unu de cetăţeni străini.
Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt şaisprezece bărbați, trei femei şi doi minori, cetățeni din Siria şi Palestina. Adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 53 de ani, iar minorii au 8, respectiv 10 ani. Aceştia intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul autoutilitarei şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.