A treia etapă de relaxare va avea loc după 15 iunie, și presupune redeschiderea mall-urilor, dar și a grădinițelor a creșelor private, a sălilor de fitness, piscinele exterioare și chiar organizarea evenimentelor private cu anumite precizări și norme.
Mall-urile se vor redeschide însă nu și restaurantele din acestea, care încă vor rămâne închise, la fel și locurile de joacă din acestea. Nici cinematografele din incinta Mall-urilor nu vor fi deschise după al treilea val de masuri de relaxare.
Evenimentele private vor fi și ele posibile după 15 iunie, cele organizate în spații închise vior fi posibile cu maxim 20 de persoane în timp ce evenimentele în spații deschise vor putea avea până la 50 de persoane.
Grădiniţele particulare şi after-school-urile
Și acestea își vor putea redeschide porțile după 15 iunie însă cu anumite măsuri:
- Reducerea numărului de copii în grupă. Trebuie asigurată o suprafaţă de 4,5mp/copil
- Distanţarea fizică se va realiza în dormitoare şi în sălile de masă prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor la cel puţin 1,5m distanţă între ele.
- Triajul epidemiologic trebuie să se facă obligatoriu în fiecare zi
- Jucăriile trebuie spălate regulat, cel puțin o dată pe zi
- Întreg spațiul trebuie curățat, inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane, accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, mese, scaune. Suprafețele atinse des de copii trebuie curățate cu apa și detergent.
- Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program
Piscinele exterioare
Și acestea se vor deschide după data de 15 iunie, însă nu există până acum niște mășuri clare iar administratorii acestora așteaptă publicarea acestora pentru a le pune în practică. Se vorbește de o distanțare între scaunele de plaja de 1,5-2 m, și un număr limitat de de persoane în piscină. Încă nu e clar dacă la plajă vom fi nevopiți să purtăm masca de protecție.