Sărbătorile pascale se apropie și, prin tradiție, românii achiziționează carne de miel. Pandemia, însă, impune restricții de deplasare. Cum rezolvăm?
Se zvonea că în acest an nu li se va permite comercianţilor să vândă în pieţe cum ne-am obişnuit în ultimii zeci de ani, mieii tradiţionali de sărbătorile Pascale, însă pe surse avem informaţia că se vor ameja locuri speciale pentru vânzarea cărnii de miel, însă încă nu este clar dacă în pieţe ca până acum, sau se vor amenaja locuri speciale la marginea oraşului sau în spaţii mai deschise, deşi în acest an, nu mai vin comercianţii cu turmele de miei în apropierea oraşului.
Într-o postare pe pagina de Facebook, Poliţia Română arată că cetăţenii pot merge să îşi cumpere carne de miel pentru Paşte, dar recomandă să aibă la ei cartea de identitate şi declaraţia pe proprie răspundere.
„Da, poţi merge să-ţi cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor). De asemenea, îţi recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia şi să te asiguri că agentul economic de la care îţi cumperi mâncarea este autorizat şi respectă toate condiţiile igienico-sanitare impuse de instituţiile cu atribuţii în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) şi nu uita să ceri documentele de provenienţă, bon fiscal, chitanţă, factură”, subliniază Poliţia.