Zece bebeluși care s-au născut la maternitatea Spitalului Municipal din Timișoara sunt infectați cu Covid-19, în timp ce testele mamelor lor s-au dovedit a fi negative.
Din primele informații , la spitalul municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame și tot atâția nou-născuți în data de 01 aprilie 2020. Testele au fost lucrate în 5 și 6 aprilie 2020. Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou-născuți pozitiv la COVID-19. Testele mamelor acestor nou-născuți sunt negative.
Nouă mame împreună cu nou-născuții lor au fost externate deja, in perioada 2- 4 aprilie 2020, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă.
” Nouă dintre mame sunt la domiciliu cu nou-născuţi asimptomatici în acest moment, dar noi reluăm tot ce înseamnă evaluări, inclusiv testări la nou-născuţi. În cadrul anchetei, toată familia este în izolare la domiciliu şi toată familia va fi testată”, a spus Tătaru, în această seară la Antena 3.
Cel mai probabil, bebelușii s-au infectat de la asistentele de la secția de neonatologie – terapie intensivă care au fost confirmate deja cu coronavirus. Bebelușii vor fi internați la clinica Bega a Spitalului Județean Timișoara cea care se ocupă de cazurile COVID 19.
Bilanțul infectărilor la maternitatea Odobescu din Timișoara este: 9 asistente și 9 nou născuți precum și 6 mamici infectați cu noul coronavis.