Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a prezentat duminică seară principalele prevederi din Ordonanța Militară nr. 4, care înăsprește regimul de restricții din România.
Una dintre măsurile instituite de Ordonanța Militară nr. 4 se referă la persoanele care încalcă regimul de izolare sau carantină: cei care sunt în izolare la domiciliu identificați și verificați ca atare, dacă încalcă regulile izolării, intră direct în carantină, cu condiția în care obligatoriu vor suporta toate cheltuielile care implică această carantinare.
Conducatorii auto care intră în țară, tot ceea ce ține de un tonaj mai mare de 4 tone, au trei opțiuni pentru a-și proteja familiile și pe ei înșiși. Fie angajatorul le asigură un loc unde să se izoleze între curse, dar nu mai mult de 14 zile, fie declară că se izolează la domiciliu împreună cu familia sau în alt spațiu locativ, fie administrațiile locale pun la dispoziție spații.
Pentru a proteja locuitorii aglomerărilor urbane, autoritățile administrației publice locale, începând cu data de 31 martie 2020, vor monta dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările de bloc și vor efectua activități periodice de dezinsecție la lifturi și la alte spații comune.
Odată cu publicarea prezentei Ordonanțe Militare în Monitorul Oficial al României, pe perioada stării de urgență, prețurile la utilități și carburanți nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat astăzi, la data emiterii actului normativ. Totuși, în funcție de cerere și ofertă, prețurile vor putea scădea.
Ordonaţa 4 vine cu unele clarificări cu privire la circulaţia pesoanelor de peste 65 de ani un interval orar în care pot rezolva ŞI probleme de natură medicală - tratamente oncologice, dializă - deplasare care se poate face cu mijoace proprii sau cu ale familiei, mijloace sanitare - acestea pe întreaga perioadă a zilei. Am permis deplasarea în afara gospodăriei persoanelor de peste 65 de ani, între 20 - 21 pentru nevoile animalelor de companie. Nu este nevoie în acest caz de declaraţie.