Sunt măsuri drastice, luate în aceste momente în judeţul Timiş, după ce a apărut un focar de perstă porcină.
Este vorba despre o gospodărie din localitatea Bucovăț, comuna Remetea-Mare, unde proprietarul are 56 de porci, conform sursadevest.ro.
“Ieri seară au venit primele rezultate de la laboratorul DSVSA Timiș, conform cărora este suspicionată pesta porcină. Au fost trimise probe la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București în vederea confirmării sau infirmării bolii”, conform Prefecturii Timiş.
Focarul de pestă a fost depistat în satul Bucovăţ, din judeţul Timiş.
Jandarmii şi poliţiştii au asigurat zona, iar mai multe zeci de porcine au fost omorâte care erau infestate, urmând ca acestea să fie incinerate cu ajutorul unui incinerator mobil care a fost trimis în zonă.
“Incineratorul este necesar pentru incinerea cadavrelor celor 56 de porci din gospodărie, care vor fi uciși astăzi. Incinetatorul ajunge astăzil a Timișoara, urmând ca în cursul după-amiezii și serii să fie uciși toți porcii. Astăzi, în cadrul unei alte ședințe a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Timiș s-a decis, prin Ordin al Prefectului, convocarea de către DSVSA a comisei de evaluare a animalelor în vederea continuării celorlalte proceduri sanitar-veterinare (ucidere, neutralizare cadavre și deșeuri, continuare dezinfecții). De asemenea, s-a aprobat prin vot unanim uciderea de îndată a tuturor porcinelor din exploatația afectată”, a mai transmis Prefectura Timiş.