Mai avem o zi până la ajunul Crăciunului şi mediul virtual, dar nu numai, s-a umplut de urări de “Sărbători Fericite”, “Crăciun Fericit”, de la instituţii, politicieni, persoane publice, şi până la românul de rând.
Liberalii arădeni s-au gândit ca în acest an să iasă din tiparele cu care ne-am obişnuit de mulţi ani şi din clasicele urări, iar în mediul virtual circulă un clip animat în care conducerea liberalilor arădeni apar în altfel de ipostaze decât cele clasice cu brad, luminiţe, globuri şi beteală.
Protagoniştii haiosului clip care are fondul muzical cunoscuta melodie spaniolă cu salutul tradițional “Feliz Navidad” Crăciun / Anul Nou Fericit,), sunt europarlamentarul Gheoghe Falcă, preşedintele Consiliului Judeţean Arad Iustin Cionca, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad Sergiu Bîlcea, care este de altfel şi candidatul liberalilor la fotoliul de primar la alegerile de anul viitor, Călin Bibarţ actual primar interimar al Aradului şi deputatul Glad Varga.
“Feliz Navidad” este o melodie de Crăciun scrisă în 1970 de cântărețul și compozitorul puertorican José Feliciano. Cu corul său simplu spaniol (salutul tradițional de Crăciun / Anul Nou, „Feliz Navidad, an prosper și fericire” însemnă „Crăciun fericit, un an prosper și fericire”) și simultan simplul verset englezesc „Vreau să vă doresc un Crăciun fericit din fundul inimii mele”
Falcă
Bîlcea
Cionca/Glad
Bibarţ/Bîlcea
Mai avem o zi până la ajunul Crăciunului şi mediul virtual, dar nu numai, s-a umplut de urări de “Sărbători Fericite”, “Crăciun Fericit”, de la instituţii, politicieni, persoane publice, şi până la românul de rând.
Liberalii arădeni s-au gândit ca în acest an să iasă din tiparele cu care ne-am obişnuit de mulţi ani şi din clasicele urări, iar în mediul virtual circulă un clip animat în care conducerea liberalilor arădeni apar în altfel de ipostaze decât cele clasice cu brad, luminiţe, globuri şi beteală.
Protagoniştii haiosului clip care are fondul muzical cunoscuta melodie spaniolă cu salutul tradițional “Feliz Navidad” Crăciun / Anul Nou Fericit,), sunt europarlamentarul Gheoghe Falcă, preşedintele Consiliului Judeţean Arad Iustin Cionca, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad Sergiu Bîlcea, care este de altfel şi candidatul liberalilor la fotoliul de primar la alegerile de anul viitor, Călin Bibarţ actual primar interimar al Aradului şi deputatul Glad Varga.
“Feliz Navidad” este o melodie de Crăciun scrisă în 1970 de cântărețul și compozitorul puertorican José Feliciano. Cu corul său simplu spaniol (salutul tradițional de Crăciun / Anul Nou, „Feliz Navidad, an prosper și fericire” însemnă „Crăciun fericit, un an prosper și fericire”) și simultan simplul verset englezesc „Vreau să vă doresc un Crăciun fericit din fundul inimii mele”
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a fost astăzi alături de elevii, cadrele didactice și administrațiile locale din Zădăreni, Pecica și Curtici, la deschiderea anului școlar.
„M ...
Consiliul județean a aprobat suplimentarea cu 800.000 de lei a fondului alocat comunităților locale, provenit din sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit. De această suplimentare beneficiază ...
PNL Arad a validat lista candidaților pentru alegerile parlamentare în cursul zilei de joi, când Biroul Politic Județean al PNL Arad a votat joi lista candidaților pentru alegerile parlamentare.
&nbs ...
Aradul va beneficia de o nouă intrare pe autostrada spre Timișoara, la Șagu. Demersurile sunt în desfășurare, deputatul Sergiu Bîlcea a anunțat că Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ...
160 km de trasee cicloturistice se amenajează în județul Arad! Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean, a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind amenajarea unor tras ...
La Arad s-a deschis astăzi Agromalim, cel mai mare târg de agricultură din România, organizat în afara capitalei! Ca o coincidență fericită, tocmai acum ministrul Agriculturii a anunțat că p ...
Biroul Politic Județean al PNL Arad a votat astăzi lista candidaților pentru alegerile parlamentare. Candidații au depus în prealabil o cerere de candidatură, conform procedurilor statutare.
&bdq ...
Consiliul Județean Arad are o colaborare eficientă cu Liceul Special „Sfânta Maria”, materializat atât prin fonduri acordate direct instituției de învățământ, cât și ...
Comisia pentru Transporturi și Turism a avizat Bugetul european pentru anul 2025. „Comisia de Transporturi și Turism din cadrul Parlamentului European a avizat Bugetul european pentru anul 2025. Din poziția ...
Ministrul liberal Adrian-Ioan Veștea a semnat 68 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, dintre care două vizează județul Arad, anunță deputatul PNL ...
Vot în favoarea pensionarilor în Camera Deputaților: plafonul peste care sunt impozitate pensiile crește la 3.000 de lei, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea!
„Am votat pentru c ...
Pentru unii preșcolari din Arad a început, deja, grădinița! Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a fost invitat astăzi la festivitatea de deschidere a unei grădinițe de cartier, care prime ...
În fiecare ciclu electoral european, stabilirea componenței noii Comisii Europene devine un subiect de maxim interes, atât pentru cetățenii europeni, cât și pentru actorii politici din în ...
Încă un proiect important a fost câștigat de Consiliul Județean Arad, cu finanțare din fonduri europene! Este Drumul Regelui, care va lega comunele Petriș (jud. Arad) și Vața de Jos (jud. Hunedoar ...
În câteva zile ar putea începe lucrările de retehnologizare a CET Hidrocarburi. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Călin Bibarț, la finele ședinței extraordinare a Consiliului Loca ...
Deputatul liberal Glad Varga, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic anunță că finanțarea pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice crește cu 10.000 de lei.
„Îmbunătă ...
Sumele necesare pentru plata pensiilor majorate din septembrie au fost virate de Ministerul de Finanțe, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„În acest fel, toți cei care beneficiază de major ...
Consiliul Județean Arad dorește să achiziționeze aparatură în valoare de 12.429.194,60 lei (inclusiv TVA) pentru secția „Ambulatoriul Integrat” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgen ...
Consiliul Județean Arad a realizat o economie de peste 25,5 de milioane de lei, prin diminuarea sumei alocate din excedentul anilor precedenți pentru susținerea cheltuielilor de dezvoltare. Totodată, din exceden ...
Consiliul Județean Arad va prelua de la comuna Târnova o parcelă de 2361 mp. Demersul este necesar pentru a finaliza modernizarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag. Valoarea terenului este de 3.525,14 l ...
Consilierii județeni vor vota în ședința de mâine, 29 august, alocarea, respectiv realocarea unor fonduri, pentru șase primării, care inițial au fost destinate unor proiecte și acum vor fi folosit ...
Sprijinul pentru cei mai mulți pensionari și eliminarea inechităților sunt obiectivele principale ale recalculării pensiilor, apreciază deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„O reașezare a pensiilor &icir ...
Drumul județean Lipova-Neudorf va fi modernizat. Marți, 20 august s-a semnat contractul pentru realizarea Proiectului Tehnic pentru modernizarea drumului Lipova-Neudorf, un tronson în lungime de 5,7 kilometr ...
Ca în fiecare an, penultima zi din cadrul Zilelor Aradului găzduiește marele concert de pe platoul din fața Palatului Administrativ. Mii de arădeni au început să umple zona în jurul orelor 18 ...
Viitorul comisar european desemnat de România, femeie sau bărbat, trebuie să fie un profesionist de înaltă calitate, capabil să reprezinte interesele țării noastre și să contribuie în mod s ...
Comuna Zădăreni este unul dintre cele mai bune exemple de administrație eficientă. Primarul Petru Șiclovan a reușit, în ultimii ani, să câștige proiecte importante, mai ales în domeniul &ic ...
În ședința ordinară a Consiliului Local Municipal de marți, 20 august 2024, aleșii locali au fost în unanimitate de acord cu predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administ ...
Două comune arădene au semnat contracte de finanțare pentru investiții prin programul Anghel Saligny, finanțat de Guvern, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Astfel, Șagu a semnat contractul ...
Consiliul Județean Arad sprijină demersul administrației din Târnova, care dorește să creeze o pistă de biciclete pe raza localității Agrișu Mare. Acest proiect necesită acordul Consiliului Județean ...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a depus proiectul “Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Safir” pentru a fi finanțat de către Ministerul ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.