Prefectul Horgea își anunță demisia mândră să facă parte din echipa lui Dăncilă ! pe bune ?!

Vineri, 15 Noiembrie, 2019 11:40 Redactia LOCALE / POLITIC Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE / POLITIC Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Vineri, 15 Noiembrie, 2019 11:40 Tiparire

După moțiunea de cenzură, doamna Horgea a fost lovită ca un trasnet de o boală intrând într-un meritat concediu medical, alături de subprefectul Vasilică punând sub semnul întrebării organizarea primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Arad.

Florentina Horgea și-a revenit din “boală” și cu inima alături de Dăncilă își anunță demisia din funcția de prefect, nu înainte de a ne aminti în comunicatul de presă că este mândră să facă parte dine chipa lui V.V. Dăncilă, cea care este campioana gafelor din ultimii ani.

Mai trebuia să ne amintească doamna Horgea că pleacă fără să reușească să treacă clădirea Primăriei Arad în propria ogradă, deși s-a straduit intens inclusiv prin instanțe să o câștige.

Comunicat de presă 

O veche vorbă românească spune că orice început are și un sfârșit. În urmă cu aproape doi ani și jumătate, am preluat cu maximă responsabilitate funcția de prefect al județului Arad și am făcut tot ceea ce a depins de mine pentru buna funcționare a instituției pe care o conduc. Și, fără falsă modestie, împreună cu minunatul colectiv din cadrul Prefecturii Arad, cred că ne-am făcut pe deplin datoria față de cetățenii acestui județ. 

Sunt mândră că am putut să reprezint în județul Arad guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă, unul dintre cele mai performante guverne de după 1990. Sunt mândră că am reprezentat Guvernul Dăncilă, al cărui principal obiectiv a fost din prima până în ultima zi să asigure un trai decent românilor, fie că e vorba de profesori, medici, fermieri, pensionari, tineri, copii. Un guvern care a reușit să ducă România pe primul loc în Europa la creșterea economică, un guvern care a redus șomajul la un minim istoric, care a creat sute de mii de locuri de muncă, care a majorat pensii și salarii. 

Odată cu adoptarea moțiunii de cenzură, consider că misiunea mea se încheie aici. Sunt un om de onoare, un om de echipă și niciodată nu mă voi agăța de o funcție sau alta, așa cum vedem de multe ori că se întâmplă în România. Fac parte din echipa Guvernului Dăncilă, astfel că am ales să plec împreună cu această echipă.

Am solicitat ministrului Afacerilor Interne ca în prima ședință de guvern să fie promovat un proiect de hotărâre privind încetarea detașării mele în funcția de prefect al județului Arad. Înainte de a face acest pas, m-am asigurat că instituția pe care o conduc este pregătită din toate punctele de vedere, astfel încât activitatea zilnică, dar mai ales turul II al alegerilor prezidențiale să se desfășoare în cele mai bune condiții. Am încredere în personalul Prefecturii Arad, în profesionalismul acestor oameni, alături de care am muncit în ultimii doi ani și patru luni, pentru binele cetățenilor județului Arad. Nava este pe mâini bune, așa cum se spune.

În final, aș dori să mulțumesc tuturor angajaților Instituției Prefectului, precum și celor de la serviciile de Permise Auto, Înmatriculări și Pașapoarte, pentru buna colaborare din ultimii doi ani și patru luni. Doresc să mulțumesc directorilor instituțiilor deconcentrate, comandanților Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, primarilor din județ, indiferent de culoarea politică. 

Tuturor, mult succes în activitate, iar celor din Prefectura Arad le urez să o țină tot așa, pentru că sunt o echipă deosebită, competentă, care merită tot respectul arădenilor.

Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad

Stiri asemanatoare

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   
Condamnat la 8 ani şi 4 luni, căutat de 10 luni, Maliţa s-a prezentat singur la uşa penitenciarului

Marti, 12 Ianuarie, 2021 07:47

Condamnat la 8 ani şi 4 luni, căutat de 10 luni, Maliţa s-a prezentat singur la uşa penitenciarului

Florin Malița, condamnat la o pedeapsă de 8 ani și 4 luni pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată, nerespectarea armelor și munițiilor și uz de arm ...

Cadrele medicale din Sanitas – proteste în faţa prefecturii pentru îngheţarea salariilor

Marti, 12 Ianuarie, 2021 18:44

Cadrele medicale din Sanitas – proteste în faţa prefecturii pentru îngheţarea salariilor

Cadrele Medicale din Federația Sanitas au ieșit în stradă în cursul zilei de marţi atât în Arad cât şi în alte oraşe din ţară. Protestul a avut loc &i ...

Bilanţ Pandemie 15 ianuarie: număr de cazuri în creştere în municipiu

Vineri, 15 Ianuarie, 2021 16:38

Bilanţ Pandemie 15 ianuarie: număr de cazuri în creştere în municipiu

Autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în  ultimele 24 de ore, 77 de noi cazuri  de persoane infectate cu SARS – CoV &ndash ...

Prefectul Gheorghe Stoian testat pozitiv în cursul zilei de joi

Joi, 14 Ianuarie, 2021 20:57

Prefectul Gheorghe Stoian testat pozitiv în cursul zilei de joi

Prefectul Judeţului Arad, domnul Gheorghe Stoian, a fost testat astăzi pozitiv la virusul SARS-CoV-2. În perioada următoare se va efectua ancheta epidemiologică de către Direcţia de S ...

Trei zone din Arad au devenit pietonale permanent

Luni, 21 Decembrie, 2020 13:06

Trei zone din Arad au devenit pietonale permanent

În primăvara acestui an, în contextul pandemiei ca un spijin pentru HoReCași nu numai, Primăria arad a decis printr-o hotărârede Consiliu Local, să transforme trei zone din ...

Vaccinul Moderna ajunge în România

Marti, 12 Ianuarie, 2021 11:08

Vaccinul Moderna ajunge în România

Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, vor ajunge mâine la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”. Transportul este a ...

Echipa Bibarț-Bolojan lucrează la dezvoltarea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 11 Ianuarie, 2021 12:13

Echipa Bibarț-Bolojan lucrează la dezvoltarea drumului expres Arad-Oradea

Astăzi a avut loc o întâlnire de lucru la Primăria Arad între Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor şi Călin Bibarț, primarul municipiului. La discuție a participat şi Ius ...

Gheorghe Falcă: „2021 va fi anul soluțiilor și speranței”

Sambata, 19 Decembrie, 2020 14:57

Gheorghe Falcă: „2021 va fi anul soluțiilor și speranței”

PNL Arad a tras concluziile unui an, 2020, plin de provocări și de evenimente politice. Președintele Gheorghe Falcă a vorbit despre un an greu, dar și despre perspectivele bune din 2021. &bd ...

Vlad Botoș se retrage de la conducerea filialei USR Arad ........... mai de voie, mai de nevoie

Luni, 11 Ianuarie, 2021 11:43

Vlad Botoș se retrage de la conducerea filialei USR Arad ........... mai de voie, mai de nevoie

Vlad Botoș și-a anunțat demisia de la conducerea filialei USR Arad, printr-o postare pe contul de Facebook, punând acest gest pe seama dorinței de a se dedica “trup și suflet&rdq ...

Andrei-Octavian Udreanu, arădeanul care reconstituia evenimente militare, s-a stins din viață la doar 44 de ani bolnav de Covid

Vineri, 13 Noiembrie, 2020 10:09

Andrei-Octavian Udreanu, arădeanul care reconstituia evenimente militare, s-a stins din viață la doar 44 de ani bolnav de Covid

Andrei-Octavian Udreanu, de meserie jurist, s-a stins din viață la doar 44 de ani, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. De câţiva ani buni, se ocupa de  reconstituirea uno ...

Restricții de circulație pe drumul județean Tauț-Nadăș

Luni, 16 Noiembrie, 2020 15:26

Restricții de circulație pe drumul județean Tauț-Nadăș

Consiliul Județean Arad anunță închiderea drumului județean 708 A Tauț-Nadăș. Drumul va fi închis miercuri, 18 noiembrie, între orele 9-14. De asemenea, joi, 19 noiembrie ...

UTA - Astra Giurgiu 0 -6, o înfrângere dureroasă soră cu umilința în 130 de imagini

Luni, 21 Decembrie, 2020 22:09

UTA - Astra Giurgiu 0 -6, o înfrângere dureroasă soră cu umilința în 130 de imagini

UTA Arad a fost învinsă cu 6-0 de Astra, pe teren propriu luni seara. Constantin Budescu a reuşit un hat-trick, iar Azulay o “dublă”. În urma acestui rezultat, Astra a ...

O piață modernă în zona centrală a municipiului(P)

Miercuri, 09 Septembrie, 2020 13:17

O piață modernă în zona centrală a municipiului(P)

Piața de pe strada Ioan Rusu Șirianu, în care urmează să se mute comercianții din Piața Catedralei, este aproape gata. Având două paliere, parter și etaj, cu câte 85 de ...

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Sambata, 07 Martie, 2020 15:10

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă în jurul orei 12:00, pe DN79 langa Domaniul Lupas.    În incidental rutier au fost implicate intre un autoturism şi un a ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.