Concursul școlar ”Comorile naturii” 2019

Miercuri, 06 Noiembrie, 2019 19:12 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Miercuri, 06 Noiembrie, 2019 19:12 Tiparire

Asociația  pentru Promovarea Valorilor Naturale și Culturale ale Banatului și Crișanei ”Excelsior” din Arad, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara au organizat  a doua ediție a concursului școlar ”Comorile naturii” 2019 din cadrul proiectului „Elaborarea planului de management pentru ROSCI0373 Râul Mureş între Brănişca şi Ilia şi a planului de management pentru ROSPA0132 Munţii Metaliferi şi ariile naturale protejate conexe”,  proiect cofinanțat din Fondul  European de Dezvoltare Regională prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL INFRASTRUCTURA MARE, 2014-2020.

Prin acest concurs se urmărește cunoașterea ariilor naturale protejate din vecinătatea localităților vizate, informarea, conștientizarea elevilor, cadrelor didactice și comunităților locale asupra importanței ariilor naturale protejate precum și promovarea proiectului la nivel local.

Concursul s-a desfășurat în două etape: etapa de preselecție care a avut loc în perioada mai – iunie , în cadrul fiecărei școli și etapa finală, desfășurată în data de 25 octombrie 2019, în sala sportivă a Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu. La concurs au participat elevi din ciclul primar și gimnazial din 20 de localități vizate de proiect, din județele Hunedoara și Alba: Almașu Mare, Avram Iancu, Baia de Criș, Balșa, Băița, Blăjeni, Brănișca, Bucuresci, Buceș, Bulzeștii de Sus, Certeju de Sus, Ceru Băcăinți, Ciuruleasa, Geoagiu, Ilia, Rapoltu Mare, Ribița, Șoimuș, Vețel și Vidra. 

Fiecare școală din cele 20  de localități amintite a participat cu o echipă formată din cinci elevi și 1-2 cadre didactice. Această etapă a constat în parcurgerea unor probe teoretice și sportive, pe echipe. La etapa finală a concursului au participat în total 170 de persoane, din care 127 de persoane, respectiv elevii finaliști însoțiți de cadrele didactice din cele 20 de localități amintite mai sus și alți 43 de persoane, în principal elevii din școala Geoagiu.

Tuturor participanților li s-a asigurat transportul și masa și au primit recompensă diplome și materiale promoționale. Membrii echipelor clasate pe locurile I-III au fost premiați astfel:          

premiul I ( câte un aparat foto) elevilor echipei Școlii Primare Blăjeni,

premiul II (câte o bicicletă) elevilor echipei Școlii Gimnaziale Băița,

premiul III ( câte un rucsac)  elevilor echipei Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.

Concursul școlar ”Comorile naturii” 2019
Concursul școlar ”Comorile naturii” 2019 2
Concursul școlar ”Comorile naturii” 2019 3

Stiri asemanatoare

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.