Universitatea Cluj a produs surpriza acestui debut de sezon, chiar în Sala Sporturilor „Victoria” din oraşul nostru. Un meci ce se anunţa facil pentru FCC Baschet Arad s-a transformat într-un scenariu negru pentru trupa pregătită de Mudresa şi Bondor.
A fost un duel intens, echilibrat, dar și cu multe ratări, mai ales în dreptul „galben-albastrelor”. Diferența maximă a fost de 9 puncte pentru trupa de pe Someș, în timp ce arădencele au avut un avans maxim de 4 puncte. Atacul Aradului nu a funcţionat nici în acest meci, însă surpriza total neplăcută și neașteptată, ținând cont și de cota adversarului, a fost apărarea. Oaspetele au fost mai mult timp la conducere, 22:07 minute, față de cele doar 11:12 minute în dreptul FCC Baschet Arad.
Fără Karakasevic şi Webb (eliminate din joc pentru cinci greşeli personale), ultimele minute ale duelului din Sala Sporturilor „Victoria” au fost dramatice, cu ambele formaţii trecând pe rând la conducere pe tabela de marcaj. Totuşi, clujencele au fost mai precise sub coş, iar echipa gazdă a ratat ultimul atac prin Veatriki Akathiotou. „Studentele” s-au impus cu 64-62 (8-15, 19-18, 21-15, 14-16), spre stupefacţia celor aproximativ 400 de spectatori veniți să savureze un succes facil.
Mariah King a fost coșghetera partidei cu 21 de puncte, în double-double cu 12 recuperări, în timp ce cea mai bună marcatoare a Aradului Jefimija Karakasevic a intrat și ea în double-double, cu 16 puncte și 10 recuperări, însă, din păcate, s-a remarcat și prin câteva ratări importante.
Formații și marcatoare:
FCC Arad: Karakasevic 16 p, Webb 13, Fodor 11, Akathiotou 9, Hadzovic 9, Ardelean 2 şi Bartok 2.
Universitatea Cluj: King 21 p, Ford 18, Fleser 8, Fota 6, Kilin 5, Boloni 3 şi Stoica 3.
Liga Naţională de Baschet Feminin ia o pauză după etapa cu numărul 4 din Grupa de Vest. Următorul meci oficial se va disputa abia pe 24 noiembrie, când arădencele se vor deplasa la Târgu Secuiesc pentru disputa cu ACS KSE. Până atunci, FCC Baschet Arad şi-a programat, pe 12 noiembrie, o partidă amicală cu naţionala de baschet feminin a României.
baschetarad.ro