Medalia Centenar pentru 11 investitori care au făcut donații Compartimentului de Boli Infecțioase Copii a Spitalului Județean Arad

Miercuri, 02 Octombrie, 2019 10:53 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Miercuri, 02 Octombrie, 2019 10:53 Tiparire

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a oferit Medalia ,,Crucea Centenar” unui număr de 11 concesionari OMV-Petrom, ca urmare a implicării în modernizarea secției Pediatrie II, din Cadrul Spitalului Clinic Județean Arad.

Distincția a fost oferită în prezența doamnei Anamaria Popa Nyeki, președintele Asociației ,,Cetatea Voluntarilor”, care organizează strângerea de fonduri și gestionează lucrările, a domnului Mircea Onel, director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și a doamnelor Simona Dumitra, medic-șef secție Pediatrie II, respectiv Drăgoiu Georgeta, asistent șef Pediatrie II.

,,Ne bucurăm să vă anunțăm că suntem de astăzi parteneri cu 18 stații OMV-PETROM din municipiul și județul Arad în proiectul #cudragpentruviitor! Împreună vom construi, pentru toți copiii din municipiu și județ, camere sterile destinate secțiilor de Pediatrie!”, a declarat președintele Asociației „Cetatea Voluntarilor”, Anamaria Popa Nyeki.

,,Când administrația și societatea civilă își unesc forțele se produc rezultate spectaculoase pentru comunitate. Am oferit distincția de astăzi ca un gest de respect și recunoștință pentru cei care se implică și contribuie la bunul mers al societății. Trăim într-o bicrocrație cruntă, de aceea încurajez donațiile către ONG-urile care se implică în problemele comunității. Prin aceste ONG-uri lucrările sunt mult mai rapide, iar datorită faptului că nu sunt condiționați de oferta celui mai mic preț cum este administrația publică, și calitatea lucrărilor este de multe ori superioară”, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Au primit Medalia ,,Crucea Centenar”: Țolea Ovidiu (O&A Invest SRL), Horel Petri (Petri Oil Management), Tamaș Codin (SC Radco West Srl), Darius Barbu (Sc Barbu West Consulting Srl), Adrian Ștefan Pop (SC STEPADEL OIL SRL), Dan Orodan (SC ORMADA BUSINESS OIL SRL), Ursoi David Dănuț (S.C. N&D BUSINESS OIL S.R.L), Csiki Istvan (S.C. ROLY WEST TEAM S.R.L), Teodora Fericean (SC DORANIK MOTORS SRL), Cristina Marc (SC Crivani Oil 2016 SRL) și Anghel Lucian Ioan (Atena Oil SRL).

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a acordat anterior Medalia Centenar și altor investitori care au făcut donații pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Stiri asemanatoare

Percheziții domiciliare la 22 de adrese din județul Arad ale mai multor suspecți de trafic de droguri. Șapte persoane au fost reținute

Marti, 27 Mai, 2025 09:38

Percheziții domiciliare la 22 de adrese din județul Arad ale mai multor suspecți de trafic de droguri. Șapte persoane au fost reținute

Luni, 26 mai 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.