Marius Copil a părăsit tabloul de simplu al turneului de la Wimbledon, după înfrângerea în fața argentinianului Guido Pella, 6-7, 7-5, 3-6, 4-6. Este a patra participare la rând pentru cel poreclit „Tunarul din Carpați” pe iarba de la All England Club, dar de fiecare dată a pierdut la primul duel.
Copil va participa și la proba de dublu, împreună cu francezul Ugo Humbert. Cei doi sunt cotați cu a doua șansă în meciul de debut, împotriva dublului francezo-britanic Pierre-Hugues Herbert – Andy Murray.
Pe tabloul de simplu feminin, prima zi a fost una bună pentru România. Atât Simona Halep, cât și Mihaela Buzărnescu s-au impus în două seturi, iar cele două se vor duela în turul secund. În cea de-a doua zi debutează celelalte patru reprezentante ale țării noastre, și anume Monica Niculescu, Elena-Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan.