Direcția Generală Poliția Locală Arad anunță continuarea acțiunilor care vizează eradicarea fenomenului cerșetoriei pe raza municipiului Arad. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație acționează cu preponderență în zonele: Micălaca, Gara CFR, Autogară, Calea 6 Vânători, Mănăstirea Gai.
În acest sens, în intervalul 1 ianuarie – 7 mai 2019 polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație au aplicat persoanelor care apelează la mila publicului un număr de 206 amenzi contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991/R, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Au fost întocmite procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor pentru: „apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte (…) îndemnul sub orice formă al minorilor la săvârșirea de contravenții (…) neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție”.
De asemenea, într-unul dintre cazuri a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la faptul că părintele a forțat minorul să cerșească, fiind formulată împotriva contravenientei o plângere penală.
Numai în ultimele trei săptămâni, 22 de persoane au fost identificate în cadrul acțiunilor desfășurate cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Arad. Ele au fost conduse la Adăpostul de Noapte. Acestora li se adaugă alte 11 persoane care au fost identificate în vederea efectuării anchetelor sociale.