Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare

Vineri, 19 Aprilie, 2019 17:06 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Vineri, 19 Aprilie, 2019 17:06 Tiparire

În ciuda vremii mohorâte, sute de persoane: de la copii de şcoală primară până la pensionari, au răspuns apelului Primăriei Oraşului Pecica şi au participat sâmbătă la „Marea curăţenie de primăvară".

Administrația locală organizează în fiecare an acţiuni de ecologizare cu sprijinul unităţilor de învăţământ şi a organizaţiior non-guvernamentale, dar de data aceasta s-a dorit o mobilizare de amploare, care să implice întreaga comunitate, reamintind tuturor cetăţenilor datoria comună de a avea grijă de domeniul public.

„Încheiem o zi deosebit de rodnică și sunt foarte mândru de cei peste 400 de voluntari din Pecica, Turnu și Sederhat care au răspuns apelului nostru, în ciuda vremii. Ca norocul, ploaia s-a oprit până am început munca și am putut umple cu gunoaie aproximativ 1 000 de saci, s-a tuns iarba și s-au curățat mai multe zone, s-au văruit pomi și s-au plantat flori!" – a declarat primarul Petru Antal la finalul acţiunii derulate sub sloganul „Să facem împreună Pecica și satele aparținătoare mai curate!"

Adunarea a fost la ora 8, în faţa sediului Primăriei Oraşului Pecica, după care participanţii au fost împărţiţi în grupuri şi au plecat spre diferite zone din oraş.

La acţiunea de ecologizare organizată înaintea sărbătorilor pascale au participat elevi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr", Școala Gimnazială nr. 2 , Școala Primară din Turnu și Grădinița din Sederhat, reprezentanții Parohiei Ortodoxe Pecica 1, însoțiți de părintele Radu Kosztner  şi cei ai Parohiei Reformate Pecica, împreună cu preoteasa Tóbiás Emőke, grupe de copiii de la ACS Progresul Pecica, Clubul de Sambo-Judo Pecica și Handbal Club Beldiman, membrii Asociației de Tineret MKIDSZ, ai Corului Cantus Mundi, ai Asociației Culturale a Minorităților din Pecica, ai Asociației Culturale Búzavirág, ai Asociației Pensionarilor, ai Asociației Humanitas, ai subfilialei de Cruce Roșie şi ai Organizației de Tineret a PNL Pecica.

Au răspuns apelului şi membri ai Formației de Pompieri Voluntari, agenţi de la Poliția Locală Pecica, zeci de angajați ai Primăriei Orașului Pecica, dar şi consilieri locali.

Cele mai multe gunoaie s-au adunat la ieşirile din Pecica şi din Turnu, semn că cei care tranzitează oraşul mai au de învăţat la capitolul simţ civic, cu toate că există indicatoare prin care sunt rugaţi să respecte pecicanii şi să nu arunce gunoaiele pe marginea drumului.

Compania de salubritate RETIM a preluat cantitatea impresionantă de deşeuri, în timp ce angajaţii  Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au amenajat marginile Drumul Național 7, după ce, cu câteva zile mai devreme, la solicitarea Primăriei Oraşului Pecica, au montat parapeţi după sensul giratoriu DN7 – A1, la podul de la autostradă, interzicând oprirea vehiculelor, din care deseori se aruncau gunoaie pe domeniul public.

„Am depus eforturi constante în ultimii ani pentru a curăţa oraşul şi satele aparţinătoare. Aspectul domeniului public este la fel de important ca cel al gospodăriilor şi reprezintă cartea de vizită a întregii comunităţi" – a încheiat primarul oraşului Pecica.

Galeria Foto

Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 1
Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 2
Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 3
Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 4
Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 5
Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 6
Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 7
Peste 400 de voluntari au făcut curat la Pecica şi în satele aparţinătoare FOTO - 8

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.