„De ce candidez, de ce PNL, de ce sunt cruciale europarlamentarele pentru omul obișnuit care se trezește dimineața, merge la serviciu, își privește copiii crescând, se roagă la Dumnezeu să fie sănătos, achită rate? Oamenii așteaptă de la mine argumente, vor să aibă încredere. Au uitat sentimentul acesta... Unii se îndoiesc că un om căruia nu-i lipsește nimic, e celebru, e fericit în familie, a văzut lumea, renunță la o importantă emisiune de televiziune pentru politică fără un motiv ascuns.
Dragii mei, distanța cea mai scurtă dintre două puncte este linia dreaptă. Adevărul este că sunt sentimental. Politicienii nu spun asta, iar consultanții îi laudă: bravo, nu trebuie nimeni să știe ce simți! Însă dacă aș da cu bidineaua peste ceea ce cred unii că sunt minusurile unui om politic nu aș deveni exact ceea ce criticam ca realizator de televiziune? Așadar: uneori mă bucur, alteori mă doare; uneori sunt nervos, alteori sunt liniștit ca un copil în burta mamei. Recunosc că proporțiile la care mă manifest trec uneori de canoanele urbane, dar am 44 de ani, nu mă mai schimb acum!
Fiind sentimental, mă raportez mereu la experiențele copilăriei, la cărțile citite, învățăturile de-acasă, la pasiunea din adolescență, istoria. M-au fascinat Brătienii, înflăcărarea cu care vorbeau despre neam. Propunerea PNL de a candida a venit într-un moment în care vorbeam cu invitații mei despre riscurile de securitate pe care politicieni condamnați penal le aduc unui popor întreg. Care, biet popor, s-a și împuținat cu vreo 5 milioane de suflete, plecate să-și caute patrii de împrumut! Cele mai emoționante clipe din ultimii ani au fost atunci când i-am ascultat pe părinții unor tineri plecați din țară cum plâng de dorul lor, sau când am discutat cu tații copiilor morți la #Colectiv. Pentru mine, aproape totul are legătură cu copiii. Viitorul lor. Aici, în interiorul frontierelor.
Nu vreau să-mi fie rușine peste ani, când băiatul meu, Mihai, sau fetița pe care o așteptăm Florina și cu mine ne vor întreba de ce nu am făcut totul pentru a ne salva țara de la ruină! Și exact când eram măcinat de aceste gânduri, a venit propunerea PNL. S-a nimerit să fie formulată în miezul unor dezbateri despre tentativele de a aduce procurorii la ordine de partid, ca în perioada 2003-2004, când se decidea la ședințele PSD cine trebuie anchetat, condamnat... În ziua când Laura Codruța Kovesi a fost audiată în Comisia LIBE și 5 eurodeputați PNL s-au bătut ca leii și au influențat votul în favoarea ei am fost foarte mândru! În paralel, Ludovic Orban îmi arăta sondaje, vedeam că am o bună cotă de încredere, îmi spunea că sunt perceput drept principalul luptător cu ticăloșiile PSD-ALDE, că adevărurile dureroase spuse în emisiune după momentul OUG 13 au mobilizat cetățenii. În plus, arătam cifrele economiei reale, aduceam experți care explicau românilor cât de mult au fost mințiți în 2016. Totodată, aduceam analiști de politică externă care demonstrau că România, căzută în mâinile unui grup infracțional organizat, riscă să fie eliminată de la masa țărilor civilizate. Acesta este contextul în care am acceptat propunerea PNL.
Vocea mea va fi auzită, să nu vă îndoiți! Nefericiții din PSD și ALDE au luat România prizonieră, cu tot cu românii din ea! Nu mă voi opri decât atunci când îi voi convinge pe toți cetățenii cu care voi interacționa, într-un fel sau altul, că, dacă vor prosperitate, trebuie să-i dăm jos pe infractori.
Ei se justifică astfel: am câștigat alegerile. Da, dar printr-o fraudă morală. Românilor nu li s-a suflat o vorbă, în campanie, despre faptul că prioritatea PSD-ALDE va fi dezincriminarea corupției, anularea sentințelor, terorizarea magistraților, salvarea lui Dragnea și a acoliților săi. Iar închisoarea ca închisoarea, dar și-ar pierde și averile colosale!
Știau românii că PSD și ALDE vor prăbuși leul, că alimentele vor costa ca în Elveția, că ne vom ruga să scadă benzina sub 6 lei? Cât costau ouăle, cartofii, macaroanele, untul, roșiile în decembrie 2016? Știau românii în toamna lui 2016 că Guvernele Dragnea vor împrumuta aproape 9 milioane de euro pe oră, la dobânzi faraonice? Știau că promisiunile legate de spitalele regionale, școli, autostrăzi, locuri de muncă sunt gogoși?
M-am săturat să vorbesc despre Dragnea, Tăriceanu, Nicolicea, Șerban Nicolae, Iordache, Grapini, Plumb, Codrin, Vâlcov! Vreau să vă arăt România pe care ne-o dorim, țara din vis! Dar mai întâi trebuie să-i alungăm pe bandiții care o jefuiesc de 30 de ani, pe șmecherii care și-ar vinde mamele pentru un vot, slugile care confundă Balcanii cu balcoanele, proștii care scufundă visteria, când nu și-o îndeasă în buzunare. Să-i dăm jos pe cei care pretind că investesc în educație și sănătate fără să sufle o vorbă despre cele 2600 de școli cu toaletă în curte, despre oamenii care mor cu zile în spitale mizerabile! Pe cei care au afirmat, cu subiect și predicat, că „autostrăzile pot să mai aștepte”! M-am săturat de pile, de odrasle în posturi călduțe, de nepotismul instituțional. Din cauza lor ne pleacă tinerii din țară. Mereu, și mereu, și mereu! Suntem tot mai puțini și mai triști!
Ce Românie vrem? Nu vrem toți o țară în care să nu se mai dea legi pentru salvarea unui singur om? Nu vrem toți ca, în democrație, hoții să stea la pușcărie, nu în Guvern sau în Parlament? Nu visăm ca oamenii cinstiți, harnici, inteligenți să fie recunoscuți, promovați? Nu vrem să putem protesta împotriva nedreptăților fără teama că suntem gazați, bătuți, umiliți, dați afară?
Am dovada că țara cu spitale moderne, drumuri curate, servicii ca în vest este posibilă! Fapte, nu vorbe! Vizitați Clujul, Oradea, Alba Iulia, Sibiul, Timișoara, Brașovul, Suceava, Aradul, Sinaia! PNL are primari și șefi de consilii județene care au atras aproape un miliard de euro și au adus bunăstare! Există orașe din care românii nu mai pleacă, ci unde vin să trăiască! Da, în România!
Am colegi în PNL care au negociat la sânge în Parlamentul European și au șters taxe, au apărat locuri de muncă, au adus bani pentru fermieri. Datorită lor, România a stat în primul rând! Iar asta va deveni o regulă. După ce câștigăm aceste alegeri vom birui și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare. Dar valul pornește acum! E mobilizare generală!
Patriotism înseamnă să faci ceea ce promiți oamenilor, nu să-i iei de fraieri. A lăsa țara din nou pradă bolșevicilor nu înseamnă că o aperi, ci că o trădezi! Gata cu lașii, proștii, trădătorii și infractorii!
Aveți încredere și veniți cu noi! Aveți încredere, pentru ultima oară! Urmați-vă instinctul, oameni buni! Eu am pornit pe acest drum și nu mă voi abate de la el. Așa să-mi ajute Dumnezeu! „ declară Rareș Bogdan.