Titlu iniţial: Accident grav cu trei victime la ieşirea din localitatea Bârsa
Duminică după amiaza, în jurul orei 14:30, a avut loc un grav accident rutier la ieşire din localitatea Barsa spre Buteni pe Dermul Naţional DN 79. În accident au fost implicate două 2 autoturisme.
Până în acest moment bilanţul nu este unul încurajator, în urma accidentului au rezultat trei victime, din care două incarcerate şi inconştiente, cea de-a treia victim este conştientă şi a fost preluată de un echipaj SMURD de la Sebiş.
La accident au mai intervenit şi două echipaje SAJ de la Sebis de tip B.
DN 79A este blocat momentan, la accident fiind solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD.
Victimele încarcerate sunt şoferul şi pasagera din dreapta al unuia dintre autoturisme, cealalta victima este Şoferul din al doilea autoturism.
UPDATE 15:25 - Elicopterul SMURD a aterizat la locul accidentului, victimele sunt descarcerate, li se acordă ingrijiri medicale, ambele în stare gravă, urmează să fie intubate.
UPDATE 15:30 - Una din victime (femeia), este în stare gravă, este intubată şi preluată de elicopterul SMURD.
A doua victim (şoferul) este declarat decedat.
Sursă Foto: ISU Arad
Titlu iniţial: Accident grav cu trei victime la ieşirea din localitatea Bârsa
Duminică după amiaza, în jurul orei 14:30, a avut loc un grav accident rutier la ieşire din localitatea Barsa spre Buteni pe Dermul Naţional DN 79. În accident au fost implicate două 2 autoturisme.
Până în acest moment bilanţul nu este unul încurajator, în urma accidentului au rezultat trei victime, din care două incarcerate şi inconştiente, cea de-a treia victim este conştientă şi a fost preluată de un echipaj SMURD de la Sebiş.
La accident au mai intervenit şi două echipaje SAJ de la Sebis de tip B.
DN 79A este blocat momentan, la accident fiind solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD.
Victimele încarcerate sunt şoferul şi pasagera din dreapta al unuia dintre autoturisme, cealalta victima este Şoferul din al doilea autoturism.
UPDATE 15:25 - Elicopterul SMURD a aterizat la locul accidentului, victimele sunt descarcerate, li se acordă ingrijiri medicale, ambele în stare gravă, urmează să fie intubate.
UPDATE 15:30 - Una din victime (femeia), este în stare gravă, este intubată şi preluată de elicopterul SMURD.
Miercuri după-amiaza, în jurul orei 18:15, a avut loc un accident rutier în localitatea Săvârșin.
În incidentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism.
...
Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane ...
A XIII-a ediție a Campionatului Național de Înot Masters al României a avut loc la Reșița, fiind reprezentate 34 de cluburi sportive din toată țara. Au participat 160 de sportivi legitimați, au ...
Marți, 28 mai 2024, începând cu orele 18:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol" Arad, în parteneriat cu Asociația Foto Club Arad, vă lansează invitația de a participa la verni ...
În perioada 22 - 25 mai, se desfășoară cinci transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac 2 PTF – A1 – A11 – DN 7 – Ilia – Săcămaș – Mintia (HD).
Vehiculele ...
Aparatele automate de cafea Philips au revoluționat modul în care savurăm cafeaua, permițându-le iubitorilor de cafea să se bucure de o ceașcă perfectă în confortul propriei case. Aceste apa ...
Complexul Muzeal Arad invită publicul arădean și în primul rând grupurile școlare să descopere o varietate de artefacte și echipamente specifice activității pompierilor expuse ...
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează „Zilele Academice Arădene”, cel mai amplu și de prestigiu eveniment al anului. Timp de o săptămână, universitatea arăd ...
În această dimineață, în jurul orei 09:40 în localitatea Cicir s-a produs o tamponare între un autoturism și o camionetă.
În urma accidentului rutier, a rezultat o victim ...
O performanță povestită de protagoniști, așa poate fi sintetizată conferința de presă de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în care a fost prezentă parte din echipa de fotbal a UAV c ...
Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public anunță publicul călător că în data de 25 mai 2024, în intervalul orar 14:00-19:00, se oprește circulația tramvaielor pe tronsonul Podgo ...
Miercuri, 22 mai 2024, începând cu orele 14.00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la lansarea volumului „Femeia creștină candelă a credinței: studiu cu ...
Începând cu luna mai, Comisia privind verificarea și transmiterea somațiilor către deținătorii de terenuri din municipiul Arad, infestate cu buruiana ambrozia, a demarat, prin Direcția Genera ...
În seara zilei de marți, 21 mai, în jurul orei 21:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, a ...
La data de 20 mai, în jurul orei 13.15, polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în fața unui centru comercial din municipiu, un bărbat de 38 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre vânz ...
ANM a emis pentru intervalul de timp 22 mai, ora 10:00 – 23 mai, ora 10:00, o atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuate și cantități însemnate de apă.
...
Marți, 21 mai, la reședința Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a fost organizată o activitate de donare de sânge, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.
Activitatea a ...
Luni, 20 mai, polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în fața unui centru comercial din municipiu, o femeie de 40 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre vânzare, țigarete nemarcate fiscal.
...
În nodul rutier Holdea (A1 cu DN 68A), au loc miercuri, 22 mai, reparații la pasaj și la partea carosabilă.
Se va circula alternativ, fiind instituite restricții rutiere în intervalul orar 8 ...
În cadrul Galei Premiilor AFCN 2023 de seara trecută (20 mai 2024, București), Asociația Citizenit din Arad a fost distinsă cu premiul pentru „Activare comunitară în spațiul public” pen ...
Pink Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale din România, angajează persoane motivate și responsabile pentru jobul de ”Cititor Contoare Energie Electrică”.
Responsabil ...
O nouă producție teatrală ajunge în fața publicului arădean miercuri, 22 mai, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici. Spectacolul Luntrașul* de Jez Butterworth, în regia lui ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că o autoutilitară a lovit parapetul medial, răsturnând-se pe a doua bandă pe autostrada A1 pe sensul Deva – N ...
ANM a emis pentru intervalul de timp 21 mai, ora 16:00 – 22 mai, ora 10:00, o atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Instabilitatea atmosferică se va accentua ...
Având în vedere succesul și cererea mare de care s-a bucurat ediția din toamna trecută „În spatele ușilor închise la Penitenciarul Arad”, unde au fost mult mai multe solicită ...
O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad se află în aceste zile în Italia. Reprezentanții UVVG, prof. univ. dr. Dorina Ardelean, director economic Consta ...
tbi bank a încheiat un parteneriat cu Safety Broker, prin care clienţii pot cumpăra asigurări, inclusiv auto obligatorii RCA prin soluţia Buy Now, Pay Later (BNPL) în 4 rate fără dobândă sau ...
În ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participan ...
La data de 20 Mai 2024, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, prezintă valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime în Mar ...
Polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați, în seara de 18 mai, despre un eveniment rutier, în localitate.
Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 31 de ani, din Sebiș, în timp ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.