Tragedia a avut loc în noaptea de luni spre marți, într-un depozit din București, unde, bărbatul în vârstă de 31 de ani, care era din Drobeta-Turnu Serverin, şi-a pus capăt zilelor, chiar în Tir-ul pe care lucra, după ce a aflat că soţia îl înşela.
Orlando locuia în Timişoara alături de soţia şi de fetiţa lui. În noaptea de luni spre marţi, tânărul de 31 de ani se afla într-un depozit din Bucureşti unde urma să descarce marfa din camion. Bărbatul a primit la un moment dat, mai multe mesaje şi imagini de la nevasta celui cu care soţia lui avea o aventură.
Răpus de suferință, bărbatul nu a stat pe gânduri și profitând de faptul că angajaţii depozitului erau ocupaţi să descarce marfa, tânărul s-a spânzurat de trapa camionului. După ce angajaţii depozitului au terminat descărcarea, au mers la cabina lui Orlando şi l-au găsit spânzurat.
Din nefericire, echipajul medical sosit imediat la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa și au constatat decesul.
Potrivit prietenilor, Orlando va fi înmormântat luni, în oraşul său natal, Drobeta-Turnu Severin, scrie observator.tv .
ORLANDO alături de frumoasa lui familie. PĂREA FAMILIA PERFECTĂ
FOTOGRAFIE postată pe contul lui de socializare, cu doar 2 zile ÎNAINTE de tragedie
sursa text– observator.tv
sursa foto: facebook